Prefectul judetului Maramures Anton Rohian s-a intalnit
miercuri 21.05.2014 cu sindicalistii din invatamantul maramuresean. Discutiile
au avut loc urmare a solicitarii venite
din partea liderului Sindicatului prof.
Ioana Petreuş si au vizat discutarea
principalelor probleme cu care se
confrunta invatamantul maramuresean la ora actuala.
Printre acestea se
numără: modificarea sistemului de salarizare a personalului didactic, didactic
auxiliar și nedidactic, deblocarea
posturilor, modificarea indicatorilor de calcul pentru finanțarea/elev, decontarea navetei, posiblitatea
pensionării cu 3 ani înaintea vârstei standard a angajaților din învățământ,
organizarea concursurilor pentru funcțiile
de conducere, plata sentințelor
judecătorești și reducerea cu 2 ore de predare pentru profesorii care au 25 de
ani vechime și gradul didactic I.
Pe plan local,
principalele probleme cu care se confruntă salariații din sistemul de învățământ
sunt decontarea navetei și plata sentințelor judecătorești, a căror rezolvare revine Primăriilor din județ.
Sindicalistii i-au
inmanat prefectului o mapă cuprinzând lista celor 32 de primării care nu decontează naveta,
o adresă de solicitare a necesarului de bani pentru plata sentințelor restante și
plata integrală a acestora în trimestrul al II-lea, precum și trei fluturași
de salarizare din partea personalului nedidactic.
In perioada
imediat următoare va avea loc o noua
intalnire intre prefectul judetului, reprezentantii sindicatului din
invatamantul maramuresean si cei ai
Inspectoratului Scolar Judetean,
pentru a analiza punctual problemele semnalate, în vederea identificării
unor soluții concrete, precum și pentru a elabora un material comun care va
fi adus la cunoștința angajaților
din învățământ din județ și
transmis Guvernului.
Marinela Florescu, purtător de cuvânt I.P.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu