Președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea, vicepreședinte
al Regiunii de Dezvoltare Nord-Vest a arătat că, această întâlnire a avut loc
sub egida ”social-democrație pentru Ardeal”.
”Din calitatea de vicepreşedinte al Regiunii de Dezvoltare Nord Vest am avut
duminică, 25 martie 2018, alături de colega mea, vicepreședintele Doina Pană, reprezentant al PSD Bistrița Năsăud, o primă întâlnire regională la
sediul PSD Cluj.
I-am avut alături pe colegii noștri din Satu Mare și
Bihor, respectiv Aurelia Fedorca, președinte
PSD Satu Mare și Ioan Mang, liderul
filialei PSD Bihor, în timp ce gazda noastră a fost Gabriel Horia Nasra, președintele PSD Cluj. În cadrul acestei
întâlniri am reuşit să discutăm principalele probleme politice şi
administrative ale Regiunii de Dezvoltare Nord-Vest. Împreună am stabilit
câteva proiecte comune pe care le vom susţine cu toții pentru întreaga regiune şi ne-am pus de acord că
solidaritatea va reprezenta, în primul rând, principiul de organizare
politică”, a declarat vicepreședintele
Regiunii de Dezvoltare Nord-Vest, Gabriel Zetea, președinte PSD Maramureș.
”Le mulțumesc
colegilor social-democrați, liderii
filialelor județene ale PSD din Bistrița-Năsăud, Satu Mare, Maramureș și
Bihor, pentru prezența la ședința
regională a președinților de organizații județene. În acest
an vom participa împreună la mai multe evenimente dedicate Centenarului, în
fiecare județ din Regiunea de
Nord-Vest”, a precizat și gazda
evenimentului, Gabriel Horia Nasra, președintele
PSD Cluj.
PSD MM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu