marți, 30 ianuarie 2018

PROGRAMUL TEATRULUI MUNICIPAL BAIA MARE

                                      Perioada 31 ianuarie – 4 februarie 2018



La secția Dramă, miercuri 31 ianuarie, de la ora 19.00, este programat spectacolul ZORBA’S DIONYSOS, după N. Kazantzakis (la Sala Mare, cu publicul pe scenă), regia Marcel Țop. Un spectacol care reconciliază Orientul cu Occidentul, surprinzând peripețiile unui erou colectiv, călăuzit de mare, un șaman – la fel ca Don Juan-ul lui Carlos Castaneda. Grecia, Turcia, Serbia și România își dezvăluie parfumul lor specific, în care ancestralul se amestecă organic cu modernismul.

Sâmbătă 3 februarie, de la orele 10.00 și 11.30, cei mici sunt așteptați la Teatrul de Păpuși să vizioneze spectacolul PETRICĂ ȘI LUPUL, regia Iulian Bulancea, o misterioasă poveste, imaginată de compozitorul rus Serghei Prokofiev. Un copil năstrușnic, animale prietenoase, muzica frumoasă si umbre captivante vă invită la aventura copilăriei: cum să-ți învingi frica?

Duminică 4 februarie, de la ora 19.00, la Sala Studio, se joacă spectacolul ”Ursul”, după A. P. Cehov, regia Doru Fârte. În această farsă într-un act veți descoperi viața văduvei Elena Nicolaevna Popova, care și-a iubit foarte mult soțul, dar care trăiește retrasă și adânc atașată de amintirea acestuia. Servitorul ei credincios, Luka, încearcă în fel și chip să o readucă la „viață” ,dar, aparent, fără nicio speranță. Asta, până apare tânărul moșier Smirnov, iar întreg Universul se schimbă.

Prețul biletelor la spectacolele teatrului: 5 lei la secția Păpuși, 15 lei preț întreg și 10 lei  preț redus (pentru elevi, studenți și pensionari) la secțiile Dramă și Revistă.

Informații și rezervări: tel. 0736216437 (Dramă și Revistă) și 0730270926 (secția Păpuși)


                                                                                                TM BM

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu