PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE

Ura, Trupul și...Liberul arbitru

1. „DUMNEZEU pe aceia îi iubeşte şi îi cinsteşte, care se feresc de cele oprite. Ce folos ca trupul să fie deşert (gol) de bucate, iar sufletul a-l umplea de păcate? Ce folos a fi galbeni şi ofiliţi de post, iar de pizmă  şi ură să fim aprinşi? Ce folos este a nu bea vin şi a fi beţi de veninul mâniei? Ce folos este a nu mânca cineva carne şi cu hulele a rupe carnea fraţilor noştri? Ce folos este a ne opri de cele ce uneori sunt slobode şi a face ce nu sunt niciodată slobode?"

Antim Ivireanul (1650-1716),

 a fost autor, tipograf, gravor, teolog, episcop şi mitropolit român de origine georgiană. Mitropolit de Bucureşti, autor a unei celebre DIDAHII, ce reprezintă o colecţie de predici folosite la marile sărbători de peste an. Personalitate culturală remarcabilă a literaturii române vechi. A fost cel care a înfiinţat prima bibliotecă publică în Bucureştiul sec. al XVIII-lea. Luat de tânăr în robie la turci a fost dus  la Constantinopol, iar ulterior eliberat şi trăieşte la curtea Patriarhiei Ecumenice, unde a învăţat scuptura în lemn, caligrafia, pictura, broderia, precum şi limbile greacă, arabă şi turcă, probabil, tot acum a fost călugărit sub numele Antim şi hirotonit ieromonah.

Prin 1689-1690 a fost adus de Constantin Brâncoveanu în Ţara Românească. Aici a învăţat limbile română şi slavonă, precum şi meşteşugul tiparului. În 1691 i s-a încredinţat conducerea tipografiei domneşti din Bucureşti, în care a imprimat patru cărţi: "Învăţăturile lui Vasile Macedonianul către fiul său Leon" (1691.-limba greacă), "Slujba Sf. Paraschiva şi a Sf. Grigore Dialogul" (1692-limba română), "Evangheliarul greco-român" (1693) şi Psaltirea, (1694- limba română). După 1696 a fost numit stareţ la Mănăstirea Snagov, unde  a mutat tipografia, imprimând 15 cărţi ( 7 greceşti, 5 româneşti, una slavonă, una slavo-română, una greco-arabă), toate de o importaţă vitală acelor timpuri, dar şi în istoria ulterioară românească. În perioada 1701- 1706 se află la Bucureşti, unde a tipărit 15 cărţi, între care cele mai importante: Ceaslov greco-arab şi Noul Testament, (1703), prima ediţie a acestuia în Ţara Românească. În 1705 este episcop de Vâlcea, unde mai tipăreşte la Govora alte 9 cărţi, iar în anul 1708 este ales mitropolit al Ungrovlahiei, înfiinţând la Târgovişte o tipografie şi unde tipăreşte 18 cărţi. Are ca ucenic pe Diaconul Coresi- cel mai mare tipograf din cultura medievală românească. A avut un rol însemnat în introducerea completă a limbii române în slujbe. Este tipograf, redactor, editor, creator de limbaj bisericesc în limba română în cele peste 63 de tipărituri. Întemeietor de tipografii în limba română şi georgiană. Este scriitor, autor de lucrări bisericeşti dar şi ctitor bisericesc: Mănăstirea Antim. Fiind un apărător energic al drepturilor Bisericii Ortodoxe şi al poporului român, în 1716, la cererea domnitorului Nicolae Mavrocordat, a fost înlăturat din Scaun, caterisit şi condamnat în exil la Mănăstirea "Sfânta Ecaterina" din Muntele Sinai. În drum spre exil a fost ucis de turci şi trupul aruncat în râul Marişa dincolo de Adrianopol. A fost canonizat în anul 1992 de BOR şi prăznuit în fiecare an la 27 septembrie.

***

2. „DUMNEZEU NU VREA SĂ FACĂ TOTUL PENTRU A NU NE LUA LIBERUL ARBITRU"

Niccolo Machiavelli (1469-1527),

a fost diplomat, funcţionar public, filosof, om politic şi scriitor italian. A fost un exponent de prestigiu al Renaşterii italiene. Opera sa capitală "PRINCIPELE" este considerată primul tratat modern de politică. A fost considerat unul din marii scriitori din colegiul său şi un militar foarte cunoscut care a avut influienţă în umanism. Multe din scrierile sale au anticipat formarea statelor naţionale. Numele său este folosit sub forma de „machiavelism”, pentru a descrie principiile puterii politice iar persoanele care folosesc aceste principii în viaţa politică sau personală sunt numiţi frecvent „machiavelici”.

***

3. „Picurând un strop de ură în cupa bucuriei, prefaci toată băutura binecuvântată din ea în otravă”.

Friedrich von Schiller (1759-1805),

poet și dramaturg german, considerat unul dintre „părinții poeziei germane”, profesor universitar. În anul 1780 devine medic militar al unui regiment din Wurttemberg, iar în 1782 este „Cetățean de onoare” al Republicii Franceze. Scrie poezia „Către bucurie”, care va fi transpusă muzical de Beethoven în finalul Simfoniei a IX-a, devenită Imn al Uniunii Europene. Este remarcabilă prietenia cu Goethe, la îndemnul căruia după zece ani de studii și publicistică se întoarce la poezie și dramă

***

P.S. „Nu te mândri faţă de ramuri; iar dacă te mândreşti, nu tu porţi rădăcina, ci rădăcina pe tine”  (Romani 11, 18).

„1001 CUGETĂRI” vol. XII,

Prof. Olimpia Mureșan L.S.R. Maramureș

Preot Ortodox Român Ilie Bucur Sărmășanul