Motto: ET IN ARCADIA EGO
Trecuse de miezul nopții.
Deschisesem geamul larg, să intre aer proaspăt. Dogoarea de peste zi sufocase
fiecare colțișor din camera pensiunii în care mă aflam. Soarele de iulie arsese
nemilos toată ziua până târziu pe la chindie, când aerul devenise mai
respirabil.
În răcoarea tăcută a nopții se
mai auzea, fermecător și tandru, doar orăcăitul broaștelor. Mi se lipeau ochii
de somn. Oboseala drumului pe care-l străbătusem dimineață până aici, în Deltă,
agitația zilei, aglomerarea de emoții și surprize, toate își spuneau
cuvântul.
Nici nu știu când m-am cufundat în lumea viselor.
Și a fost ziua întâi. Și am văzut că este bine.
*
Dimineața a-nceput cu o cafea
însorită, în restaurantul pensiunii. Nu spun că eram mulți cei veniți acolo.
Spun doar că eram atât de mulți, încât pe unii dintre ei nici n-am apucat să-i
cunosc în cele câteva zile petrecute in Deltă. Și asta chiar dacă în urmă cu o
zi, la venire, ne adunasem...care pe la piscina de lângă restaurant, care pe la
mese, care în grupuri mai mari sau mai mici, în bucuria cunoașterii reciproce,
în acomodarea unora cu ceilalți.
După micul dejun, ne-am strâns în
sala de conferințe. Scriitori, actori, jurnaliști, pictori, publiciști, într-un
cuvânt: oameni cu drag de cultură, istorie, neam și tradiții. Ca în orice
eveniment de gen care se respectă, s-a început cu prezentări de carte ale
confraților aflați în sală.
S-au dăruit cu generozitate cărți
proaspăt tipărite, încă foșnind sfioase, încă mirosind a cerneală tipografică.
Fiind aproape toți îmbrăcați în portul popular românesc, imaginea pe care o
ofereau este greu de uitat. Cămăși tradiționale, ii care de care mai meșteșugit
lucrate, primeneli de borangic, năframe cu cusătură măruntă împunsă cu acul,
opinci, cușme dacice...un adevărat spectacol, de-o măreție care-ți făcea inima
să tresalte de bucurie! Sala întreagă era o sărbătoare, frumoasă ca o zi de
duminică.
Lucrări de pictură minunate
poposiseră pe pereți, să-și tragă sufletul, căci osteniseră pe drum, venite
taman de la Slănic Moldova. Erau realizate de...n-o să vă vină a crede,
de o poetă! Pentru că așa se întâmplă în viața unor oameni, atunci când Párcele
sunt generoase cu ei și le sorocesc la naștere nu doar condeiul, ci și penelul.
Alte lucrări, la fel de frumoase, ale unui pictor din Roman, venit aici să ne
încânte cu exponatele sale, tocmai din Ținutul Neamțului.
Un cuplu de actori talentați, ce au făcut
deliciul celor câteva zile petrecute acolo, cu glumele și scenetele lor
reușite. Confrați într-ale scrisului sosiți din toate colțurile țării, din
Dobrogea, din Moldova lui Ștefan, din Maramureșul dacilor liberi, din Ardeal,
din Oltenia Jianului. Și fiindcă veni vorba de Oltenia, cum să-l uit tocmai pe
rapsodul popular (tezaur uman viu) ce ne-a purtat pe strunele cobzei în vremi
de odinioară, de care se vor fi învrednicit bunînțeles cronicarii și rapsozii?!?
S-a cântat curat românește, s-a
simțit românește, s-au citit versuri și gânduri așternute în rânduri, s-a adus
cinstire cuvântului și cântării, s-a dăruit din preaplinul sufletesc al
fiecăruia. La urmă, fiecare participant a fost onorat de organizatori cu o
diplomă de mulțumire pentru contribuția adusă.
Dar surprizele abia acum
începeau. Nici nu s-a stins bine ecoul cobzei psalmodiind vechile creații
populare, că numai ce vedem sosind un grup vocal celebru din comunitatea
rușilor lipoveni, vestit pentru vocile sale deosebite, melodiile rusești din
repertoriu și costumele tradiționale. Ce-a urmat? Un regal de muzică
tradițională rusească! Nu știam unde să-mi opresc privirea mai întâi: la
bogăția și strălucirea rochiilor cusute cu fir roșu și auriu, lungi până în
pământ, sau la kokoșnicele minunate pe care le purtau pe cap? Nu știți ce-i
acela kokoșnic? Francezii l-au numit "tiare russe", noi îi spunem
diademă sau tiară rusească, și gândul ne duce numaidecât la celebrele diademe
din colecția Romanovilor. Oricum l-am numi, el este un acoperământ de cap,
împodobit cu perle și alte pietre strălucitoare și se poartă în mod tradițional
împreună cu sarafanul corespunzător.
De prisos să vă povestesc că am
cântat “Katiușa” cu toții, fie că știam sau nu, și am dansat cazacioc după
pricepere și putință, dar cu veselie nemăsurată, de ni se dezlegaseră băierile
inimii. Privind acum peste umăr, la zilele acelea însorite, pot spune că rar
mi-a fost dat să văd atâta bucurie și generozitate adunate la un loc.
Ambasadori ai zonei din care veneau, fiecare adusese câte ceva specific
locului, mai cu seamă băuturi făcute în casă, după rețete și sfaturi
împărtășite cu grijă din generație în generație. Și chiar împărtășanie a fost
pe mesele tuturor din horincă, afinată, murată, pepenată, țuică, vinuri de
câteva feluri, gustate cu un pic de smerenie și multă măsură, și musai cu
respect, numai cât să te îndemni la ciorba de pește și cât să alunece pe gât
mai bine plachia de crap. Nici că vreți să știți restul meniului, că o să vă
lase gura apă...!
Cu drept cuvânt s-a spus (nu mai știu cine o fi
autorul) " Când se va sfârși pâinea și vinul, atunci se va sfârși
lumea!"
Pe la cântători, am plecat
fiecare pe la camerele (nu casele) noastre. În tăcerea nopții se mai auzea câte
un râset alintat de femeie ori o voce înăbușită de bărbat drăgăstos. Apoi,
ușor-ușor s-a făcut liniște deplină. Cerul era plin de stele. Orăcăitul
dezmățat și tandru al broscuțelor a fost ultimul lucru pe care l-am auzit înainte
de-a adormi.
Și a fost ziua a doua. Și am văzut că este bine.
*
Ați băut vreodată cafeaua de
dimineață lângă piscină, în îmbrățișarea soarelui? Merită încercat, credeți-mă
că e mult mai gustoasă. După micul dejun, a urmat excursia în Deltă, cu bărci cu
motor, pe brațul Sfântul Gheorghe, pe la Uzlina, tocmai până unde se revarsă
Dunărea în mare. N-am putut merge, am rău de mișcare, așa că mi-am petrecut
ziua la piscină. Dar am descoperit o bucățică de Deltă în spatele pensiunii! Și
chiar dacă am văzut numai o Deltă miniaturală, tot mi-a cântat sufletul de
bucurie. Sălcii, lăstăriș, stufăriș, trestiiș, câțiva nuferi surâzători,
și...ce văd? Surpriză!
" - Aici îmi erați, cântărețelor...?!?",
am exclamat văzând cele câteva broscuțe, bun înțeles din cele ce dau concert în
aer liber în fiece noapte. Și care au sărit pe dată în apă, văzând că intrusa
de mine le invadasem teritoriul.
Și-apoi trebuie să vă spun că
până ce s-au întors colegii, au curs pe telefon mesajele cu imagini live din
excursie. Dragii de ei, se gândiseră și la mine, să văd și eu îmbrățișarea
Dunării cu Cerul și cu Marea. Le păstrez și-acum, și când mi se face dor, mă
uit cu drag la bucățica asta de Românie binecuvântată, ținută la brâu de Maica
Domnului.
Spre seară, au început să
sosească invitații pe rând, la carnavalul care de ani buni a intrat în
tradiția evenimentului despre care vă povestesc acum. Și unde n-am strigat o
dată, de s-a auzit până hăt departe: "Atențiune atențiune/toată lumea să
fie prezentă la căminul cultural/unde se va întâmpla mare bal
mare/"...precum Iuliu Merca și Semnal M în faimosul lor Bal la
Apahida!
Costumații dintre cele mai
inspirate, întruchipând felurite personaje, din portul popular românesc, portul
tradițional rusesc, chimonoul japonez, costumul dacic cu cămașa despicată în
părți și mantia prinsă cu fibulă...și peste toate acestea, nelipsita ie
românească albă ca spuma laptelui, făcută din borangic subțire să-l tai într-un
fir de ață, și alta nu!
Și s-au pornit danțul și
strigăturile, tropotitul și chiuiturile, în toate graiurile, care pe
moldovenește, care pe moroșenește, ori ca-n Țara Românească, sau Ardeal. "
- Ai noștri ca brazii!" mi-am spus privindu-i cu admirație, cât mă mai
opream o țâră din chiuit și tropotit, cât să-mi trag sufletul ( da' ce credeați...?)
Mândri toți! Și ei, și ele. Spectacol de dans și țîpurit a făcut confratele
nostru din Maramureș, cel care ne-a primit cu prietenie în sufletul lui generos
pe toți cei de- acolo.
A fost una din întâmplările
frumoase ale vieții care mi-a demonstrat pe viu adevărul dictonului lui Cicero
(parafrazat de mine acum și nu doar de mine) - "Atunci când muzele
vorbesc, armele tac."
Târziu în noapte, ne-am îndurat să mergem la
odihnă.
Și a fost ziua a treia. Și am văzut că este
bine.
*
V-am
făcut curioși să aflați unde s-au petrecut toate astea?
La Dunavățu de jos, în Tabăra de
creație literară organizată de o Doamnă cu puteri magice de zână bună: Olga
Grigorov. Ca prin minune, a pocnit din degete și a făcut o poveste cu oameni
calzi, blânzi și talentați, cu vers, cânt și joc, cu oglindiri de stuf și
ape, cu stele mari pe cerul nopții și concert de broscuțe. Ca prin minune, a
adunat laolaltă oameni talentați din toată țara. Ca prin minune, ne-a arătat pe
viu alchimia fericirii. A pus într-un creuzet bucurie și vers, prietenie și
cântec, talent și omenie, iubire de tradiție și neam, și le-a amestecat cu
zâmbet, inimă curată și suflet mare, cu bunătate și modestie. Și a creat un
spațiu multicultural-afectiv, în care și-a pus în valoare confrații din toate colțurile
țării, arătându-le prețuire și admirație. Chapeau bas, Olga!
Am cunoscut oameni minunați, pe
care mă bucur să-i revăd ca pe niște rude, oameni lângă care mă simt ca acasă,
oameni cu care m-am simțit ca într-o familie. Amintesc acum doar câțiva, mult
prea puțini, dacă mă gândesc că mi-au rămas toți în suflet. Președinta Ligii
Scriitorilor Dobrogeni - doamna Vasilica Mitrea, scriitoare și femeie
deosebită, Ionica Bandrabur - poeta care scrie minunat și pictează splendid,
Vasile Bele - poet cu versurile sale unice în grai, cronicar și animator
cultural, Limona Rusu- poetă cu condei subțire și elegant, Ion Crețeanu -
tezaur uman viu și cobza sa minunată, Mioara Baciu - poetă cu mult talent,
Grădinaru Petru - poet de simțire și trăire românească, sunt doar câteva nume
care-mi vin acum în minte. Maria Bem și Ana Mihail, poete cu mare
sensibilitate, Camelia Soare-Manea - femeie trăitoare de port popular, Angela
Dumbravă - povestitoare neîntrecută...eheeeiii... dar câți ar mai fi de spus,
nu mi-ar ajunge câteva pagini.
Am rămas prieteni cu toții. Ne
sunăm, ne ținem la curent cu noutățile din viața noastră, și ne facem planuri
deja pentru viitoarea tabără de creație.
S-a scris o poveste frumoasă cu noi toți, aici, în
Delta Dunării. Pe care tocmai v-am spus-o...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu