Iosif Sava a fost un
muzicolog român, realizator de emisiuni radio şi de televiziune, provenit
dintr-o familie evreiască în care se făcea muzică de peste trei secole.
Profesia sa de bază era cea de clavecinist şi pianist, pe care a exercitat-o
din 1974 până în 1987, în cadrul multor formaţii de muzică de cameră, între
care Ars Rediviva, Quodlibet Musicum şi Consortium Violae, precum şi ca partener
de muzică de cameră al multor solisti români de marcă. Din 1972 a fost membru
al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (UCMR), a fost distins
cu o serie întreagă de premii, intre care Premiul Academiei Romane, sase premii
ale UCMR, patru premii ale Asociatiei Profesionistilor de Televiziune din
Romania, Premiul Colegiului Criticilor Muzicali (1980); premiul Revistei
Actualitatea muzicala; Premiul I (1981) si Premiul pentru activitatea deosebita
de critic muzical (1983) la festivalul national "Cantarea Romaniei".
In 1996 a primit Premiul Centrului International Ecumenic pentru Dialog
Spiritual "Pamfil Seicaru". In
afara de interpretarea muzicii, a fost pasionat si de comentarea fenomenului
muzical. Din 1949 pana in 1951 a fost colaborator al ziarului
"Opinia" din Iasi. In 1951 si-a inceput activitatea de editor muzical
la Radiodifuziunea Romana. Din 1972 a realizat aici radioprogramul saptamanal
"Invitatiile Eutherpei". In paralel, a realizat si emisiunile
"Cronica muzicala" si "Viata muzicala in actualitate". In
1980 a inceput activitatea la televiziune, pe programul 2 al TVR, realizand
saptamanal emisiunea "Serata muzicala TV". A fost si un scriitor
prolific, scriind 44 de carti, 35 din ele despre muzica, si peste 6000 de
articole. A murit la Bucuresti in data de 18 august 1998.
Ionuţ Iuliu DRAGOŞ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu