Recenzie la volumul de poeme "Hieroglife pe creastă de val" de Dragomir Ignat

                     Mi-a atras atenția dintr-un început titlul volumului celor șaizeci de poezii „HIEROGLIFE  PE CREASTĂ DE VAL”-volum apărut la editura Marist-Baia Mare 2015-titlu pe care am încercat să mi-l explic, bineînțeles după lecturarea la prima vedere a poeziilor.Astfel am împărțit mesajul titlului ales de scriitor în trei părți.: „ Hieroglifele”     fiind   subiectul  comunicării reprezintă idealul spre care tinde orice autor „creasta de val” fiind „locația”sugerează mișcarea și transformarea având și ea urcuș și coborâș.

                 Grafica e un haos modern fiind realizată de Ioan Marchiș dintr-un bazar de linii și forme sugestive pentru ilustrarea ideii de legătură dintre cer și pământ.„Când surâde autorul”-cuvânt înainte scris de Emanuel Luca e-o metaforă.

                 Ce e cuvântul?

                 E elemental primordial, e-nceputul începutului, e totul din nimic, e la Dumnezeu-prin care toate s-au făcut! Cu acest material„cuvântul”lucrează poetul.

                 Voi încerca o analiză a unor  cuvinte cuprinse în poeziile din acest volum SUB ASPECTUL  LUMINII  SAU  UMBRELOR  PE  CARE  ÎL  SUGEREAZĂ  ELE.Voi alege cuvintele care-l definesc ca și poet pe Dragomir Ignat -le voi analiza pe unele atât separate, ,cât și încadrate în context –căci altfel n-ar transmite ideile autorului

                  .Unde e lumină e și umbra, umbra-l însoțește pe om pretutindeni, fiind o parte a lui, istoria-I venerează pe cei ce-au câștigat lupta, deși uneori nu ei sunt  eroii, au ieșit victorioși printr-o întâmplare favorabilă, șiretlic etc. Memoria colectivă-I venerează-n umbră pe eroii necunoscuți,  ascunși ai neamului-știut fiind că adevărul iese la suprafață ca untdelemnul.Umbra va birui doar partea întunecată a existenței, ea conține multe adevăruri ascunse:

                          „ Ci noi visăm

                            Numai ideea de pasăre,

                            Numai ideea de zbor,

                            Numai străfulgerarea clipei

                            Când soarele ucide umbra,

                             Iar umbra nu poate muri

                             Fără pasăre.”

                Cuvintele din partea dreaptă a valului sunt: SPERANȚA, CREDINȚA, ȚARA  ȘI POPORUL.

                 Vrând să-și înscrie numele în cartea vieții, autorul urcă scara de la pământ la cer cu un simț al credinței dobândit din strămoși, ajuns la maturitatea înțelegerii față de„EU” și față de semeni.

                  Astfel poezia de început a volumului„Secretul scării” pare a fi o profesiune de credință a scriitorului, Badea Iftene încearcă să urce scara spre lună, s-o dea lumii curată, urcând mereu s-a despărțit de viața deșartă,  depune-precum poetul un mare efort în drumul lui pe fușteii scării, nu se teme de eșec,  deși s-ar putea ca-n urma efortului său să eșueze.                  „Drumul e lung/Fușteii sunt mulți,

                          „   Drumul însă trebuie urcat /

                             Dacă el e alesul/

                             Să dea lumii luna curată./”

                             Și va spăla blidul,/

                             Chiar dacă apoi/

                             Nu va pune nimic în el./”

E răbdarea omului hotărât a spune ce are pe suflet.

                 Astfel apar cuvinte cheie reprezentante ale PĂRȚII DREPTE DIN CREASTA VALULUI: mal, scrib, sămânță, lac, cetate, vise,  pământ, bibliotecă, apă,  istoria, carte, călător, apă, vise, cetate,  corabie, cale etc.

                  Călător prin lume autorul îndeamnă cititorii să-l înțeleagă:    

                               „De vrei să deslușești/Un fir din/Brâul tainei mele/

                                        Reazămă-ți fruntea/De umbra valului/

                                           Și tâmpla/De urma pasului meu/

                                               Și astfel/Liberă-ți va fi/Calea pe care/

                                                      Vrei și tu să pornești.”

                  Forma în care sunt expuse ideile e rezultatul unei trăiri deoarece poetul se zbate să găsească un sens în vârtejul haotic al lumii ce-l înconjoară. Se creează o armonie formală atunci cănd se găsește „cuvântul ce exprimă adevărul” Interiorul gândirii poetului prezintă o continua fluctuație, iar un singur fragment ne poate arăta sensul întregului. Rostul limbajului poetic este de a trezi în cititor anumite imagini care să-l ducă atât spre înțelegerea ideilor scriitorului cât și spre ințelegerea ideilor sale ca persoană de sine stătătoare, în ultimă instanță la revelarea „EULUI”  propriu.”

               Este un moment în care trebuie să te faci auzit, să spui ce ai în suflet prin poezie ; în acest volum s-a căutat lumina și umbra din cuvinte spre a transmite un mesaj: e o lume-n care„copii peregrini” pleacă  din  verdele  naturii spre grota cu lilieci, haos și-ntunetic  ca      la- nceputuri, străfulgerări de lumină, evoluție și involuție-n rânduiala lumii acesteia. Se caută adevărul din adâncul istoriei, dar și clipa prezentă; autorul asemeni eroului badea Iftene  urcă treaptă cu treaptă scara desăvârșirii ideii; se adăpostește -n lumi de vis și speranțe la sânul credinței strămoșești-poetul devine-căutător de pietre în afund:

                                 „ O roată se va frânge adânc în prund

                                  Și din caleașcă vom cădea pe rând

                                  Căutători de pietre în afund

                                  Murind cu visul perlelor în gând.”

                 POETUL UMBREI ASCUNSE-dătătoare de viață, scoate din adâncul conștiinței cuvinte potrivite , ridicăndu-le pe val și dându-le un sens : uneori cuvântul e otravă, alteori e plin de miere, lumea e lumină și întuneric.Scriitorul se spovedește –n  fața istoriei; consideră un act de eroism scoaterea la lumină a adevărului din cuvinte.

                  Scriitorul-poet culege cuvintele din subsolul existenței, le ridică, le dă valoare, în căutarea permanentă a cuvântului ce exprimă adevărul-e un circuit al cuvintelor care urcă și coboară- precum apa în natură ce se preface din aburi în lichid și invers.

                   Poetul se găsește într-o stare de miracol așteptând întâlnirea cu „eul” său:

                                  „ Va fi o întâlnire

                                     Cu mine întâi,

                                       Apoi cu ceilalți.

                                         Și cu Dumnezeu

                                            Dacă va fi posibil.”

Zbuciumul din sufletul poetului și visul său ce caută perlele în gând,pietre în afund:

                                      „ Nu-mi mai găsesc liniștea

                                       Nici lacul din care lua

                                       Curcubeul dragostea. ”

                  Strop de apă efemer,  scriitorul încearcă să se definească : cuvinte ce vor să cadă pe un sol fertil -uneori date uitării , alteori duse-n largul zării,  apa ce inundă emisferele, eul ce se-nalță spre lumină:

                                      „Mă reazem de iluzii

                                       Și e răsturnată

                                       Clepsidra trecerii timpului

                                       În care eul se înalță

                                       Prin fanta irizată de lumină

                                       Precum stropul de ploaie

                                       Menit să cadă

                                       Pe un sol fertil.”.

                      MOTIVUL UMBREI e mereu present, poetul ar vrea ca poporul român să nu rămână-n umbra celorlalte popoare. Dar ce să facem dacă noi nu avem în prezent un„Napoleon ”care să ne scoată din anonimat și să ne ducă spre victorie?

Suntem un popor de Cezari:

                                        „ Locuim, păcat,

                                          În maghernițe

                                          Unde viitorii Cezari uneltesc

                                          Decapiterea Cezarului,

                                          Neluând seama

                                          Că în alt creuzet,Alți Cezari

                                         Le pregătesc Decapitarea,

                                       

                                          Pentru că suntem

                                          Un popor de Cezari.”

