Instituția
Prefectului – Județul Maramureș a organizat vineri, 19 februarie, la Palatul Administrativ
din Baia Mare, un eveniment cultural menit să marcheze împlinirea a 160 de ani
de la Ziua Dezrobirii
Romilor (20 februarie 1856). La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai
comunității rome, copii și adulți, iar în prezidiu, prefectul ing. Anton
Rohian, Gabriela Hofer, consilierul personal al primarului Băii Mari pe
probleme sociale, Cristina Moldovan, inspector pe problemele romilor în cadrul
Instituției Prefectului, Liviu Bozga, sociolog în cadrul Universității Tehnice
Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord Baia Mare și Daniela Ciolpan, inspector
școlar general adjunct în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Maramureș.
Manifestarea
a fost deschisă de Elvis Romano, care a intonat Imnul romilor “Gelem, gelem”.
Gabriela
Hofer i-a asigurat pe cei prezenți că administrația locală este alături de
romi, una dintre cele mai numeroase minorități din România, însă a spus că
romii trebuie să se integreze și să se adapteze societății în care trăiesc, iar
asta se poate face numai prin educație.
Daniela
Ciolpan a dat citire unei poezii de Vasile Alecsandri, dedicate dezrobirii
romilor din Moldova și a arătat că educația trebuie adaptată lumii
multiculturale în care trăim.
Sociologul
Liviu Bozga a afirmat că este preocupat de cercetarea comunităților rome din
România și, în special, a celor din Maramureș. El a spus că prejudecata conform
căreia romii, ca indivizi și comunitate, nu se pot schimba, ei rămânând
încremeniți în istorie, cu valori desuete, străine societății în care trăiesc,
este cu totul falsă. Liviu Bozga a afirmat că se sprijină pe date factologice
atunci când afirmă că, la fel ca oricare comunitate, și romii sunt deschiși
schimbării, evoluează și își modifică valorile, comportamentul și atitudinile.
Prefectul
ing. Anton Rohian a amintit că, în ultimii trei ani, de când se ocupă de
destinele județului, a vizitat adesea comunitățile rome. El și-a exprimat
admirația pentru poporul care are în spate o istorie atât de veche și a admis
că există printre noi romi care au făcut un pas în față, educându-se. El i-a
îndemnat, însă, pe cei prezenți să privească realitatea în față și să admită că
o parte dintre reprezentanții romilor nu doresc să evolueze și să se integreze
în societate. “Ceea ce trebuie să înțeleagă copiii prezenți aici, atât de
frumoși, este că starea lor se poate schimba doar prin ei și prin modul în care
înțeleg să se integreze. Puteți determina autoritățile să vă respecte doar
respectându-vă voi înșivă. Sunteți
importanți pentru județ și pentru societate, dar pentru a fi importanți trebuie
să vă luptați și voi. Salvarea voastră o reprezintă educația și școala”, a spus
prefectul Rohian, care i-a îndemnat pe romi să-și redescopere meșteșugurile,
căci astfel prestigiul lor va crește. Anton Rohian a amintit, pe de altă parte,
că sărbătorim 140 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși (19
februarie 1876), sărbătoare națională conform unei legi promulgate la 27
noiembrie 2015 de președintele României, Klaus Iohannis.
Au
mai luat cuvântul actorul Paul Antoniu, care a amintit secvențe din propria
viață legate de existența romilor, și inspectorul Cristina Moldovan. Apoi, cei
prezenți au urmărit filmul documentar
„Sclavia Romilor. Lungul drum către
libertate”, primul film documentar tip docudramă despre robia romilor,
realizat de Centrul Naţional de Cultură a Romilor Romano Kher.
În
final, Ansamblul de copii romi din Țicău a susținut un moment de dans
tradițional.
Instituția Prefectului – Județul Maramureș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu