Jignirile, Pacea și...Diavolul
1. „TOŢI OAMENII RĂZBUNĂ MAI CURÂND JIGNIRILE CE LI SE ADUC
LOR, DECÂT PE CELE CE I SE ADUC LUI DUMNEZEU".
Jan Hus (1369-1415),
teolog reformator ceh, ars pe rug pentru
ideile sale anti-papale. El a contribuit la dezvoltarea limbii literare cehe prin
scrierile sale. A studiat la Universitatea din Praga, absolvind studiul
universitar cu gradul "Magister Artium". Ajunge decanul
Facultăţii de Filosofie, mai târziu ajunge rector, predând filosofia şi
teologia. A predicat ca preot criticând lăcomia şi viaţa de desfrâu a
clerului catolic, proprietăţile şi avuţiile lumeşti, a militat pentru
libertatea gândirii, recunoscând numai Biblia ca o autoritate supremă în
credinţa creştină. Nu a acceptat teza conform căreia Papa nu
greşeşte (ar fi infailibil). Contribuie la traducerea Bibliei şi a Vechiului
Testament în 1413. Condamnă cruciadele şi "bulele papale". Pentru
ideile sale la care nu a dorit să renunţe în
nici un fel, în data de 6 iulie 1415 a fost ars pe rug împreună cu
manuscriptele sale, cenuşa fiindu-i
împrăştiată în Rin. Execuţia lui Hus şi prigoana declanşată împotriva adepţilor
săi a fost una din cauzele directe ale declanşării războaielor Husite
(1419-1436). Scrie prietenilor de rămas bun: "Mă bucură faptul că acuzatorii mei, au trebuit să citească cărţile
mele, (în speranţa că vor găsi ceva
necurat), mai sârguincios decât Sfânta Scriptură".
***
2. „POPORUL ROMÂN ARE ÎN FIINȚA SA O
ADEVĂRATĂ VOCAȚIE DE PACE. La noi nu se cunosc războaie de asuprire și
nedreptățire a altora, ci numai războaie de apărare a ființei naționale, a
gliei străbune și a credinței celei drepte, moștenită din neam în neam. NOI AM PRIMIT EVANGHELIA PĂCII ÎN ZORII
NAȘTERII CA POPOR ȘI NE-AM CĂLĂUZIT DUPĂ EA TOATĂ ISTORIA NOASTRĂ.
Firea românului s-a modelat după
preceptele evangheliei, trăite intens de către
înaintașii noștri. De aceea, ROMÂNUL
ESTE UN OM DE PACE, PRIETENOS, ESTE GENEROS ȘI DARNIC, BUNĂTATEA ȘI
OSPITALITATEA LUI DEVENIND PROVERBIALE. Deși istoria ne-a fost destul
de vitregă, totuși am reușit să ne păstrăm ființa și unitatea, legate de glia
în care ne-am născut, ca și CREDINȚA
CARE NE-A FOST TOTDEAUNA SCUT ȘI NĂDEJDE”.
Emilian
Birdaș (1921 - 1996 ),
s-a născut în
Maramureșul istoric, în localitatea Rohia, primind la botez numele de Ioan. A
intrat de tânăr la Mănăstirea Rohia (1953), fiind tuns în monahism cu numele de
EMILIAN. Mai târziu a fost hirotonit ierodiacon și ieromonah. Și-a
început studiile la seminarul monahal de la Mănăstirea Cernica în anul 1936,
dar le-a întrerupt din cauza ocupației Transilvaniei de Nord de hortiștii
unguri.. A slujit o perioadă ca administrator parohial în unele
parohii din jurul Rohiei și în jurul Mănăstirii „Sf. Ilie” din Toplița
(1942-1944). Și-a reluat apoi studiile la Seminariile „Sf. Nicolae” din Râmnicu
Vâlcea și „Nifon mitropolitul” din București și la Institutul Teologic
Universitar din București (1948-1952). În timpul studiilor a fost hirotesit
protosinghel, funcționând un timp ca preot la Mănăstirea Călugăra - Oravița,
stareț al Mănăstirii „Martirii Neamului” din Baia
de Arieș, apoi ca responsabil al internatului școlii de cântăreți de la
Mănăstirea „Radu Vodă” din București. După absolvirea facultății este numit ca
preot slujitor la „Catedrala Patriarhală” București, apoi devine vicar
administrativ la Episcopia Romanului și Hușilor. În anul 1958 devine preot paroh
al Catedralei din Alba Iulia, unde la acel moment nu era episcopie. În
1973 arhimandritul Emilian Birdaș a fost ales ca episcop vicar al
Arhiepiscopiei Sibiului cu titlul de „Rășinăreanul”, ocupându-se de
problemele pastoral-misionare din Harghita, Covasna și Mureș.
La 25 ianuarie 1976 a fost instalat ca episcop în „Catedrala Reîntregirii” din
Alba Iulia, unde a păstorit până în anul 1990. Ca episcop, s-a ocupat de
restaurarea unor monumente istorice, de ridicarea a numeroase biserici și
pictarea lor. În timp ce în alte eparhii se demolau
bisericile, acesta s-a opus cu vehemență distrugerii acestora, pilduitoare în
acest sens fiind salvarea bisericii „Sf. Nicolae” din Miercurea Ciuc. A
contribuit la reconstruirea din temelii a unui număr de 72 de biserici ortodoxe
și repararea alor sute de lăcașuri de cult. În anul 1990 a fost
înscăunat ca arhiereu vicar al Episcopiei Aradului, Ienopolei și Hălmagiului,
iar în anul 1994 a fost ales ca episcop al reînființatei episcopii de Caransebeș.
Aici a început construcția catedralei episcopale și a reluat tipărirea Foii
Diecezane și Calendarului Românului. A publicat studii de teologie și istorie,
predici, articole. A editat „Îndreptarul ortodox”, „Cartea de rugăciuni”,
volumul „Biserici de lemn monumente istorice din Episcopia de Alba Iulia”, a
reeditat „Noul Testament de la Bălgrad din 1648” și „Bucoavna de la Alba Iulia
din 1699”. La 10 noiembrie 1992 a fost ales membru de onoare al Academiei
Române.
***
3. „De multe ori neştiind să deosebim lucrurile bune de cele
rele, cădem pradă iluziilor trimise de diavol”.
Casian Romanul (360-435),
a fost unul dintre reprezentanții cei
mai de seamă ai literaturii și monahismului creștin din sec. IV și V, fiind
cinstit ca sfânt părinte al bisericii creștine, atât ortodoxă cât și catolică.
O perioadă de cinci ani a viețuit la Ierusalim (380-385). Merge pe urmele
Sfinților Treierarhi, a sfinților Antonie și Pahomie. În literatura
bisericească a folosit și introdus în occident patericul, adică disciplina
literară în care ideile principale ale vieții monahale sunt îmbrățișate prin
convorbiri sau discursuri reale ori imaginare rostite de către părinții de
seamă ai bisericii din Orient. Moare la mănăstirea sa din Marsilia unde este și
canonizat în sec. V, fiind omenit pe 23 iulie.
***
P.S. „Preoţia fără
suferinţă pentru Hristos este numai o carieră, nicidecum o misiune, care este
cu totul altceva” (II, Timotei,
3, 12).
„1001
CUGETĂRI” vol. XII,
Prof. Olimpia Mureșan L.S.R. Maramureș
Preot Ortodox Român Ilie Bucur Sărmășanul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu