miercuri, 17 septembrie 2014

Comunicat de presă senator PSD Sorin Marius BOTA

17.09.2014
Reacţie la ipocrizie

         Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie România – China a susţinut într-o declaraţie de presă faptul că ţara noastră nu face nimic concret pentru atragerea investiţiilor din China. „Auzim declaraţii peste declaraţii, dar suntem prea ocupaţi cu luptele politice ca să explicăm în amănunt investitorilor din China ce să facă să intre pe piaţa românească... nu există dialog între Executiv şi mediul de afaceri. Cât timp există un blocaj total, nimeni nu are chef să facă nimic, toţi au frâna de mână trasă.”, a opinat Gabriel Ghelmegeanu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie România – China. 
         Senatorul PSD, Sorin Bota, a reacţionat vehement la această declaraţie, susţinând că: „preşedintele aşa-zisei Camere de Comerţ şi Industrie România – China, Gabriel Ghelmegeanu, ar trebui să-şi recunoască impotenţa instituţională dacă se plânge de lipsă de dialog. Tocmai această aşa-zisă Cameră de Comerţ trebuie să fie liantul şi principala sursă de informare pentru investitorii chinezi, nu Guvernul. Dacă această Cameră de Comerţ nu reuşeşte să-i organizeze pe oamenii de afaceri, înseamnă că nu e bună! Guvernul Ponta a făcut cea mai mare deschidere comercială pentru oamenii de afaceri din România şi a creat facilităţi comerciale pe care nicio altă ţară din Uniunea Europeană nu le are. E sarcina oamenilor de afaceri din România să valorifice ceea ce Guvernul a realizat, iar cei care nu pot sau nu ştiu să dialogheze sau să negocieze cu investitorii chinezi, să stea acasă, nu să critice un lucru bine făcut de către Guvern”.

                               Cabinetul senatorului

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu