28.03.2018
Poluări
”accidentale” pe râurile din Maramureș
Deputatul
PSD Marius Sorin Bota a adresat o
interpelare Ministrului Mediului, precum și Ministrului Economiei cu privire la
poluările accidentale ce au avut loc recent pe Râul Lăpuş și Râul Săsar din
județul Maramureș. Acesta a solicitat dispunerea de măsuri pentru ca asemenea
evenimente să nu se mai repete, dar și reverificarea
perimetrelor miniere închise, precum și a modului în care galeriile de mină și
iazurile de decantare au fost securizate în județul Maramureș. De asemenea,
deputatul a cerut Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu lămuriri cu
privire la măsurile ce au fost întreprinse în urma accidentului ecologic, de
marți, de pe Râul Lăpus și mijloacele de prevenție dispuse pentru ca astfel de
evenimente grave să nu se mai repete.
Cabinetul deputatului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu