Nu e crestineste. Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda a semnat actul normativ care va forţa aproape toate magazinele, cu excepţia celor de proximitate, să îşi închidă porţile în zilele de duminică, o măsură susţinută de puternica biserică catolică, transmit Reuters şi AP.
Decizia ar urma să atragă proteste din partea marilor retaileri occidentali, care sunt principala ţintă a legii. O mare parte din profiturile lor este obţinută în weekend, iar Polonia este o piaţă mare de consum.
Conform actului normativ, începând din data de 1 martie 2018, pieţele şi magazinele din Polonia vor putea fi deschise doar în prima şi ultima duminică a lunii, pentru ca pe parcursul anului 2019 să poată fi deschise doar în ultima duminică a lunii. Începând de la 1 ianuarie 2020, pieţele şi magazinele vor putea opera doar şapte duminici pe an.
Andrzej Duda a lăudat legea, spunând că oferă copiilor şansa de a sta cu părinţii lor şi angajaţilor timpul liber atât de necesar.
Un studiu realizat anul trecut de PricewaterhouseCoopers arată că vânzările ar putea scădea cu aproape un miliard de euro pe an dacă magazinele sunt deschise mai puţine duminici, iar economiştii avertizează că decizia va afecta piaţa forţei de muncă.
NN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu