de Gheorghe Pârja
Titlul acestui text nu este o capcană jurnalistică,
ci este un adevăr care s-a petrecut în urmă cu câteva săptămâni. În lumea
aceasta, în care mocnesc serioase revendicări istorice, orice mișcare de
frontieră devine o catastrofă. Nici nu doresc să mă gândesc la asemenea
situații. În cazul de față este vorba despre dispariția unei republici. Dar să
vă spun povestea. La sfârșitul lunii septembrie, în numai câteva zeci de ore,
republica Nagorno Karabah a capitulat, în urma bombardamentelor azere. Locuitorii
armeni din sate au plecat spre Armenia, în lungi coloane de mașini. Au lăsat în
urmă casele, proprietățile, bisericile și cimitirele. E adevărat că republica
nu era recunoscută, dar avea un președinte și organizare statală. Așa că după
atacul azer, președintele a semnat ultimul decret, prin care militarii au depus
armele. În acel decret se mai prevede dizolvarea instituțiilor și
organizațiilor de stat până la începutul anului viitor, când Republica Nagorno
Karabah va înceta să mai existe.
Armenii plecați în bejenie, spune istoricul Armand
Goșu, un cunoscut cercetător al zonei, este greu de crezut că vor reveni în
Karabah, oricât de dureroasă este despărțirea de aceste pământuri care au jucat
un rol important în alcătuirea identității naționale a armenilor. Spune
istoricul amintit că au mai rămas în enclavă doar câteva sute de armeni, care
să îngrijească bisericile, să închidă porțile cimitirelor, unde își dorm somnul
de veci strămoșii a sute de generații. Este o tragedie ce se întâmplă acolo.
Deși președintele azer, Aliev, a dat asigurări Occidentului, inclusiv SUA, că
nu va porni niciun atac împotriva Karabahului, tocmai când începea sesiunea
anuală a Adunării Generale a ONU, a declanșat războiul. Într-o zi și o noapte,
mulți dintre armenii de aici au fost spulberați.
Armata azeră este mult mai bine echipată, are
tehnică de luptă din Israel și Turcia. Trebuie să reamintesc că situația de
aici este încordată de mai multă vreme. Acum azerii și-au luat revanșa, după un
sfert de secol când au fost învinși de armeni. Azerii sunt sprijiniți de ruși.
Cine se uită pe hartă va vedea că Karabahul face legătura cu Armenia printr-un
coridor. Care a fost blocat de azeri, crezând că armenii din republica
nerecunoscută vor ceda. Nu s-a întâmplat așa, iar Aliev a ordonat armatei
bombardarea enclavei. Și așa s-a sfârșit totul. Istoria acestui teritoriu are
rădăcini în antichitate, fiind prins între imperiile Roman și Persan. Armenii
au adoptat creștinismul și alfabetul fonetic cu 36 de caractere, iar Biserica
Armeană este o sinteză de cultură greacă și persană.
Prin secolul al XVI-lea, Armenia a fost împărțită
între persani și otomani. A fost teatru de război, loc de campanii militare, de
foamete și jafuri. Teritoriile locuite de armeni au fost depopulate. La
începutul secolului trecut, a fost un moment fast pentru trezirea conștiinței
naționale. Dar a venit anul negru, 1915, când peste un milion și jumătate de
armeni au murit în urma genocidului otoman. Acest episod tragic este cuprins în
romanul “Cartea șoaptelor”, al scriitorului Varujan Vosganian, care a fost
lansat de autor și la Baia Mare. Tulburătoare scriere! Dar memoria genocidului
este un element fondator al conștiinței naționale. Când populația a fost lăsată
să decidă, cum s-a întâmplat în anul 1918, ea a hotărât pentru autoguvernare.
Apoi au venit bolșevicii, care au dispus altă ordine teritorială în zonă.
Istoricul Goșu ne amintește că primul conflict
dintre azeri și armeni a avut loc în urmă fix cu un secol. Periodic, scânteia
discordiei s-a aprins între ei. În contextul reformelor lui Gorbaciov,
populația armenească din Karabah a căutat să se alipească de Armenia. Dar
Moscova a refuzat categoric să ia în calcul modificările de frontieră. Așa s-ar
fi pus capăt vărsărilor de sânge și dramei refugiaților. Istoricul Goșu scrie
că, la București, situația armenilor din Karabah nu a produs nicio emoție.
Pentru Ministerul nostru de Externe, în Caucazul de Sud nu s-a întâmplat nimic.
În schimb au reacționat democrațiile consolidate și vecinii din sudul Dunării,
bulgarii.
Eu am aflat și v-am povestit, foarte pe scurt, cum a
dispărut, în aceste zile, o republică din Caucaz. Cu toată istoria ei răsucită.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu