Ion Stratan (n. 1 octombrie 1955, Izbiceni – d. 19 octombrie 2005, Ploiești)
1. Studiu
Cu cât ne iubeam ne vedeam tot mai rar
şi-ntindem spre ziuă crustacee de gheaţă
Semn al prezenţei când trupul îşi ocoleşte
inima
Mereu se întâmplă ceva, mereu se adaugă
şi asta nu lasă loc timpului în sacul de
dormit atârnat pe sinclinalul existenţei
Viaţa ta netrăită e un kimono în care
încheietura pudrată poartă brăţări
de tulpini unghiulare
Frântură de sinus aromitoare,
tangenta ei dispare la atingere
cu globul. Poate afară de ochi şi
pământ, mult afară, ne rostogolim mai
spre miez. Acolo este tăcere faţă de care
lipsa de sunet e un vacarm
chiar acum vântul a scuturat ninsoarea de pe
creangă.
2. Acoperişul de ciocolată
O să urcăm într-o seară pe acoperişul
De ciocolată
Să vedem dacă lumea e lungă sau
Lumea e lată.
Şi vom vedea cum lumea există
Pentru ciocolata cea neagră
Pentru copii şi pentru vecie
(Cum a rămas ea întreagă)
Cum s-a sfârşit sclavagismul
Pentru ciocolata cu lapte
Şi cum a-nceput Evul Mediu
Împărţind după fapte
Ciocolata-amăruie ereticilor
şi ciocolata cu alune
Pentru cel ce-nţelegea noroadele
Şi facea fapte bune
Cum a-nceput lupta de clasă
Pentru ciocolata cu cremă
Şi cum erau plătiţi în tablete
Cei ce-aveau loc în schemă
Cum s-a făcut zidul cel mare
Din ciocolată chineză
Şi cum gustul de stat al istoriei
A pus-o în paranteză
Cum s-au dat edicte şi bule
Cu notaţii în spe
Pentru iubitorii de marţipanuri
Şi de genul Nestle
Cum s-a pornit lupta cu sabia
Pentru Kohler şi Kandia
Cum au tras tunuri al Navarrone
Pentru un tub Toblerone
Şi cum am ajuns ciocolatii
În miezul de noapte
Povestind istorii atemporale
Sub stelele coapte.
3. Viaţa şi moartea
S-a înecat Budha cu un
bob de orez - spun bătrânii.
Binecuvântat fie Budha
binecuvântat bobul, binecuvântaţi
bătrânii.
Binecuvântate cuvintele care
ne dau voie să vorbim despre
moarte. Atâţia prieteni am acolo,
încât nu ştiu dacă sunt
mort sau sunt viu.
Visez uneori că istoria se repetă
viaţa se repetă
vorbele se repetă
Alteori nu visez, ca un pumnal
sfâşiind o mătase mă trezesc
cu rouă pe piept.
Ca un cuţit, ca un pumnal
străluceşte gheaţa în inima
mea.
Am iubit, am urât
şi n-a fost destul.
Unde ne duci viaţă
Saturată de timp ?
Mă bucură copiii crescând
Mă întristează bătrânii murind.
Aici stau, între două anotimpuri
cu crucea pe piept şi hainele
Puse în rânduială.
Părul creşte, unghiile cresc
Dar n-am timp să observ asta.
Vinul trece, apele rămân
Dar n-am timp să observ asta.
Viaţa trece, numai moartea
rămâne. Dar n-am timp să
observ asta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu