Botezul, Omul și... Viața
1. „VIAŢA VINE DINTR-UN VID ADÂNC, CARE ESTE DUMNEZEU. VIAŢA FĂRĂ DUMNEZEU N-ARE NICI UN SENS. NUCLEUL DIN NOI
ESTE DUMNEZEIESC. LA ORA ACTUALĂ NOI, SUNTEM ÎNTR-O MARE CĂDERE, SUFERINŢĂ.
AICI INTERVINE IISUS HRISTOS CU CRUCEA SUFERINŢEI. IISUS A IEŞIT DIN TIMP... EMINESCU A IEŞIT DIN TIMP...! EMINESCU PRIN CUNOAŞTERE
S-A APROPIAT DE DUMNEZEU. ŢARA ESTE STEARPĂ ŞI
BARBARĂ, ŞI DACĂ NU VOM INTRA ÎN JUGUL SUFERINŢEI CA HRISTOS, NU VOM REUŞI. DE 28 DE ANI, TOT AM LUAT DIN GRĂMADĂ, DAR N-AM PUS
NIMIC ÎNAPOI. RELIGIA NE POATE AJUTA,
DAR NU ÎN SENSUL PROPOVEDUIRII DE A NE DUCE PE NOI ÎN CER, CI... DE A ADUCE
CERUL PE PĂMÂNT, ÎNCEPÂND CU ŞCOALA ŞI SOCIETATEA".
Dorel Vişan (1937 - ),
actor, director şi poet român. A
interpretat peste 40 de roluri în teatru, în cea mai variată gamă, de la Moliere
la Shakespeare, de la Marivaux la Buchner, iar în film a avut peste 50 de roluri
în producţii româneşti. A primit premiul Academiei Române de Film pentru cel mai bun actor european, şi multe
alte interne şi internaţionale. "Credinţa mea ca artist este că un artist
nu trebuie să facă roluri, ci să recreeze destine". "Nu-mi
pare rău că mor, îmi pare rău că nu m-am priceput să trăiesc". "Noi
românii ne tratăm într-o clinică unde şi
medicii sunt bolnavi". "În ţara noastră acum ar
trebui să fie o autoeducare a educatorului..." "Dacă vrei să faci ceva în ţara
ta, toţi sunt împotriva ta". La noi, poţi să furi 100.000 euro
şi să fii arestat la domiciliu, dar nu poţi dona 20.000 euro pentru un aparat
medical". Este membru al Uniunii Scritorilor din România, filiala Cluj. Printre
volumele publicate: De vorbă cu Domnul, Păcate..., Psalmi, Vremea cireşelor amare. Printre
cugetările memorabile se remarcă: "O, ŢARĂ CARE-ŞI PIERDE TRECUTUL ÎŞI
PIERDE IDENTITATEA" şi "AM ÎNVĂŢAT SĂ VORBESC CU CORPUL MEU". A
călătorit foarte mult prin Europa şi nu numai: Noua Zeelandă, Australia, China,
Congo, India, Vietnam, Mexic, Uruguay, Paraguay, Argentina, Tibet, Thailanda,
Peru, Cambodgia, Japonia, Canada ş.a.
***
2. „Dumnezeu cere de la tot omul care este
botezat acestea trei: ”credinţa dreaptă
de la suflet, cumpătarea de la trup, şi adevărul de la limbă”.
Ignatie
Xantopol -Filocalia
vol. VIII, pag. 44,
a fost monah athonit, care împreună cu Sfântul
Ignatie, au ca principiu de bază printre altele. „Dacă n-ai un duhovnic, să-l
cauți cu orice preț, potrivit cuvântului sfânt, care să te învețe ascultarea
neprefăcută și desăvârșită, caută din toate puterile tale un povățuitor, un
dascăl neamăgitor”. Acest duhovnic
să fie smerit la cugetare, blând în toate purtările și purtător de duh.
Să fie un învățător asemenea lui Hristos. Aflându-l pe acesta, să se lipească
de el cu toată ființa sa, să-l socotească ca pe Hristos.
3. „OMUL A CĂRUI COMOARĂ ESTE DUMNEZEU ARE TOATE LUCRURILE
ÎNTR-UNUL SINGUR".
Aiden Wilson
Tozer (1897-1963),
scriitor, metodist englez,
Prin Tozer "Acei
metodişti uimitori" ne vorbesc şi nouă astăzi chemându-ne înapoi la sfinţenie,
la ucenicie adevărată, la responsabilitate morală, la dedicarea faţă de
Hristos, curăţia vieţii şi a gândului şi la îngrijirea plină de credincioşie a
„turmei lui Dumnezeu".
P.S. „Dumnezeule,
milostiveşte-te spre noi şi ne binecuvintează, luminează faţa Ta spre noi şi ne
miluieşte. Ca să cunoaştem pe pământ calea Ta, în toate neamurile mântuirea
Ta” (Psalmul 66, 1-2).
„1001
CUGETĂRI” vol. XII,
Prof. Olimpia Mureșan L.S.R. Maramureș,
Preot Ortodox Român Ilie Bucur Sărmășanul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu