luni, 29 ianuarie 2018

PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE

Lumea, Biblia și... Fluierul


1. „GOLEŞTE-MĂ DOAMNE, CA UN FLUIER, PRIN CARE SĂ CIRCULE DUHUL TĂU CEL SFÂNT".
„În coliba întunecată / Din carne şi os lucrată / A intrat HRISOS deodată. / Coliba cum l-a primit / S-a făcut cer strălucit / Pe bolta de mărgărint. // Iar în ea Soare şi Stele / Cu arhangheli printre ele, / În mijloc cu tron luminos, / Şi pe el, Domnul Hristos, / Care mult se bucura, Duhul Sfânt s-alătura / Şi acolo rămânea / Şi acum şi pururea".
Vasile Voiculescu (1884-1963),
scriitor, poet, prozator, dramaturg, medic român, membru titular al Academiei de Ştiinţe din România. Începuturile poetice au stat sub influenţa poeziei lui V. Alecsandri, Alex. Vlahuţă, George Coşbuc. A fost timp de patru ani deţinut politic  (lotul Rugului Aprins împreună cu Dumitru Stăniloaie, Sofian Boghiu, Sandu Tudor ș.a.) în închisorile comuniste, unde s-a îmbolnăvit de cancer, murind acasă la Bucureşti în anul 1963.

***

2. „ÎN CELE DOUĂ MILENII CARE AU TRECUT, EUROPA ŞI ZONELE INFLUENŢATE CULTURAL SAU REORGANIZATE DE EA S-AU HRĂNIT DIRECT ORI INDIRECT DIN BIBLIE, FIE PREDICÂND-O, FIE COMBĂTÂND-O ŞI ASTFEL CULTURA MOLECULARĂ A LUMII E DE NECONCEPUT ÎN AFARA CREŞTINISMULUI".

Victor Kernbach (1923-1995),
a fost scriitor român de science fiction şi specialist în mitologie, autor al unor lucrări din acest domeniu, între care se remarcă Dicţionarul de mitologie generală. În anul 1942 se înscrie la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti. O întrerupe pentru două ani pentru a pleca pe front. Revine în 1946 şi obţine licenţa în litere şi filosofie, continuând în paralel activitatea jurnalistică.
***

3. „LUMEA aceasta am primit-o ca moștenire pe care nu-i îngăduit nimănui să o deterioreze, ci, pe care fiecare generație este obligată să o lase mai bună posterității. Fără îndatoriri, viața devine moale și lipsită de schelet: nu se mai poate ține dreptă. Nu exagera necazurile vieții și nu-i disprețui bunurile, dacă vrei să trăiești fericit”.
Joseph Joubert (1754-1824),
a fost un moralist și eseist francez, amintit astăzi în mare parte pentru Pensees  (Gânduri), publicate postum. A studiat la Paris o facultate religioasă unde s-a întâlnit cu Diderot și mai târziu a devenit prieten cu un tânăr scriitor și diplomat, Chateaubriand. A fost numit și inspector general  al universității din cadrul lui Napoleon.
***
P.S. „Hristos revine ca sǎ punǎ capǎt istoriei pǎcatului. Dupǎ aceea, nu vor mai fi nici suferinţǎ, nici lacrimi. Moartea nu-i va mai lua pe cei dragi de lângǎ noi. Suferinţa şi nenorocirile din viaţa aceasta vor înceta. şi moartea nu va mai fi. Nu vor mai fi nici tânguire, nici ţipǎt, nici durere, pentru cǎ lucrurile dintâi au trecut”  (Apocalipsa: 21, 4).

„1001 CUGETĂRI” vol. XII,
Prof. Olimpia Mureșan L.S.R. Maramureș,
Preot Ortodox Român Ilie Bucur Sărmășanul









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu