luni, 27 august 2012

Depopularea României, judeţ cu judeţ


Scris de Mariana Bechir
Populaţia a scăzut în toate judeţele, cu excepţia Ilfovului. Tulcea deţine recordul, având cu 21,5% mai puţini locuitori decât în 2002.
Este vorba însă de datele preliminare, care nu includ cam 2,8% din gospodăriile ţării, ceea ce înseamnă, conform estimărilor Institutului Naţional de Statistică (INS), aproximativ un milion de persoane. Este vorba despre persoane pe care operatorii de la recensământ nu le-au putut contacta pentru că nu au dorit să fie recenzate sau pentru că toată familia era plecată în acel moment.
 Aşadar, potrivit rezultatelor preliminare, România are o populaţie stabilă de 19.043.767 de persoane, cărora li se adaugă cele 910.425 de români plecaţi la muncă în străinătate. 
Toate judeţele au înregistrat, de la recensământul din 2002 şi până la cel de acum, scăderi -  Timiş are cea mai mică diminuare (cu 4 procente), iar Tulcea deţine recordul negativ, având cu 21,5% mai puţini locuitori, faţă de acum 10 ani.
Dacă în 2002 aveam, în afara Bucureştiul, două judeţe cu o populaţie de peste 800.000 de locuitori (Prahova şi Iaşi), acum nu există niciunul cu atâţia locuitori. Prahova şi Iaşi se află în continuare pe locurile 2 şi 3, după Capitală, dar cu cu 735.883, respectiv 723.553 persoane. În 2002 existau patru judeţe cu populaţie peste 700.000 de locuitori, acum doar acestea două. A urcat în top judeţul Timiş, pentru că aici s-a înregistrat o scădere mai mică a populaţiei. Populaţia feminină este majoritară, reprezentând  51,3% din populaţia stabilă preliminară a Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor 2011.
Recordurile judeţului Ilfov
Ilfov este singurul judeţ unde a crescut populaţia, nu atât datorită natalităţii, cât faptului că s-au mutat aici mai multe persoane, în general fiind vorba de bucureşteni care au preferat să se retragă din zgomotoasa şi poluata Capitală. Astfel, Ilfovul are acum 364.241 de locuitori, cu 64.118 mai mulţi decât la recensământul din 2002, ceea ce înseamnă o creştere a populaţiei cu 21,4%. Tot Ilfovul este judeţul cu cea mai mare densitate, având 230 de locuitori pe kilometrul pătrat.
Ilfovul este şi judeţul cu cei mai puţini români plecaţi în străinătate - 2.565 de persoane.
În Vaslui domină bărbaţii
La fel ca şi până acum, numărul femeilor îl depăşeşte pe cel al bărbaţilor, raportul fiind acelaşi ca şi la precedentele recensăminte. Astfel, în populaţia stabilă există 9.764.011 femei şi 9.279.756 bărbaţi. 
Spre deosebire de situaţiile anterioare, avem un judeţ cu mai mulţi bărbaţi decât femei: în Vaslui, populaţia stabilă este formată din 187.699 bărbaţi şi 187.452 femei. Balanţa nu este înclinată în Vaslui de faptul că ar fi plecat la muncă în străinătate mai multe femei decât bărbaţi, deoarece şi la acest capitol conduc bărbaţii: 13.960 de bărbaţi, spre deosebire de 13.567 femei.
Oricum, diferenţa este atât de mică, încât nu este exclus ca rezultatele finale ale recensământului să încline şi aici balanţa în favoarea femeilor. Recensământul arată că există, aşa cum se bănuia, judeţe unde femeile au plecat la muncă peste hotare într-o proporţie mai mare decât bărbaţii. 
Bucureştiul conduce în acest clasament, cu 2.318 mai multe femei plecate la muncă în vestul Europei (13.463 de bărbaţi şi 15.781 de femei). Urmează Iaşi, cu 1.256 mai multe femei care muncesc în străinătate (18.819 bărbaţi şi 20.075 femei). În Argeş, la fel, numărul femeilor plecate de acasă depăşeşte pe cel al bărbaţilor - 11.618 bărbaţi şi 12.755 femei.
Per 
ansamblu, numărul de bărbaţi plecaţi pentru mai mult de 12 luni îl depăşeşte uşor pe cel al femeilor, potrivit datelor colectate la Recensământul populaţiei şi al locuinţelor 2011 - 455.559 de bărbaţi şi 454.866 de femei.
În total, România are 910.425 de persoane plecate la muncă sau la studii de mai mult de 12 luni sau care intenţionează să stea afară mai mult de 12 luni, conform rezultatelor preliminare. Departe de numărul real, care trece de două milioane de români.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu