Umilirea acuzaților
de corupție prin încătușare în fața
presei, fără respectarea prezumției de
nevinovăție, se întoarce acum împotriva
Laurei Codruța Kövesi, fosta șefă a DNA, cea care a organizat „spectacole”
în care politicieni și oameni de
afaceri erau expuși disprețului public. Cine a asmuțit-o pe Laura Codruța Kövesi să înjosească și
să umilească persoanele acuzate de fraudă? Traian Băsescu (își amenința
adversarii politici cu „tragerea în țeapă”)
și Klaus Iohannis (a numit-o pe LCK
pentru al doilea mandat, declarîndu-se mulțumit
de lupta cu gulerele albe). Soarta celor trei personaje este strîns legată de
politică, avînd susținerea grupului
PPE-CD din Parlamentul European, așa că
nu vor păți nimic!…
Prin vot, politicienii dobîndesc dreptul de a conduce țara, respectiv continentul. Nu vom afla
niciodată adevărul, cum s-a putut ca lupta anticorupție din România să capete accente nedemocratice, pînă la
încălcarea celor mai importante drepturi ale cetăţeanului, consfințite prin Constituția României și prin
Carta europeană a drepturilor omului. Cine a venit cu ideea ca SRI să se
implice în cercetările penale nu vom ști,
așa cum nu știm cine a propus-o pe LCK la șefia
viitorului Parchet European, care din 2020 va cerceta cazurile de utilizare ilegală
a fondurilor europene. Probabil președintele
Iohannis a propus-o, ca recompensă pentru că n-a putut-o apăra la destituire!
Puterea democratică are trei fețe, din interacțiunea
cărora se creează imaginea de echilibru într-un stat. Codul penal adoptat în
era Băsescu a fost conceput de universitari și
asumat prin răspundere guvernamentală. Politicienii au renunțat să gîndească legea penală cu capul lor și iată ce deservicii au făcut justiției: a pierdut încrederea populației. LCK este cercetată de Secția de investigare a magistraților, instituție
nouă, creată în cadrul Parchetului General, pentru a-i responsabiliza pe cei ce
împart dreptatea. Este suspectată că, pe cînd era procuror general, a obţinut
268.689,36 lei de la omul de afaceri Sebastian Ghiță, pentru a aduce în țară
un urmărit general (treabă a poliției).
Era legal un act de sponsorizare.
Scandalul a fost iscat chiar de Laura Codruța Kövesi, s-a plîns în fața jurnaliștilor,
era derutată ca orice om ce se simte amenințat,
s-a apărat spunînd că nu-i vinovată cu nimic, deși
putea să explice exact ce s-a întîmplat. Probele pot dovedi abuzul în serviciu,
luarea de mită, mărturia mincinoasă, și
doar probele. Dar dacă LCK nu are încredere în justiția română, noi de ce-am avea?! Opinia publică e furioasă, acuză
Guvernul de represiune și intimidare –
deși plîngerea a fost făcută de o
persoană fizică, Sebastian Ghiță, în
decembrie 2018.
Psihologic, o înțelegem
pe Kövesi, era tînără, fără experiență
profesională și de conducere, a fost
aruncată de Băsescu în lupta cu corupția,
iar apoi Iohannis a încurajat-o să-și
continue munca. Fostă sportivă de performanță,
a ascultat indicația și i-a îndemnat pe subalterni să atace
rangurile înalte. Totuși, șefa DNA a rămas nemulțumită de orice succes de etapă, părea fără emoții, rece.
Abia cînd a aflat că va fi cercetată penal, au apărut
afectele, dar și slăbiciunea de neînțeles, exprimată prin neîncredere că justiția română îi va face dreptate. Cum se poate
ca un procuror să pretindă imunitate? Explicația
este psihologică: are gîndire stereotipă, ceea ce induce comportamentul său
manipulator. Îi îndemna pe procurori să fie curajoși, să nu se lase intimidați,
ca la un meci de baschet, iar cînd ea însăși
a ajuns să fie luată la întrebări de un procuror, și-a schimbat discursul cu 180 de grade. Este un semn că Laura
Codruța Kövesi își supraestimează calitățile
și își
subestimează greșelile, ceea ce îi
arată calitatea mediocră de procuror supraangajat politic.
Autor: Nicolae Goja
Sursa: Graiul
Maramureşului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu