Concurs de literatură - Reţeaua literară 2012 sub egida Uniunii Scriitorilor din Romania
sub egida
Reţeaua literară în parteneriat cu editura Tracus Arte - sub egida Uniunii Scriitorilor din România - organizează cea de-a III -a ediţie a concursului naţional de literatură "Reţeaua literară" (secţiunile poezie şi proză).
Perioada de înscriere: 01 martie - 05 mai 2012
Finaliştii vor fi desemnaţi în ultima parte a lunii august 2012. Câştigătorii vor beneficia de publicarea manuscriselor la editura Tracus Arte şi de lansare la Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus iar finaliştii de promovare preferenţială atât în Reţeaua literară cât şi prin intermediul site-urilor partenere.
Textele vor fi trimise pe mail (reteaualiterara@yahoo.es), alături de o prezentare (cv literar + date de contact) până la data de05.05.2012.
Condiţii de înscriere:
- să nu fi debutat până acum în volum cu poezie sau proză
- nu există limită de vârstă pentru înscriere
- se vor trimite maximum 15 poeme sau 15 pagini de proză în format A4, scrise pe o singură faţă
- cu specificaţiile: font times new roman 12, la două rânduri
Câştigătorii vor fi desemnaţi de către un juriu format din: Paul Cernat, Alexandru Matei, Alex Goldiş, Crina Bud, Şerban Axinte, George Neagoe si Gelu Vlaşin.
Concursul este organizat de :
și
sub egida Uniunii Scriitorilor din România
colaboraratori şi parteneri media:
Dialogo Europeo, Diverbium, FEDROM, Biblioteca Judeţeană Bistriţa - Năsăud, România din Diaspora, Primăria Telciu, Cuvântul liber, UAP Bistriţa / Galeriile de Artă ARCADE 24, Totul despre cărţi, Atheneum Canada
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu