Sfântul Nicolae
Velimirovici:”Ce este Europa? Culmea împlinirii lăcomiei omeneşti şi culmea
împlinirii setei de cunoaştere omeneşti.”
„Unde este întunericul cel mai mare? Acolo unde străluceşte
cea mai puternică lumină, care apoi se stinge. Acolo este întunericul cel mai
mare. În piaţa unde strălucesc sute de lumini şi unde noaptea se întrece în
lumină cu ziua, când toate luminile se sting, atunci, în acea piaţă se face un
întuneric mai mare decât în corturile neluminate ale şatrelor ţigăneşti.
O, fraţii mei, în zilele noastre i-am înălţat pe
conducătorii noştri şi am deschis ochii şi am văzut o asemenea piaţă, şi era
aşa de luminată, încât se întrecea cu cerurile însorite. Dar toate luminile
s’au stins, iar noi am privit de pe înălţimile Balcanilor şi am văzut o vale
fără lumină, întunecată precum hruba subpământeană a cârtiţei. Acea piaţă este
trecută pe hărţile lumii cu numele de Europa, iar la toate popoarele ei cu
numele de atheism şi nemilostenie.
Ce este Europa ?
Este lăcomie şi inteligenţă. Amândouă omeneşti: lăcomie
omenească şi sete de cunoaştere omenească. Iar acestea două sunt întruchipate
de Papă şi de Luther. Ce este, aşadar, Europa? Papa şi Luther. Culmea
împlinirii lăcomiei omeneşti şi culmea împlinirii setei de cunoaştere omeneşti.
Papa European este întruchiparea lăcomiei omeneşti după putere. Luther cel
European – hotărârea omenească de a afla totul prin inteligenţa sa; Papa ca
stăpân al lumii şi omul de ştiinţă ca stăpân al lumii. Aceasta este Europa în
miezul ei, în esenţa ei, în toată istoria ei. Cea dintâi înseamnă aruncarea
omenirii în foc, cea de-a doua înseamnă aruncarea omenirii în apă. Iar amândouă
înseamnă îndepărtarea omului de Dumnezeu. Căci prima înseamnă tăgăduirea
credinţei, iar a doua tăgăduirea Bisericii lui Hristos. În acest chip lucrează
în trupul Europei duhul rău de, iată, câteva veacuri! Cine poate oare alunga
acest cumplit duh rău din Europa? Nimeni în afară de Cel ce e trecut cu slovă
roşie în istoria neamului omenesc ca singurul izgonitor al dracilor din oameni.
Bănuiţi la cine mă gândesc. Mă gândesc laDomnul Iisus Hristos, Mesia şi
Mântuitorul lumii, Cel născut din Fecioară, ucis de Evrei, înviat de Dumnezeu,
adeverit de veacuri, arătat de ceruri, proslăvit de îngeri, mărturisit de
sfinţi şi primit de strămoşii noştri.
Câtă vreme Europa a urmat lui Hristos, „Soarele dreptăţii,”
şi apostolilor, mucenicilor, sfinţilor şi nenumăraţilor Săi cuvioşi şi drepţi,
ea s’a asemănat pieţei celei luminate de sute şi mii de lumini mari şi mici.
Dar când lăcomia şi inteligenţa omenească au lovit în Hristos precum două
furtuni puternice, luminile de dinaintea oamenilor s’au stins, şi întunericul a
cuprins piaţa, precum într’o peşteră subpământeană de cârtiţă.
Potrivit lăcomiei omeneşti, fiecare popor şi fiecare om
caută putere, plăcere şi slavă întocmai după chipul Papei de la Roma. Potrivit
inteligenţei omeneşti, fiecare popor şi fiecare om se socoteşte cel mai
inteligent, zicând că i se cuvin toate bunătăţile pământeşti. Cum să nu fie
atunci războaie între popoare şi între oameni? Cum să nu fie nebunie şi mânie
între oameni? Cum să nu fie molime, secetă, revărsări de ape, bube şi
tuberculoză, revoluţii, şi războaie, şi iar războaie? Trebuia să fie toate
acestea, aşa cum trebuie să iasă puroiul din rana infectată, aşa cum trebuie să
se răspândească putoarea necurăţiilor îngrămădite.
Papalitatea se foloseşte de politică, deoarece numai aşa
poate ajunge la putere. Lutheranismul se foloseşte de filosofie şi ştiinţă,
deoarece aşa crede că va ajunge la cunoaştere. Aşa că lăcomia a pornit război
împotriva cunoaşterii, iar cunoaşterea împotriva lăcomiei. Acesta este noul
turn al Babilonului, aceasta este Europa. Dar în vremurile noastre s’a ridicat
o nouă generaţie Europeană, care a cununat, prin atheism, lăcomia cu
inteligenţa şi s-a lepădat de Papă şi de Luther. Acum nimeni nu ascunde lăcomia
şi nici nu laudă raţiunea. Lăcomia omenească şi inteligenţa omenească sânt în
zilele noastre cununate, într’o căsătorie care nu este nici catolică, nici
lutherană, ci vădit şi făţiş satanică. Europa zilelor noastre nu mai este nici
papistă, nici lutherană. Este în afară de acestea şi dincolo de acestea. Este
cu totul pământească, fără vreo dorinţă de a urca la cer – nici cu paşaportul
infailibilului Papă, nici pe scara inteligenţei protestante. Ea se leapădă de
călătoria din această lume. Doreşte să rămână aici. Doreşte ca mormântul să-i
fie acolo unde i-a fost leagănul. Nu ştie de vreo altă lume. Nu simte mireasma
cerească. Nu vede în vis Îngerii şi Sfinţii. De Născătoarea-de-Dumnezeu nu vrea
să audă. Curvia o întăreşte în ura pe care o poartă fecioriei. Întreaga piaţă
este în întuneric. Toate luminile sânt stinse. O, ce întuneric cumplit! Frate
la frate împlântă sabia în piept, crezându-l vrăjmaş. Tatăl se leapădă de fiu,
iar fiul de tată. Lupul îi este lupului prieten mai credincios decât omul îi
este omului.
O, fraţii mei, oare nu vedeţi toate acestea? Oare n’aţi
simţit întunericul şi fărădelegile Europei anticreştine pe spinarea voastră?
Vreţi cu Europa sau cu Hristos? Cu moartea sau cu viaţa? Întrebaţi-vă.
Luminaţi-vă. Hotărâţi-vă. Moartea sau viaţa. Acestea două le-a pus Moisi
oarecând înaintea poporului său. Şi noi le punem în faţa voastră. Să ştiţi:
Europa este moarte, Hristos este viaţă. Alegeţi viaţa, ca să fiţi vii în veac.
Amin” Sursa: Bucovina Profunda
Emilia BURA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu