La 23 septembrie, Soarele se află în dreptul ecuatorului
ceresc, urmând să treacă din emisfera nordică a sferei cereşti în cea sudică.
Este ziua din an în care Soarele răsare și apune chiar în punctele cardinale est și vest, durata zilelor fiind astfel egală,
indiferent de latitudine, cu cea a nopților.
Singurele excepții
le întâlnim în regiunile polare, în zona Polului Nord începând lunga noapte
polară, iar în cea a Polului Sud Soarele ivindu-se deasupra orizontului, timp
de 6 luni, până la momentul echinocțiului
de primăvară, se arată pe astro-urseanu.ro.
La latitudinile ţării noastre, în aceste zile Soarele va
culmina la amiază la o înalţime medie de 45°, ceea ce reprezintă jumătatea
distanţei unghiulare dintre zenit şi orizont.
Începând de la aceasta dată, durata zilelor va continua să
scadă, iar cea a nopţilor să crească, pâna la data de 21 decembrie, când va
avea loc momentul solstiţiului de iarnă.
GDL
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu