Valéria și István, cei care i-au dat viață, îl lăsaseră pe adolescent să-și vadă de antrenamente (handbal, volei, baschet, atletism); debutul în handbal s-a produs pe când avea 16 ani, într-un oraș /Jibou/ din județul Sălaj; în 1966, se muta în Baia Mare – pentru studii de inginerie civilă (nu numai că se conturaseră structuri sportive complexe, care aveau în spate o tradiție și asigurau condiții de practicare a ramurilor sportive, dar, așa cum afirmasem în alte împrejurări, îndeletnicirile cu caracter cvasi-permanent caracterizau sportivii și artiștii dinaintea anului 1990, aceștia exercitându-le în baza unei calificări, mulți dintre ei probând complexul de cunoștințe teoretice și de deprinderi practice).
Dublu Campion Mondial, asigurându-și titlurile din Franța /1970/ și din Germania de Est /1974/, deopotrivă 3 (trei) medalii la Jocurile Olimpice (argint la Montreal/1976, bronz la Munchen/1972 și Moscova/1980), Ștefan Birtalan, un „inter stânga” fantastic, cu lovituri „care porneau din braț ca dintr-un tun”, s-a impus și în postura de „cel mai bun marcator” al Campionatului Mondial ediția 1974 și la Jocurile Olimpice ediția 1976, fiind, totodată, desemnat /în trei rânduri/ drept „cel mai bun jucător din lume”. În 231 de meciuri trăite, intens, la naționala de seniori a României, înscria 993 de goluri (al treilea cel mai bun marcator din istoria echipei).
La nivel de club, a evoluat la „Rapid CFR” Jibou, „Minaur” Baia Mare, „Steaua” București / cucerind „Cupa Campionilor Europeni” în 1977 /, singura lui experiență din afara României însemnând echipa italiană „Toscana Follonica” (acolo a stabilit un „record personal” de domeniul incredibilului, cu 34 de goluri marcate într-un singur meci).
Ca antrenor, pe lângă preluarea naționalei de juniori, conducea, de două ori, „Steaua București” (titluri de campioni în 2000 și 2001), având contribuții în privința naționalelor masculine ale României și Qatar-ului (și-a petrecut cinci ani /1994-1999/ pentru dezvoltarea echipei care reprezenta emiratul din Asia de Vest).
Viața unui campion nu este ceva care se cuvine scos, pur și simplu, din arhive/statistici, curățat de praf, „afișat” ca și cum ar fi „viață reală”. Înțelegerea definește un drum minuțios, având – ca însoțitori – argumentele, ipotezele, interferențele. Să înaintezi cu respect, cunoscând întreaga muncă din culise, te ajută să nu ratezi esența; poate că așa reușești în a recunoaște oportunitatea de a face singurul lucru pe care ar trebui să-l facem: să punem în discuție și să evaluăm, cu onestitate, activitatea unor oameni; mai presus de orice, să nu pierdem șansa de a învăța cât de plăcută poate fi descoperirea unei existențe extraordinare, cât de înălțător poate fi să o dezvălui, onorând, într-un asemenea „proces”, memoria /pierderea/ cuiva, amintirea unui eveniment etc.
Nicolae Tomescu (redactor-șef Radio Iași)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu