Cenaclul Scriitorilor va avea loc, ca de obicei, la Biblioteca Judeţeană " Petre Dulfu" Baia Mare, luni, 7 mai, orele 16,oo. Cu această ocazie vom sărbători  "Primavara Poeţilor", manifestare ce se va desfăşura  în mai multe ţări,  în perioada 7-13 mai 2012. Manifestarea este coordonata de poeta Linda Maria Baros, aflată la Paris. Cei doritori, membrii şi nemembrii ai cenaclului , sunt aşteptaţi să citească  atât din creaţia proprie cât şi din poemele altor autori. Vă aşteptăm şi dorim ca şi în acest an poezia cu ale sale aripi încărcate de lumină să ne facă să uităm, chiar şi pentru o clipă, de grijile existenţiale inerente.
                        FLORICA BUD
    preşedintele Cenaclului Scriitorilor din Maramureş