În țara
cu spirit anemic,
dezastru-n toate e temeinic
În cei
28 de ani de postdecembrism s-a scris și vorbit la nesfârșit despre principalul paradox românesc – o țară bogată, cu tot mai mulți oameni săraci. Mă rog, ăsta-i efectul unei stări
anormale de lucruri: cârmuitorii și ai lor fură cu legea-n mână, milioane de români tac și rabdă (cică o tacă-i cât o vacă!), iar alte milioane
dintre ei, neprieteni cu resemnarea și sătui de minciunile politrucilor, deja și-au luat lumea în cap (cel mai masiv exod din mult
încercata noastră istorie și,
în aceste vremuri de amarnică neliniște, al doilea după acela al sirienilor alungați din țara
lor de război).
Cum Vlad
Georgescu n-a ezitat să afirme în Istoria
românilor de la origini până în zilele noastre (Ediția a III-a, Editura Humanitas, București, 1992) că „(...) nicio epocă nu a avut doar părți rele, chiar și vremea migrațiilor sau cea fanariotă au adus cu ele și lucruri pozitive”, afirmația fiind cu bună știință
plasată în cel de-al șaselea
capitol al cărții (Comunismul în România), consider că
adevărata cauză a dezastrului nostru postdecembrist nu trebuie căutată în lumea
materială a economiei și finanțelor, ci în universul lăuntric al nației. Da, căci pe lângă generala decădere moral-spirituală
a omului zilelor noastre (ipocrizie, minciună, lăcomie, cruzime, sodomie),
problemă pe larg analizată cu alte prilejuri, în cazul României postceaușistă, dar nu și postcomunistă, trebuie să avem în vedere că realmente a
avut loc o inversare a scării sociale: prostituția intelectuală și fizică a ajuns să nu mai surprindă aproape pe nimeni,
ci numai olecuță să deranjeze atunci
când chiar sare calul, tâlhăria iscusită este ba admirată („Hoțul neprins e om cinstit”), ba invidiată („Are cap, s-a
descurcat!”), iar impostura ține
morțiș să iasă în față, potrivit inactualului (sic!) adevăr din spusa „Prostul
dacă nu-i fudul, parcă nu e prost destul”...
Altfel
spus, la noi se petrece (până când?) un lucru mult mai grav decât mătrășirea bolșevico-democratică
a valorilor consacrate (am simțit-o
și continuăm s-o simțim pe pielea noastră ce a însemnat lichidarea de către
dictatura bolșevică a cremei intelectualității formată în perioada interbelică), atâta timp cât însăși morala creștină a fost dată peste cap: răul a luat locul binelui,
neadevărul râde de adevăr și
necinstea îi dă cu tifla onestității.
Dar, nu
trebuie omis faptul că toată această făcătură cu numele de dictatura neamului
prost este rodul imenselor pierderi umane din cele două războaie mondiale, din
perioada bolșevică (întemnițarea și
decimarea elementelor nesigure, plecarea evreilor și sașilor,
fuga miilor de cetățeni valoroși), precum și al expatrierii altor milioane în perioada
postdecembristă, golurile umane apărute fiind la repezeală umplute cu mitocani,
răufăcători și necalificați.
N.B.: Însuși regele Mihai (Dumnezeu să-l odihnească!) n-a scăpat de
strâmbele judecăți ale
postdecembrismului găunos, deși
prin mult discutatul act de la 23 august 1944, el și armata română au contribuit la scurtarea conflagrației cu mai multe luni, lucru recunoscut de absolut toți strategii militari.
Sighetu Marmației, George PETROVAI
8 dec. 2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu