Şiugariu şi convoiul morţii

De multă vreme, 1 februarie a devenit popas pentru a cinsti memoria poetului-erou Ion Şiugariu, născut în Băiţa (Tăuţii Măgherăuş). Mi-am apropiat destinul tragic al militarului, dar şi opera tânărului care configura o personalitate literară proeminentă, ivită în perioada interbelică.

Am avut norocul să bat drumul armatei române, până în Munţii Tatra, dimpreună cu veteranii de război din Maramureş. Am ajuns la Cimitirul Eroilor Români de la Zvolen, unde este păstrată memoria a 11.000 de soldaţi şi ofiţeri români. Am găsit stela funerară pe care scrie slt. Ion Soreanu. Ne-am recules. În 1 februarie 1945, ora 11, sublocotenentul Soreanu conducea un convoi de muniţii către linia frontului, din apropierea oraşului Brezno, când a fost grav rănit. În scurt timp şi-a dat sufletul. Îi scria soţiei, Lucia: ”Luptele au fost crâncene, pe poziţie eram 150 de oameni şi când am plecat eram 1.000. Pe unde am trecut am lăsat numai morminte şi ţărână amestecată cu sânge. Tare am plătit scump Ardealul!”

În timpul ocupaţiei horthyste, s-a refugiat în Bucureşti, unde a devenit student în filosofie şi litere. Şi-a făcut numeroşi prieteni din lumea literară. A fost un energic publicist, un spirit naţional, nu extremist. Era preşedintele Studenţilor Refugiaţi din Ardealul ocupat. Trăia ideea României împlinite. Cu dor şi luciditate, scria: ”Despre Ardeal este greu să vorbeşti numai ca Ardeal. Sufletul lui este nedespărţit de sufletul României de totdeauna”. Se contura opera unui poet, eseist, prozator, jurnalist valoros. Avea căutare în cercurile literare, revista „Luceafărul” din Sibiu scria: ”Cu moartea eroică a lui Ion Şiugariu, poezia română pierde pe unul din poeţii născuţi, nu făcuţi”.

Doamna Lucia Soreanu-Şiugariu, care trăia în Germania, mi-a trimis cartea soţului ei, „Sete de ceruri”, apărută la Editura „Ion Dumitru Verlag”, în anul 1985. Mi-a dat curajul de a mă apropia de opera poetului din Băiţa. M-a preocupat receptarea critică a operei sale. Doamna Lucia a fost, cum am spus-o adesea, o Penelopă modernă. Şi-a respectat jurământul de a publica tot ce rămăsese scris de mâna poetului. Aşa opera lui Şiugariu ne este la îndemână.

Am avut norocul să o întâlnesc, în câteva rânduri, când venea în Maramureş. A avut o preţuire pentru om, scriitor şi erou. Care a murit pentru ţară. Nu pot uita acea greşeală, a unui funcţionar român de la Ambasada României din Slovacia, care a refuzat să accepte ca un pod din Brezno să primească numele lui Ion Şiugariu. Pe motiv că eroul a fost fascist. El, care a murit luptând împotriva fascismului. Este o lege încâlcită, care loveşte în cultura română. Până la urmă, slovacii îl consideră pe Şiugariu eroul lor, iar, cu întârziere, Ministerul de Externe român şi-a recunoscut greşeala. Atunci Doamna Lucia a scris răspicat: ”Soţul meu şi-a iubit ţara, venind din Ardealul atâta vreme subjugat”. În ziua de 6 decembrie 2015, Doamna Lucia s-a stins din viaţă, în Germania, la 95 de ani.

Am spus-o şi atunci, Ion Şiugariu nu este un pericol pentru conştiinţa mea. Am apreciat atitudinea Primăriei din Tăuţii Măgherăuş, a doamnei Angela Micle, care a contribuit dârz la limpezirea situaţiei. Astăzi, 1 februarie, se împlinesc 74 de ani de când a căzut, la datorie, poetul-erou Ion Şiugariu, conducând convoiul morţii. Era din Băiţa Maramureşului, loc care i-a fost altar în scurta lui viaţă. Avea doar 31 de ani, în ziua jertfei.

Autor: Gheorghe Pârja

Sursa: Graiul Maramureşului