“Scrierea, care se publică aici în volum, a apărut întâia dată în Convorbiri Literare între anii 1905 – 1907; ea datează din timpul studiilor mele la Universitatea din München, unde mi-au stat la îndemână izvoare bogate pentru alcătuirea ei. Într’însa se cuprinde istoria cea mai veche şi mai întunecată a Românilor din Vlahia Mare (Tesalia), adică o bună bucată din trecutul istoric al Aromânilor de astăzi. Această parte a istoriei nu interesează numai prin ea însăşi întru cât ne ajută a cunoaşte trecutul unei părţi însemnate a neamului românesc, ci şi prin faptul că ea, cum se va convinge însuşi cetitorul, ne poate lumina în multe privinţe asupra prezentului şi e, prin aceasta, de o actualitate aşa zicând palpitantă mai ales acum când e vorba de drepturile şi soarta Aromânilor.”
GEORGE MURNU
ISTORIA ROMÂNILOR DIN PIND
VLAHIA MARE
(980 – 1259)
Bucureşti
TIPARUL INSTITUTULUI “MINERVA”
1913
George Murnu, iar în aromână, Ioryi al Murnu (n. 1 ianuarie 1868, Veria, Grecia - d. 17 noiembrie 1957, Bucureşti) a fost un scriitor, traducător şi istoric, membru al Academiei Române din 1923.
Cu respect,
Valentin-Nicolae Bercă
"România Magnifică" - www.romaniamagnifica.ro - un proiect cultural pentru unitatea şi bogăţia spirituală a Românilor de pretutindeni, militând pentru reafirmarea valorilor spiritualităţii poporului român, unit prin limbă, tradiţii şi credinţă creştină, mereu mândru de istoria sa multimilenară în spaţiul carpato-danubiano-pontic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu