de Gheorghe Pârja
Un subiect care mă preocupă pentru lămuriri
personale, dar când îl stăpânesc scriu despre el, este plecarea românilor din
țară. După câte știu, fenomenul, ca dimensiune, este unic în istoria noastră.
În primul rând, eu nu am o sursă credibilă să vă spun care este numărul
plecaților. Se avansează cifra de cinci milioane. Unii spun că sunt mai mulți,
alții mai puțini. Sociologii noștri televizați se ocupă de sondaje politice și
mai puțin de destinul demografic al României. Când vine vorba despre românii
plecați din țară, ni se aduce argumentul schimbării lumii, fenomenul migrației
și atitudinea unor state puternice din Europa care privesc plecarea românilor,
și a altor neamuri, ca o binefacere pentru soarta lor economică. A se vedea
episodul sparanghelul.
Adepții teoriei globaliste se uită chiorâș la cei
care socotesc că fibra națională a unui popor trebuie cultivată pentru a nu
rătăci în istorie. Dar nici istoria nu este un vector agreat. Sentimentul
patriotic, mai nou, este oprit la poarta școlii. Dar despre asta cu alt prilej.
Am fost atent la noile realități ale comunităților românești din diferite țări
europene. Recent, am citit un interviu cu Silvia Marcu, cercetător, profesor
universitar, membru în Consiliul Superior de Cercetări Științifice din Spania,
care afirmă că România are mai mare viitor decât Spania. Cred că nu este o
metaforă a emoției, deoarece românca a făcut temeinice studii paralele între
România și Spania, de a ajuns la această concluzie. Studiile ei nu mai vorbesc
de migrațiune, ci de mobilitate umană. Din grupul de tineri care au ajuns în
Spania acum trei decenii, mulți dintre ei s-au întors acasă și sunt oameni de
afaceri. De aceea cercetătoarea nu mai vorbește de migrațiune din moment în
care românul e liber să circule liber prin Uniunea Europeană, cu buletinul,
poate munci cum vrea el, apoi se întoarce acasă, iar pleacă…
Este o mobilitate continuă. Sociologul a constatat
că în Spania nu există o comunitate românească globală unită, ci sunt mai multe
comunități. Fiecare activează în stil propriu. Despre acest aspect mi-a
povestit, pe îndelete, preotul și scriitorul Eugen Barz, care a vizitat recent
Maramureșul. El activând cu mare folos într-o comunitate românească de lângă
Madrid, fiind și editorul unei valoroase reviste literare – Littera nova, cu
adevărat o izbândă publicistică. Dar să urmez situațiile cercetate de Silvia
Marcu. Mi-a atras atenția comunitatea tineretului, cosmopolită, globală. Sunt
cei care au studiat în Spania, cunosc numai limba spaniolă, care abia așteaptă
să vină în România, că le e dor de bunicii lor, dar nu știu cum se vor înțelege
cu ei. Acesta nu mi se pare un ecou optimist. Aflu că Spania primește români,
nu dă pe nimeni afară, dar nu oferă contracte de muncă. Fiecare muncește cum
poate, bărbații în construcții, femeile la curățenie sau îngrijire domestică.
Asta până prin anul 2002, când începe o nouă
perioadă. Se deschide frontiera și pentru români! Li se oferă posibilitatea să
rămână în Spania înregistrați sau nu. Statul spaniol are o mare deschidere spre
români. Așa spune cercetătoarea. Românii și-au creat nucleul în jurul
Madridului, nu în centru, unde este foarte scump. Asta o știam și de la preotul
Barz. Momentul pandemiei a fost o răscruce. Mulți români rămân fără muncă,
chiriile sunt foarte scumpe. Multă lume avea o ipotecă pe care nu au putut să o
achite și băncile le-au luat casele. A fost un șoc enorm! Atunci multă lume a
decis să se întoarcă acasă, să construiască o casă în România. Declară doamna
Silvia Marcu: „La nivelul românului de rând, nu văd o evoluție extraordinară
aici. Dimpotrivă, cunosc oameni foarte buni, care sunt prost plătiți acolo unde
lucrează. Români bine pregătiți, inclusiv cu educație în Spania, sunt în
continuare exploatați. Pe listele pe care eu le primesc pentru burse, văd nume
românești pe liste de așteptare, cu un CV foarte bun, dar nu prind lista. Poate
dubla cetățenie va marca o schimbare majoră”.
Așa am aflat că România a creat în Spania o cultură
a mobilității. Și cum rămâne cu ecoul optimist din titlu? Mă lămurește Silvia
Marcu: „Oamenii care culegeau aici fructe mi-au zis că nu mai vin în Spania
pentru cât sunt plătiți. Preferă să cultive legume la ei acasă, și să trăiască
din ele. Femei care îngrijeau bătrâni în Spania, acum îngrijesc copii în
România, la oameni cu bani. Mi-au spus oameni din Brașov, că ei câștigă mai
bine în România. Eu cred că de acum încolo se va călători mai mult pentru
studii dinspre România spre Occident. E opinia mea de cercetător, care face
sute de interviuri cu românii de aici și din țară. Îndrăznesc să spun că
România are mai mare viitor decât Spania. Nu mai este Spania de altădată, când
toată lumea avea o a doua reședință la munte sau la mare. Discrepanța dintre
România și Spania s-a redus atât de mult. Că vor ajunge curând la același
nivel.”
Finalul mărturisirii acoperă mesajul titlului.
Mulțumesc Silvia Marcu, mulțumesc Ciprian Rus!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu