O carte de aur

Inginerul Lazăr-Aurel Pantea ne-a dăruit o carte cu un titlu incitant, „Mineritul din Maramureș va renaște?”, apărută sub egida Bibliotecii județene „Petre Dulfu”, Baia Mare, în cadrul programului cultural Maramureșul perpetuu, coordonat de dr. Teodor Ardelean. Industria mineritului, în această parte de țară, a fost cu faimă, cu folos, dar și cu inevitabile consecințe. Ne aducem aminte de mult comentata poluare. Specialistul a scris această carte cu un vector de luat în seamă: pro minerit! După ruina pe care o vedem astăzi, greu ne vine a crede că mineritul poate fi repornit în Maramureș și în alte părți ale țării. Pentru mine, simbolul îngrijorării, privind destinul mineritului în Maramureș, este starea deplorabilă a clădirii care a găzduit crema mineritului maramureșean.

Zilnic trec pe lângă acest simbol trist. Dar merg pe mâna pricepută a specialistului Lazăr-Aurel Pantea. Este o carte-document, deoarece cuprinde harta amănunțită a perimetrelor miniere, evocări, descrierea unui timp folositor pentru țară, când se măsura în aur. Este și un dicționar generos cu nume strălucite ale mineritului din zonă. Se aduc argumente, cu cifre comparative, despre robustețea industriei miniere din Maramureș. Dar nu numai. Ca un bun cunoscător al domeniului, nu ocolește nici aspectele care trebuiau îndreptate. Chiar generate de acel sistem. Pledoaria autorului rămâne constantă pro minerit. Deoarece după 1989, platforma industriei miniere a fost abandonată și în Maramureș. S-au pustiit Borșa, Baia Sprie, Șuior, Cavnic și celelalte zone.

Un capitol incitant este cel în care autorul se întreabă: ce a fost și ce a rămas din patrimoniul industriei miniere și metalurgice din regiunea noastră? Scrie cu acuratețe despre timpul trecut al mineritului, ca un raport față de propria conștiință profesională. În această emoție sunt atrași sute de ortaci care au făcut istorie în minerit. Ne aduce în actualitate patrimoniul, acum în mare parte ruinat: clădiri și instalații ale uzinelor de preparare, topitorii și uzine metalo-chimice, lucrări miniere magistrale, funiculare de mină, căi ferate înguste, destinate activității miniere, acum dezafectate. O altă întrebare a cărții: de ce nu crește rezerva de aur a țării? Ne este prezentată perioada 1990-1999, când a avut loc un amplu proces de restructurare a activității miniere. Adică închidere și conservare.

La noi, minele s-au închis, dar în alte părți, interesul pentru resursele minerale a crescut. Autorul aduce în discuție aurul României, contribuția Maramureșului la sporirea acestei averi naționale. Care asigură o disciplină riguroasă a pieței. Autorul analizează, cu luciditate, ideile pro și contra minerit. Este foarte atent la orice adiere care vine din partea speranței. Este prezent la colocvii, simpozioane, dezbateri referitoare la soarta mineritului. Ne aduce, ca argument la ordinea zilei, legi și ordonanțe care ar putea revigora această grea, dar bărbătească profesie. Ajunge la concluzia că trăim, sperăm deocamdată, un prezent fără glorie. Dar nu renunță la bruma de optimism. Tresare la proiectul legii minelor, dat publicității, acum doi ani, de un ministru din Maramureș.

Dar legislația adecvată, fermă, se lasă așteptată. Ne amăgim cu clișee obositoare, de genul: dacă va exista voință politică! Unde ne-au plecat specialiștii în minerit, geologie, metalurgie, construcții de mașini și utilaj minier, se întreabă inginerul Pantea. Și ajunge la concluzia că pentru relansarea mineritului și în Maramureș este nevoie de școli profesionale și de personal tehnic de profil. Face evaluări ale zestrei subsolului din județul nostru într-o carte de aur, care propune tocmai căutarea aurului. Și a altor metale de preț.

O carte cu amintiri despre mineritul maramureșean, străbătută de încrederea că se vor turna noi lingouri din aurul Maramureșului. Și eu mă oglindesc într-o floare de mină când mă întâlnesc, în fostul oraș al minerilor, cu bravii ingineri Pantea, Brân­cuș, ori Vraciu, stâlpi ai mineritului din Nord. Da, o carte de aur, despre aur. Un manual pentru cei care iau decizii.

Autor: Gheorghe Pârja

Sursa: Graiul Maramureşului