Evenimente
* 1415: Prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în
Ţara Românească (atribuţiile acestuia erau comanda armatei şi prezentarea
însemnelor autorităţii domneşti la ceremonii).
* 1912: Mitingul aviatic de la Aspern (Austria), la care
Aurel Vlaicu a obţinut un mare succes; aflat în competiţie cu piloţi celebri ai
timpului, a obţinut premiul I pentru aruncarea unui proiectil la ţintă, de la o
înalţime de 300 metri şi premiul al II-lea, pentru aterizarea la punct fix.
* 1940: Al II-lea război mondial: Italia declară război
Franţei şi Marii Britanii.
* 1940: Al II-lea război mondial: Canada declară război
Italiei.
* 1940: Al II-lea război mondial: Norvegia se predă forţelor
germane.
* 1944: Al II-lea război mondial: Trupele naziste au ucis
aproape 650 de civili, locuitori ai satului Oradour-sur-Glane, Franţa.
* 1967: A încetat Războiul de 6 Zile dintre Israel, Siria,
Egipt şi Iordania.
* 1672: Petru I cel Mare, Ţarul Rusiei (1682-1725) (d. 8
februarie 1725).
* 1819: Gustave Courbet, pictor francez (d. 1877).
1839: Ion Creangă,
scriitor român.
* 1853: Ion Pop-Reteganul, folclorist şi traducător român
(d. 3 aprilie 1905).
* 1860: Hariclea Hartulari Darclée, soprană româncă (d.
1939).
* 1880: André Derain, pictor francez (d. 1954).
* 1915: Saul Bellow, scriitor american, laureat al Premiului
Nobel (d. 2005).
* 1921: Prinţul Philip, duce de Edinburgh; din anul 1947,
este căsătorit cu regina Elisabeta a II-a a Angliei.
* 1953: Mihail Lupoi, om politic român (d. 2012).
* 1969: Cosmin Olăroiu, fotbalist şi antrenor român.
* 1970: Loredana Groza, cîntăreaţă de muzică uşoară.
* 1982: Prinţesa Madeleine a Suediei, al treilea copil al
regelui Carl XVI Gustaf al Suediei.
Decese
* 323 î.Chr.: Alexandru cel Mare (n. 356 î.Chr.).
* 1437: Ioana de Navara, a doua soţie a regelui Henric al
IV-lea al Angliei (n. 1370).
* 1580: Luís de Camoes, poet portughez (n. 1524).
* 1836: André-Marie Ampere, fizician şi matematician francez
(n. 1775).
* 1918: Arrigo Boito, compozitor şi poet italian (n. 1842).
* 1949: Sigrid Undset, scriitoare norvegiană, laureată a
Premiului Nobel (n. 1882).
* 1967: Spencer Tracy, actor american (n. 1900).
* 1983: Geo Barton, actor român de teatru şi film (n. 1912).
* 2004: Ray Charles, cîntăreţ şi pianist american (n. 1930).
* 2008: Cinghiz Aitmatov, scriitor kirghiz (n. 1928).
Sărbători
* Sf. Mc. Alexandru şi Antonia; Sf. Mc. Timotei (Calendar
Ortodox).
* România: Ziua paraşutiştilor.
* Portugalia: Ziua naţională.
* Republica Moldova: Ziua grănicerului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu