sâmbătă, 12 octombrie 2024

LUCI TRUȘCĂ, CLIPE, Editura Ecou Transilvan, Cluj Napoca, 2024


Motto: „Învață din ieri, trăiește pentru astăzi, speră pentru mâine.„

( A. Einstein)

Am citit undeva că omul ca să evolueze are nevoie de cultură și de frumusețe. Aceste două calități le întrunește poezia Luciei Trușcă.

Coperta cărții cu acest titlu e grăitoare pentru intenția poetei de a găsi frumosul din această viață trecătoare: un lan de maci stropiți de ploi binefăcătoare:

Ploi de o clipă/ Maci de-o clipă/ Viața-i trecătoare/ Ca o clipă zâmbitoare.

Pe Luci Trușcă am cunoscut-o  ca participantă la Tabăra Literară Oprește-mă, la tine, Maramureș, oprește-mă în tine, anotimp în 2024 care a avut loc în stațiunea Izvoarele  din Baia Mare, Maramureș. Acolo s-a prezentat și a citit din ultimele sale poezii din volumul Clipe – poezii care i-au conturat personalitatea sa distinctă. A fost apreciată de ceilalți scriitori veniți din toate colțurile țării dar și din străinătate.

Începând cu poezia Acasă unde dorul se amplifică cuprinzând o mulțime de sentimente.: „Îmi zâmbește liliacul/ Într-un colț sfânt din grădină,/ Cărarea divin mă-mbie/ Către un nimb de lumină./În cale mi se așterne/ Dulcea mea copilărie,/ Iau în brațe liliacul,/ Care de mică mă știe./ Amintirile mă cheamă,/ Stau cuminți lângă fântână,/ Unde- acuma mă așteaptă/ A mea măicuță bătrână.”

Găsim definiția poeziei:

„Zi dulce de primăvară/ Se răsfață-n calendar,

Versuri încep să răsară/ Din file de abecedar.

Literele, cu magie/ Rimelor le cad în mreje

Și se țese o poezie/ Care-ncepe să viseze...

Muza parcă e vrăjită,/ C-un epitet cochetează,

Se simte binevenită/ Și cu rimele valsează.

S-a născut o poezie/ Din iubire de cuvânt,

Găzduită de-o hârtie/ Ce i-a devenit veșmânt.”

(Poezia)

Într-o lume zdruncinată de nedreptăți poeta exclamă:

„Într-o lume măcinată/ De molime și război,

Ne rugăm pentru dreptate,/ Adevăr și-nțelepciune,

Să fie-n lume lumină,/Pacea să coboare-n noi.

Doamne, fă Tu o minune, Ne îmbracă în iubire,

Scutură lumea de rău,/ Ne scoate din întuneric,

Îngerii din cer coboare,/ Să ne-aducă alinare.”

(Nesiguranță)

Călător prin timp și viață -clipa e mereu în față:

„Fiecare dimineață/ Un nou început ne este

Ne-ncetat călătorim,/ Urcăm sau coborâm creste.

Nu găsim nicio ieșire/ Drumurile-s încurcate,

Călătorim în neștire, /Ne-mpinge viața din spate.

Alergând prin labirint/ Și sperând într-o ieșire,

Devenim niște bătrâni/ Călători prin amintire.”

(Călătorie)

Nu e uitată istoria străbunilor noștri care au luptat pentru libertate, dreptate și pentru țară iar noi, contemporani cu istoria scrisă și nescrisă trebuie să stăm la hotare pentru ca unele aspecte nefavorabile țării din istoria României să nu se mai repete:

„La ceas târziu de cugetare-adâncă/ Stăteam la sfadă cu străbunii mei,

Fiecare era colț de stâncă. /Și rezema ai țării umeri grei...

Simțeam că-n mine țara odihnește/ Și-o datorie-n pieptul meu creștea,

Venise rândul meu să-i fiu nădejde/ Și umărul care o sprijinea.”

(Străbunii)

Optimistă din fire, poeta Luci Trușcă lasă gândurile de-o parte, privind luminos spre viitor:

„Tristețile-s undeva, în spate,/ Într-un poligon destul de mare...

Inima rotundul îl înscrie,/ Îmbrățișând al gândurilor cerc,

Razele-i descriu o geometrie,/ În străluciri acestea se întrec.”

(Geometrie)

Scrise în vers alb poeziile Luciei Trușcă ne aduc aminte de trecerea ireversibilă a timpului, de amintirile frumoase ale copilăriri, de trecutul eroic al neamului românesc; au fost clipe de frumoase amintiri întru veșnicie- dar sufletul poetei rămâne lângă curcubeu în Țara Fericirii:

„Priveam în zare frumoasele creste,/ Dup-o ploaie blândă ca-n poveste,

Abia răsărise frumos curcubeu/ Peste-ntregul sat și-n sufletul meu...

Mi-au crescut aripi și pluteam ușor,/ Mângâiam din când în când câte un nor

Și-am poposit în țara orbitoare/ A curcubeului plin de culoare.

O poartă impozantă s-a deschis,/Pășeam timid într-o lume de vis,

Și-un câmp de maci de un ROȘU aprins/ Într-o iubire dulce m-a cuprins.”

(Țara Fericirii)

 

Prof. OLIMPIA MUREȘAN, membru UZPR, Ulmeni, MM

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu