miercuri, 23 mai 2012

UN SCURT CV AL POETULUI ANGHEL POP DIN COMUNA FĂRCAŞA, MARAMUREŞ




 Născut la 16 februarie 1958 în localitatea menţionată chiar în titlu. A publicat următoarele volume de versuri:
Cu sufletul desculţ, Editura Cybela, Baia mare, 2001
Poezii, 2003;
Nelinişti în ţărmuri de suflet, 2008.
 A obţinut printe altele numeroase premii la diferite festivaluri naţionale de poezie.
Poetul Anghel Pop a devenit prin creaţiile sale un nume  cunoscut în peisajul cultural al "ŢĂRII CODRULUI" şi nu numai.Iar mai nou este unul dintre colaboratorii revistei "IZVOARE CODRENE"
 Vă prezentăm mai jos versuri din creaţia poetului:

    Stimată Doamnă poezie


   Stimată doamnă poezie
   Sub tâmpla mea adormi târziu
   Pe aşternutul de hârtie
   Visând că încă te mai scriu

   Dar iată versul îşi usucă,
   Înlăcrimarea sub condei
   Şi-un dor nebun cu chef de ducă
   Se-prinde-n focul lacrimei

   Am să mă duc o veşnicie
   Să uit că zaci într-un sertar,
   Stimată doamnă poezie
   Cu versul tău dulce amar

   Vai timpu-şi trece o aripă
   Rănită greu în lipsa ta
   Şi veşnicia-i doar o clipă
   În care nu te pot uita
 
   Hai,plânge-ţi lacrima-ţi târzie
   Ca frunza sub copacii goi
   Stimată doamnă poezie
   Ne suntem singuri amândoi

           Târziu

  Nu ne-am iubit când tu erai frumoasă
  Şi fragi în carnea buzelor aveai
  Aş fi putut sub voalul de mireasă ,
  Să mă răsfăţ în părul tău bălai.

  Nu ne-am dorit când dorurile toate
  Atât nesomn în noapte ne-au adus.
  Dar azi,când gându-mi şade şi socoate
  Un dor de tine m-a cuprins nespus.

  Tărziu ne trecem,doamnă cu trecutul
  Zadarnic îmi zâmbeşti ca altădat
  Că parcă tot mai doare-mă sărutul
  Pe care niciodată nu ţi l-am furat.
 
          (VASILE DAN MARCHIŞ)
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu