În colecția POESIS, editura eCreator Baia Mare a apărut și este cald, volumul de poezie al lui George Bănățeanu „Rămâi în suflet” („Stay in my soul”), volum tradus și în engleză, mărindu-și astfel aria de cititori și în afara României.
Volumul este dedicat memoriei părinților săi Ana
Letiția și Gheorghe Bănățeanu, dar și persoanelor care vor lectura cartea.
Din „Cuvânt înainte” semnat de autor, aflăm: „Am
început să scriu și am scris cu o mare iubire, cu puterea iubirilor trecute, cu
frumusețea iubirii de azi, iar apoi am scris cu speranța iubirii de mâine.
(...) De fapt am vrut să scriu o astfel de carte, o carte să fie brăzdată de
firul fără sfârșit al Iubirii în toate formele, căutările, bucuriile,
tristețile și frumuseții sale. Am descris în poezia dintâi numită Pentru
tine, locul de unde vin, adică din lumea mea de vis și poezie, eu să vă
aduc a mea iubire în poezii nespuse”.
Așa cum se explică autorul, în acest demers literar,
tema predominantă a volumului „Rămâi în suflet” este iubirea, sub toate formele
și fațetele ei: iubirea pentru Dumnezeu,
iubirea pentru jumătatea lui, iubirea pentru părinți, iubirea pentru
frați și surori, iubirea pentru Poetul Național, iubirea pentru firul de iarbă,
iubirea pentru tot ce ne-a dat Creatorul, inclusiv supărare, tristețe,
deznădejde, abandon, disperare. Antidotul este la poetul George Bănățeanu:
IUBIREA.
Poetul George Bănățeanu este conștient că în iubirea
carnală este nevoie de două persoane, că poți fi dezamăgit dacă visezi la
iubirea ideală, dar pentru clipele de neuitat merită să riști: „Iubirea mea
dintâi, iubirea mea din urmă/ Rămâi la pieptul gol și pustiit de patimi!/ Tu
pleci pe drumul tău și nu-mi spui adesea,/ Căci pleci cu ale mele gânduri, dar
eu te-aștept să vii...// Din mintea mea confuză eu să te scot aș vrea,/ Dar
știu că ești acolo și simți a mea iubire.../ Oricât mă chinui, Doamne, aș vrea
să scap de tine!/ Eu te sărut cu drag, te țin la mine-n brațe,// Tu îmi
vorbești cu patos, de-ale tale gânduri bune,/ Iar caput tău înclini spre umerii
mei mari,/ Cu grijă îl așezi în stânga părții mele.../ Inima mea bate cu
dragoste s-o auzi... („Rămâi în suflet”).
Deoarece timpul omului este limitat, este imposibil
ca omul să trăiască încă o dată anii din trecut și amintește de motivul
trecerii timpului prezent în operele eminesciene: „Valurile mării urlă/ Și
vuiesc fără să-i pese.../ Iubirea mea cea frumoasă,/ Te-am strigat, tu ești în
zare,// Iar în mâna mea plăpândă/ Nisipul mării îl adun,/ Îmi văd prin minte a
mea viață,/ Nisipul meu se scurge lin...// Întreb timpul de ce pleacă,/ Iară el
de mine uită,/ Te iubesc fără-ncetare,/ Iubirea mea cea din urmă...// Timpul
nemilos ce curmă/ Iubiri, speranțe, vise-n zbor,/ Se scurge cert a noastră
viață,/ Al nostru timp cu-al nostru dor...” („Timpul”).
Alte teme și motive poetice întâlnite la George
Bănățeanu: tema copilăriei, tema creației, tema naturii, motivul lunii, motivul
florii, focul, marea, lumina, oglinda, visul, etc.
Poate că iubirea cu care suntem întâmpinați în acest
volum vine de la exemplul mamei din copilăria poetului, fiindcă dorul de mama
se face simțit în multe din versurile lui, acesta fiind și motivul pentru care
o scrie ca substantiv propriu, semn că e unică: „Iubită Mamă, cât aș vrea/ Să
fii și azi în viața mea,/ C-un zâmbet cald și o privire/ S-alungi durerea ce-i
în mine!// Iubită Mamă, cât aș vrea/ Să te privesc în ochi aș vrea,/ Să simt
și-acum a ta iubire/ Nemărginită-i grija pentru mine...// Iubită Mamă, cât aș vrea/
Să mă alini în brațe, cât aș vrea/ Să-mi spui povești cu feți și zâne,/
Întotdeauna să visez că ești cu mine” („Dor de mamă”).
Poetul George Bănățeanu când n-are repere solide,
când își pierde busola și credința în Dumnezeu devine „orb”, n-are aer, cere ca
Moartea să-i curme suferința: „O, Moarte, vino, Moarte,/ Și-n liniștea eternă,/
În somnul greu de veci/Cufundă al meu trup// Într-un sicriu de lemn/ Afla-voi
fericirea/ De dincolo de moarte/ Nici grijă n-o să-mi poarte...Nimeni”
(„Tristețe”).
Pe lângă poezii George Bănățeanu ne uimește cu
câteva eseuri, primul despre întâiul unificator al celor trei Țări Române la
1600, Mihai Viteazul, amintindu-ne de Nicolae Bălcescu și „Românii subt Mihai
Voievod Viteazul”, al doilea despre marea iubire a lui Mihai Eminescu, Veronica
Micle și-i dedică poezia „La mormântul Veronicăi Micle”, din care vă supun
atenției versurile: „Din lumea-mi de iubire/
Și-n suflet de durere/ La tine vin, copilă,/ Tu, Veronică dragă,// Ce trist a
fost în lume/ O viață de amar/ ca negrii nori, trecută,/ O dragoste în
van...(...)// Iar din a noastră viață/ Doar praful se alege.../ Urmând a lumii
soartă/ Nimic e din nimic,/ Nimic...va dispărea”.
În „Împotriva deznădejdii” George Bănățeanu ne
sfătuiește „Să ne rugăm Domnului Dumnezeu în fiecare zi, să nu ne gândim ce vom
mânca sau bea a doua zi...este de ajuns să ne rugăm Lui Dumnezeu, iar El ne va
da toate cele necesare”, în fapt ca-n perceptul biblic „Nu vă strângeți comori
pe pământ, unde le mănâncă moliile și rugina și unde le sapă și le fură hoții;
ci strângeți-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile și rugina și unde
hoții nu le sapă, nici nu le fură. Pentru că unde este comoara voastră, acolo
va fi și inima voastră.” (Matei, 6: 19 – 21).
Volumul „Rămâi în suflet” este unitar, editorul Ioan
Romeo Roșiianu împreună cu autorul au selectat și aranjat cu grijă poeziile și
gândurile poetului, terminându-se intenționat cu poezia „Sfârșit” din care
reiese ideea că această izbândă literară mult visată i-au mângâiat sufletul și
i-a adus lui George Bănățeanu lumina de care are nevoie inima lui tristă:
„Scriind aceste versuri,/ Un vânt de alinare/ Ajunge-n al meu suflet/ Ce odihnă
nu are,// Iar sufletul se frânge/ De marea lui durere,/ Și inima mea plânge/
Pierdută în uitare”.
Gelu Dragoș, U.Z.P.R.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu