Directorul executiv al Mercedes AMG, Toto Wolff, a vorbit
despre prologul noului sezon, marcat de un podium pentru Ferrari, respectiv de
un argint pentru Lewis Hamilton.
Austriacul a spus, pentru site-ul Formulei 1, că victoria
lui Vettel de la Melbourne a venit ca urmare a unei erori de software, care l-a
dezavantajat pe Hamilton.
"Lewis nu a greşit cu nimic! Înfrângerea a fost cauzată
de o eroare de software. E acelaşi soft pe care îl folosim de cinci ani
încoace, iar astăzi ne-a oferit nişte cifre greşite. Am riscat puţin când am
decis ca Lewis să rămână cu pneurile soft până la final, dar era singura
soluţie pentru ca el să rămână deasupra lui Kimi (n.r Kimi Raikkonen). Sistemul
a greşit când a intervenit Safety Car-ul virtual, iar diferenţa dintre Lewis şi
Sebastian s-a păstrat până la final", a pus Toto Wolff.
"Dacă e sa ne uităm la toate rezultatele din weekend
(n.r antrenamente, calificări), putem observa că nu suntem acolo unde trebuie.
Trebuie să fim mai rapizi! Anul trecut eram mai aproape de Mercedes, puneam mai
multă presiune pe ei. Chiar dacă Lewis (n.r Hamilton) conducea cursa anul
trecut, îl puteam forţa sa opreasca mai devreme la boxe. Aveam un ritm bun.
Astăzi nu cred că ne putem ne bate de la egal la egal cu ei", a spus
Vettel la finalul cursei, pentru site-ul Ferrari.
Sebastian Vettel şi-a adjudecat primul Mare Premiu al noului
sezon din Formula 1, în Australia. Neamţul a profitat de abandonul echipei
Haas, care şi-a pierdut ambii piloţi, Grosjean şi Magnussen, într-un interval
de două ture. Vettel a intrat la boxe în timp ce piloţii trebuiau să se supună
Safety Car-ului virtual, adică să nu depăşească într-un anumit interval de
timp. Vettel a reintat pe circuit în faţa plutonului, iar până la final n-a mai
cedat prima poziţie.
Mediafax
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu