Miercuri, 6 iulie 2016,
ora 14,00 la sediul primăriei din Baia Mare, în sala Europa, va avea loc
manifestarea culturală Ziua Scriitorului, ediţia a V-a, organizată de
Consiliul Local şi Primăria Municipiului Baia Mare, în parteneriat cu Asociaţia
Scriitorilor, Revista Nord Literar şi Reprezentanţa Maramureş a Uniunii
Scriitorilor din România filiala Cluj. Cu acest prilej, va fi acordat titlul
"Scriitorul Anului 2016" şi "Marele Premiu pentru
Literatură", unui scriitor din Baia Mare, în semn de recunoaştere a
contribuţiei sale la producerea unor lucrări literare remarcabile, pentru
crearea unor opere de durată, emoţionale, cu grad de actualitate şi
originalitate. Gazdă va fi viceprimarul desemnat, Marinel Rob, alături de: Săluc
Horvat, preşedintele Asociaţiei Scriitorilor Baia Mare; Gheorghe Glodeanu,
director al revistei Nord Literar; Gheorghe Pârja - reprezentantul pentru
judeţul Maramureş al USR Cluj. Sînt invitaţi să participe cei care citesc şi
iubesc literatura. Se va discuta şi despre iniţiativa unui parc al scriitorilor
băimăreni, aprobat să fie amenajat în faţa cinematografului Dacia, unde vor fi
amplasate plăci de marmură în memoria scriitorilor băimăreni intraţi în istoria
literaturii. (g.m.)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu