Având în vedere declaraţiile
preşedintelui PSD, Victor Ponta, de ieri conform cărora mulţi dintre cei cu care a votat la
prezidenţiale din '90 până acum nu au câştigat, dar important este mersul la
vot, el afirmând că în 2009 a votat în primul tur cu Crin Antonescu, apoi cu
Mircea Geoană, senatorul PSD Sorin Bota ţine să precizeze:
„Declaraţiile premierului au creat o întreaga
tevatură când, de fapt, traducerea corectă şi logică a declaraţiei premierului, referitoare la votul în primul
tur din 2009 pentru Crin Antonescu, a fost o strategie astfel încât prin sprijinul
acordat, Antonescu să intre în turul 2 alături de Mircea Geoană, în detrimentul
lui Băsescu. Crin Antonescu a fost considerat la acel moment un adversar mai
uşor de învins în turul doi de către Mircea Geoană.”
Cabinetul senatorului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu