de Gheorghe Pârja
În această toamnă a anului 2024, întreb retoric când
a venit marele poet Nichita Stănescu la Desești? Pentru liniștirea spiritelor
curioase, pot să răspund cu propria mea mărturisire. Adică a omului care a fost
de față. Din întrebarea din titlu se cer și alte întrebări. Cum a venit Poetul
în satul de pe Mara? Oare de ce a venit? Ce urme a lăsat Nichita în spiritul
satului…? Să o iau pe rând. La prima întrebare răspund cu un text scris de
mine, și publicat în presa vremii, acum 45 de ani, ca un semn de întâmpinare a
marelui poet pe plaiurile noastre. Era în ziua de 18 octombrie 1979. Reproduc
articolul scris de mine atunci. Se intitula „Drumul poetului în Maramureș.”
Iată textul:„Am auzit că poetul Nichita Stănescu a
părăsit Capitala, a renunțat pentru câteva zile la Piața Amzei, la masa lui
ovală și a urcat pe trunchiul țării, în Maramureș. A venit pe mersul Stelelor
coapte, după vuietul pietrei din munți, pe zborul păsării cu patru aripi, a
venit să cunoască cuvintele din podul casei mele străpărintești. Noi am
pregătit un anotimp ca o ființă transparentă și un culcuș din blană de urs, să
mormăie pă durea peste cuvintele poetului și un ger astral să-i degere țeava
armei care știe el din câte părți se compune. Poetul Nichita Stănescu vine să
se măsoare cu vorba omului tăcut de aici.
Dar mă întreb cu ce a venit poetul în Maramureș? A
venit, ori a trimis cuvintele și Necuvintele să-l reprezinte? Cei care vor fi
prezenți la Desești și Sighetul Marmației vor putea da binețe poetului îndrăgit
de chipul Madonei din grupul Pieta. Da, poetul Nichita Stănescu are drum prin
Maramureș. Prietene întru Cuvânt, cărările nu te vor lăsa singur, că aici este
lumină și ceea ce este frumos vederii poate să ție loc de cămașă. Aici nu vor
locui în melancolie cuvintele. Ținutul Cuvântului Românesc te salută, cu toată
alcătuirea lui.” Semnat Gheorghe Pârja, 18 octombrie, 1979.
După 45 de ani, am tresărit la lectura propriului
meu text. Se mai întâmplă. Ideea chemării marelui poet pe cărările Nordului a
aparținut profesorului, scriitorului Ion Ardeleanu-Pruncu, pe atunci directorul
Casei de Cultură din Sighetul Marmației. Am fost desemnat eu să încerc frumoasa
aventură, deoarece îl cunoșteam pe Nichita din studenția mea. Am coborât în
București. M-am întâlnit cu Nichita și cu Dora, soția lui. Le-am mărturisit
invitația. Dora mă atenționează că Nichita nu călătorește cu trenul până în
Maramureș. A fost ziua descumpănirii, chiar a eșecului. Seara, mă consolez în
singurătate la Restaurantul Scriitorilor din București. La o masă alăturată se
așază prozatorul Damian Necula, pe care îl cunoșteam. Mă invită la masa lui.
Când a venit momentul, i-am spus pricina călătoriei mele.
După multe discuții câștig aprobarea prozatorului de
a fi șoferul lui Nichita până în Maramureș. A doua zi ne întâlnim cu Dora și
Nichita și punem planul în aplicare. Cu această formă de călătorie, Nichita a
fost de acord. M-am întors acasă cu promisiunea înalților invitați. Zilnic
țineam legătura cu Dora despre starea călătoriei. Cert este că în ziua de 18
octombrie, Nichita, Dora și Damian erau la Sighetul Marmației. Iar Nichita a
rostit celebra spusă:„Dragii mei, pentru prima dată țara aceasta mi s-a părut
un imperiu”. A doua zi, am plecat spre Desești. Era în octombrie 1979. Înainte
de a intra în sat, grupul de scriitori ne-am oprit la o livadă de la Coasta
Grighi. Culegeau mere: Nichita și Dora, Damian Necula, Gelu Ionescu, Dinu
Flămând, Laurențiu Ulici, Aurel Pantea, Ioana Crăciunescu și Tudor Gheorghe.
Am plecat spre centrul satului. Sala căminului
cultural era plină cu oameni din sat și din împrejurimi. Nichita a susținut un
recital de zile mari, iar Tudor Gheorghe ne-a încântat cu muzica lui. Apoi am
intrat în atmosfera întâlnirii, bine strunită de învățătorul Vasile Pop-Taina.
S-a ajuns că Nichita a jucat bărbătescul, un joc din sat, cu feciorii. De
neuitat rămân dialogurile cu oamenii satului. Ne-a lăsat și o măgulitoare
constatare:„La Desești, un sat al sufletului și al poeziei, acest plai
maramureșean de o frumusețe naturală fără seamăn, cu o arhitectură țărănească
demnă de Brâncuși, am avut cinstea să întâlnesc și să sărutăm mâna unor divine
lucrătoare ale dealului și văii… Maramureșul, după părerea mea, este unul
dintre cele mai frumoase locuri din lume pe care am putut să le văd vreodată.”
Nichita a mai fost la Desești și în martie, 1980.
Cel mai important poet postbelic a lăsat în spațiul satului Desești pilda
Cuvântului ales, devenit chemare pentru nume de prestigiu ale literaturii
române și europene. Cu el am botezat manifestarea Serile de Poezie de la
Desești, în 18 octombrie 1979. Atunci s-a cântat o hore lungă de se aude și
astăzi. Deși au trecut 45 de ani. Atunci s-a pus o bornă pentru un nou destin
cultural al satului Desești. De care ținem seama.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu