L-am auzit cândva pe Dumnezeu

 

L-am auzit cândva pe Dumnezeu

cum îmi cânta din fluier și-alăută

amiroseam a moarte numai eu

trăiam amiaza aia nevăzută

din cer se pogorau luceferi triști

cu raze lungi îmbrățișau tăcerea

știam că-n margine de viață riști

să iei cu tine-n groapă doar durerea

pământ aveam destul să pun pe mine

de cald să-mi țină-n vremuri reci

să mai dansez cu iele și sabine

să vii să vezi și-apoi să pleci

și să te duci pe calea-ntoarsă

ce duce-abrupt spre nicăieri

să faci din clipă lâna toarsă

izvor de tihnă și puteri

eu am să joc la miezul nopții

orgii vor sta abia să-nceapă

când răstignit în răstignirea sorții

voi face lumea să priceapă

avem un trup se macină frumos

în fiecare oră se sfârșește

e trup de moarte găunos

e trup ce-n luturi se oprește

avem priviri de scormonit cătarea

prin crânguri multe le-am uitat

și pași ce nu vor mai uita cărarea

blestemul tristului păcat

avem un suflet și ne doare pacea

a obosit și el de-atâta dor

mă doare totu-n carapacea

din dorul meu fără izvor

avem și minte știm să nemurim

cuvinte-n versuri veștede de-acum

eu am să plec și n-am să mai revin

sub forma visului nebun.

                  de Ioan Romeo ROȘIIANU