Peisaj posibil dezolant:

                                   „„  Of, cât de grea e desaga

                                      Ce-o purtăm în spinare

                                      Cu neîmpliniri încărcată.”

„Prezicere sumbră ce sperăm să nu se împlinească:

                             Vârcolacii lumii încă mai există,

                              Rod osia lumii până hăt departe

                              Unde s-a pus piatra grea de temelie,

                              Submințnd cetatea pentru veșnicie.”

.”

                     Celelante cuvinte din PARTEA  STÂNGĂ  A  CRESTEI  VALULUI  ar fi: ochi de șarpe, Religie Universală, ură, ucigătoare,  neîmplinire, sutaș, decapitare etc.

                      Pe CREASTA DE VAL  s-ar găsi: lumea (în derivă), luna (eternă), joc (copilăria), corabia (tuturor), judecata (de pe urmă), șarpele (primordial), scara spre cer (idealul) nisip (ucis) timp (pervertit) etc. Fiecărei imagini îi este asociat un sens prezentând lupta eternă a contrariilor: bine și rău, lumină și întuneric, adevăr și înșelăciune etc.

                                                              

                     Prin sonoritate și ritm CUVÂNTUL  CAPĂTĂ  ÎNCLINĂRI  MAGICE. În interiorul conștiinței sale poetul e frământat de idei contradictorii iar cuvintele ce ies la suprafață prin versuri se combină cu alte cuvinte alcătuind un izvor nou de înțelesuri (sensuri).

Stropii de apă din val nu au nume-, ci doar un prezent efemer. Acest prezent cu bune și cu rele e surprins de autor. Cuvintele obișnuite enumerate mai sus nu rămân în poezie simple cuvinte din vocabular, -ele primesc din context forța lirică de a transmite un mesaj: e un foc în care se topesc cuvintele oglindind o lume întreagă (lumea noastră) cu tainicile ei sensuri.

Scrib al societății actuale-cum însuși se consideră autorul, e atent la „tot ce mișcă-n țara asta”mai ales la istoria cea adevărată; astfel „hieroglifele” sale sunt destăinuiri  preferențiale, alese cuvinte care să exprime un loc și un timp anume.

                          „ Deșert e visul istoricilor

                            De a descifra hieroglife

                            De-o clipă

                            Ivite pe creasta de val,

                            Prin ele tâlcuind universul

                            Redus la monadă.”

Scriitorul e frământat ca și Isac Lazarovici (Ion Pribeagul-cum se mai numea )de mersul inexorabil al omenirii către pieire-lansează un apel pentru țara din care face parte:

                          „ Căci astfel e pravila,

                           Unui om pe care vrei să-l neantizezi

                           Fără a-l ucide,

                           Ia-i cântecul, religia și limba

                           Și fă-l să-și uite istoria,

                           Atunci legume e,

                           Precum s-a văzut.”

                    Atitudinea scriitorului față de spectacolul lumii nu e una indiferentă, ci de implicare eliberare, echilibru, precum scria Eminescu: „Nu spera și nu ai teamă/Ce e val ca valul trece./„în marea călătorie a vieții cei mai mulți sunt„plevușcă de mal”, ”valul” se înscrie în motivul trecerii iremediabile a timpului.

                   Călător în luntrea vieții pe ape tulburi dar și liniștite care urcă și coboară, nisip în steaua  (lumina din adâncuri)  ce n-a murit încă: eroi necunoscuți -picuri de amintire -puternici ca piatra, zid puternic, datoria poetului în societate,  scară spre cer, apă transformată,  picuri de luciditate, toți o apă și-un pământ,  ce e val ca valul trece : efemer și amintire,  speranța care moare ultima, metaforă permanentă. ACESTA E TABLOUL POEZIEI SALE!

                    Trăind într-o lume a non-valorilor,  aceste„gândiri lirice”aduc un strop de speranță în mintea și inima cititorului.

                     Îi doresc autorului Dragomir IGNAT să aibă și pe viitor putere de muncă creatoare spre bucuria noastră, a tuturor!

Mureșan Olimpia-membră în Liga Scriitorilor Români-Filiala Maramureș