de Gheorghe Pârja
O veste tristă a îndoliat poezia românească de
astăzi. Poetul și jurnalistul Vasile Morar s-a retras din viața pământească în
livezile unui ținut mai îndepărtat, pentru a veghea, într-o liniște cosmică,
mersul stelelor care-i luminează poezia. Vasile s-a întâlnit, atunci când
trebuie, cu îngerul păzitor care i-a prezis o viață poetică de excepție. Iar
omul a avut inspirația de a crede cuvintele celui care locuia în partea dreaptă
a raiului. Poetul, cu picioarele pe pământ și cu spiritul printre astrele
visării, și-a făcut din acest crez sensul călătoriei prin viață. A descoperit
dulcea povară a Cuvântului.
Între o zi de plug din Chelința natală și scrierea
unui poem sunt mai multe deosebiri decât asemănări. Caii lui Vasile Morar se
mai opreau în brazdă, dar cuvintele poemului au alt mers prin labirinturile
imaginației. Caii lui au plecat spre zări nevăzute, iar cuvintele i-au stat
alături până la ultima respirare. Ne cunoșteam de mulți ani. De pe vremea când
Vasile s-a întâlnit cu îngerul lui. Am fost alături la Cenaclul Confluențe, din
București, cu care Vasile Morar a cutreierat multe așezări din țară, alături de
generația noastră. Îmi aduc aminte că într-un an, cenacliști din toată țara au
trecut pe sub poarta satului Desești. Acolo, el a fost o voce distinctă, un poet
prețuit și căutat de prieteni.
Eram la vârsta când aveam nevoie unii de alții. Să
ne cunoaștem, să ne confruntăm creațiile. Ne lustruiam din mers, dar Vasile
avea, de atunci, sclipătul cuvântului la îndemână. Apoi am adăstat pe la
întâlniri poetice la Borșa, ori Sighetul Marmației, unde am coagulat spiritele
iubitoare de vers, am săvârșit prietenii literare sincere și cu folos. Am
trecut într-un amurg de vară Someșul cu luntrea, am descusut neguri și am țesut
covoare din iarba speranței. De fiecare dată, Vasile Morar adăuga, la biografia
lui lirică, poeme curajoase, venite dintr-un izvor care nu seacă. Rar mi-a fost
dat să întâlnesc un poet cu atâta forță a creației.
A scris mult și bine. Îngerul acela inspirator îl
veghea ca o umbră. Așa, poetul a devenit singular în truda lui. Pentru mine,
poemele lui curgătoare rămân de resortul unui miracol creator. Cu timpul,
drumurile noastre au devenit mai domoale, dar comunicam aprins prin intermediul
creației. Așa în liniștea depărtării apropiate am reușit să-i decantez
universul lui liric, să fiu fericit surprins de energia scrisului său. A fost
un răscolitor de sentimente majore, nu de puține ori un revoltat. Dar a știut
să facă poezie aproape din orice. Eu cred că harul lui vine și dintr-o
sinceritate acută, din privirea lui poliedrică asupra lumii, dar și din aura
sacral-liturgică ce legăna făptura umană și cosmică dăruită poetului.
A crezut că scriitorii sunt și rămân păstrătorii
aleși ai misterului nostru de existență. Un poet de asemenea factură este o
mare izbândă într-o comunitate. Într-o literatură. El a descins din adâncimea
unei realități, dincolo de spuma aparențelor și ca un cântec de departe a
reînviat în noi sufletul transilvan. În multe poeme a atins ceasul mesianic,
vizionar, căutând cu toată ființa bucuria de a fi în lumină. Poetul Vasile
Morar rămâne modelul scriitorului truditor, om al meseriei, cufundat în
misterul Cuvântului. Așa a dezvăluit prin vers taina ascunsă a naturii, dar și
a firii umane.
Cum spunea un poet drag amândurora, cel care a trecut
vămile pustiei, poezia este foc rece, ardoare și rigoare, inimă fierbinte,
fulgerată de logos, de rațiune, bucurie în lume, înțelepciune și cutezanță,
încredere, dar mai presus de toate dragoste fără margini față de cei de
aproape. Toate acestea mustesc în creația lui. Că Vasile Morar și-a așezat
pământul căpătâi, iar femeia a pus-o pe blazon. În ultima vreme a adoptat o
atitudine mai sihastră față de lume. Dar s-a regăsit în prietenia Cuvântului, a
cărților și a menirii lui ca poet. Dar nu uit că Vasile Morar a fost, în stilul
lui, și un redutabil jurnalist.
Critica literară a fost atentă la creația lui.
Criticul literar Gheorghe Grigurcu a văzut în Vasile Morar „pe unul dintre cei
mai înzestrați exponenți ai poeziei transilvane.” Și Academia Română l-a cinstit
cu publicarea unui volum. Ne-a părăsit unul dintre stâlpii de bază ai poeziei
noastre. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România. Reprezentanța
Maramureș a Uniunii Scriitorilor din România aduce un ultim omagiu poetului
Vasile Morar. De acum, își va purta poemele, ca pe o cruce, în spate. Adio,
distinse confrate!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu