Florii

Era o vreme dulce cu aburi pe zăvoaie

Şi dangăte de clopot în turlele de fer,

Cântau în prag cocoşii prevestitori a ploaie

Cu gâturile-ntinse spre apele din cer.

Pe măgurile negre cu poalele jilave

Mijea un fir de sate răznite de la drum,

Ieşeau pe brânci din iarnă cătunele buhave

Şi îşi scoteau la soare căciulile de fum.

Departe pe pârloage, băjenărind uitate,

Un pâlc de capre albe îngenunchea umil;

Suind spre grinduri, cârduri de vite-ngândurate,

Păşeau ascultătoare de-un câine şi-un copil.

O paşnică tristeţe punea fără de ştire

În orice coş de piepturi un suflet nencăput;

Lumina sta pe uliţi, râdea prin cimitire,

Dar se sfia să intre în casele de lut!

Pe Domnul primăverii îl aştepta pământul,

Isus venea cu iarba. Şi sălciile-n vad

Din bumbi de muguri proaspeţi îşi descheiau veşmântul

Şi-n cale ploconite i-l aşterneau, plocad.

Vasile Voiculescu