Scriitorii se află în campanie electorală pentru votarea
noilor şefi pe ţară, filiale şi reprezentanţe judeţene. Cei 23 de membri ai
Uniunii Scriitorilor din România, filiala Cluj, reprezentanţa Maramureş l-au
ales pe Gheorghe Pârja să-i reprezinte în asociaţia de creatori. În 11 aprilie,
vor avea loc alegerile pe filiala Cluj (candidat unic Irina Petraş) şi pe ţară,
unde sînt cinci candidaţi. Este o perioadă dificilă, scriitorii s-au divizat, a
apărut o Ligă şi un grup de dizidenţi. Mesajul transmis de scriitorii din nord
este de solidaritate în breaslă, indiferent de afiliere. Cititorii pot fi
alături de ei, citindu-le cărţile!
Constituţia prevede dreptul la asociere şi liberă exprimare.
Şi totuşi, apele fierb, semn de confuzie a valorilor. E posibil ca în
exteriorul USR să apară autori care scriu literatură de calitate şi se disting
prin intenţia umană şi arta versurilor/prozei, sau ca membri USR să fie
mediocri. Din păcate, sarcina de a aprecia dacă un volum de poezie sau un roman
e demn să fie numit literatură sau reprezintă doar texte superficiale, simple
transcrieri ca divertisment, le revine cititorilor, cei mai specializaţi
numindu-se critici literari.
Aceştia dau definiţia literaturii: artă a imaginaţiei de
transpunere prin cuvinte scrise într-un text a unor idei pe teme de actualitate
şi de interes universal. O primă condiţie ar fi ca cititorul să simtă plăcere
cînd lecturează o carte, însă poate să fie literatură cultă, profundă, ori
populară, tendenţioasă. De exemplu, în epoca proletcultistă, literatura a fost
coborîtă la nivelul de jos, popular – acei autori au fost uitaţi, chiar dacă
editurile au tipărit milioane de cărţi cu numele lor.
Scriitorii sînt un grup elitist, uneori boem, înstrăinat de
societate, ceea ce poate părea ciudat pentru imaginea artistului implicat în
lumea reală, istorică, economică. Avem şi o literatură comercială (parte din
cultura de masă), scrisă de profesionişti şi cumpărată ca divertisment. Există
însă şi o cultură populară valoroasă – vezi cîntecele lui Bob Dylan, premiate
cu „Nobel” ca poezie. Curentele literare se succed, scriitorii trec de la
artificialitate la naturaleţe şi trăiesc aventura umană în ritmul propriu. Ne
aflăm încă în civilizaţia scrisului şi a cărţii, chiar dacă iau şi alte forme
(scenariu de film, piesă de teatru), cu texte subtile şi pătrunzătoare, care
schimbă lumea. Cartea are avantajul că te poţi opri să meditezi şi poţi să
reciteşti ultima propoziţie!
Scriitorii români trăiesc aceleaşi angoase ca noi toţi, se
ceartă pe indemnizaţiile de merit şi suplimentul la pensie, scriu poezie şi
proză cu sau fără inspiraţie (pot exista şi cărţi de filosofie, eseu,
jurnalism, istorie, critică, memorialistică, ştiinţă înfrumuseţate cu multe
observaţii personale). Cititorii de azi sînt mai mult ca niciodată supuşi unui
tir de informaţii din care aleg (cum se pricep) textele profunde, expresive, ce
generează stări de încîntare şi de sublim. (Haiku-ul, de exemplu, are doar 17
silabe, dar comunicarea este intensă. Japonezii consideră că toţi oamenii
cultivaţi sînt capabili să scrie poezii care se ridică deasupra pălăvrăgelii,
astfel ca lectura să devină o experienţă aparte.)
Nu este nevoie ca literatura să fie complicată, experimentală.
Unii scriitori folosesc expresiile echivoce, mai ales în poezie – chinuitoare
pentru traducători. Gusturile literare se schimbă cu fiecare generaţie, dar
opera profundă va rămîne, cititorul va fi copleşit de sentimentul realităţii,
căci cititorul şi scriitorul au multe în comun: se nasc, trăiesc, iubesc şi mor
la fel, iar evenimentele şi ideile profunde şi originale ne atrag pe toţi, în
limita cunoaşterii pe care o are mintea fiecăruia.
Pe cine vor alege scriitorii ca preşedinte, pe Dan Lungu,
Simona Vasilache, Nicolae Manolescu, Ştefan Mitroi ori Narcis Zărnescu?…
Autor: Nicolae GOJA
Sursa: Graiul Maramureşului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu