luni, 15 septembrie 2014

Cenaclul Filialei Ligii Scriitorilor din Baia Mare a deschis stagiunea 2014-2015

 Mai conştiincioşi ca orice şcolari, pe 13 septembrie, zi de glorie în istoria României, "Ziua Pompierilor", azi membrii Ligii Scriitorilor, Filiala Maramureş, au deschis sesiunea de cenaclu 2014- 2015.
        Bucuroşi de reîntâlnire, cu greu stăpânindu-se să rupă poveştile de peste vară, doamna Carmena Băinţan, preşedinta filialei Maramureş a Ligii Scriitorilor, după urarea de "Bun venit!", a dat cuvântul domnului Ioan Hada care ne-a prezentat poeziile Domniei sale care vor fi incluse în viitorul volum sau plachetă de poezii, care pentru moment are titlul :"Alte 33 de poeme", titlu criticat de domnul Milian Oros, care pertinent a făcut o radiografie a manuscrisului, sugerându-i poetului Hada ca să facă capitole separate pentru :"cugetări", "poezia de dragoste" sau " poezia patriotică”. Astfel de păreri a avut şi Toma Rocneanu, iar domnul Vasile Tivadar a arătat care sunt poeziile ce merită tipărite şi care nu-şi au locul într-o carte. Domnia sa a prezentat unele cuvinte care nu trebuiesc folosite în poezie şi o atenţie mai sporită la elaborarea acelor creaţii.
      Domnul Vasile Tivadar ne-a prezentat "Pledoarie împotriva libertăţii" un eseu filozofic măiestru scris, care a fost o adevărată "cutie a Pandorei". Fiecare scriitor sau poet prezent a avut ceva de spus la această proză scurtă, care de fapt este o meditaţie la viaţă. 
        A încheiat şedinţa cenaclului domnul Ioan Meteş Morar-Chelinţeanu, care ne-a desfătat cu "Fraţi de cruce" o istorioară bine scrisă dar foloseşte personaje reale, care-i poate cauza neplăceri. În acelaşi sens a fost atenţionat şi de Milian Oros dar şi de Carmena Băinţan. Nu ne-am imaginat că o mână de oameni, iubitori de cultură şi creatori de proză sau poezie pot face, poate cel mai animat Cenaclu de până acum. Un început dornic de creaţie şi schimb de idei, un început bun, foarte disputat pe materialele citite. A fost o şedinţă de bun augur, un început vijelios şi foarte promiţător. Succes literaţilor!
                   
                                                   Toma G. Rocneanu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu