Sunt o profană într-ale poeziei… o cititoare-iubitoare uimită în fața acelor oameni care dețin taina, rețeta, impulsul săvârșirii cuvântului întru metaforă. Mă plec cu smerenie în fața poeziei, așa cum îmi aplec umerii când intru pe ușile bisericilor de lemn ale eternului Maramureș. Mă închin cu inima în fața celor care vorbesc din condeiul care poate aduna în cuvânt și vers oameni, gânduri, idei, trecut, prezent, simțire, speranță.
Recunosc, am pășit cu sfială în spațiul acela
definitiv marcat de prezența lui Nichita Stănescu, pentru că – da! – Desești-ul
poartă amprenta pașilor săi, discret și sfios îndreptați de Gheorghe Pârja
către și peste Maramureș. Au trecut mai bine de patru decenii – Doamne, o viață
de om! – de când poezia se întâlnește cu toamna, tinerețea cu maturitatea
poetică și cuvântul cu emoția, acolo în curtea casei părintești a poetului
Gheorghe Pârja.
Urcând ulița bisericii, trecând podul spre casa
copilăriei sale, intri în lumea aceea care, inevitabil, miroase a toamnă și
unde, de aproape jumătate de veac, se premiază poezia pe covorul de iarbă din
curtea ”mamei Doca”. Fericită apropierea casei poetului de biserica de lemn cu
hramul „Sfânta Paraschiva”, spre care urci treptele de piatră uimit de culorile
toamnei revărsate peste monumentalele troițe de lemn. Aici începe totul, cu
slujba de pomenire săvârșită de fiecare dată de preotul Ioan Ardelean, pentru
scriitorii plecați dintre noi.
Multă poezie s-a săvârșit acolo, pentru că
s-a-ntâmplat „călătoria îngerului prin nord”, care a polenizat poetic acest spațiu.
Acolo, în curtea casei din Desești, au fost ani de-a rândul, acele discursuri
calde și adânci, acele dialoguri esențiale între organizatori și oaspeți, între
câștigătorii noi și vechi ai premiului care poartă numele lui Nichita.
Lucrurile se întâmplă mereu la fel și mereu diferit cu fiecare an care trece,
ca un semn că poezia rezistă timpului.
S-au petrecut deja 44 de ediții a „Serilor de poezie
de la Desești” și, iată, vine a 45-a. Un efort remarcabil al organizatorilor:
de la Reprezentanța Maramureș a Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din
România, la Asociația Culturală „Nichita Stănescu” Desești, până la Primăria și
Consiliul Local. Și-o admirabilă Golgotă a poeziei, pe care, an de an, poetul
Gheorghe Pârja ca inițiator o urcă discret, tăcut, gânditor, adunând și aducând
în jurul acestui spațiu iubitori și făuritori de poezie. Pentru că nu e puțin
lucru să aduni atât de mulți oameni și-atât de multă poezie la un loc, în
vremuri smintite, când butoaiele goale fac atât de mult zgomot. Nu e puțin lucru
să oferi prilejul ca generația tânără a poeziei să vină în dialog cu generația
matură și cu muzica – acolo la Căminul Cultural din Deșești.
Am îndrăznit, în ultimii doi ani, o apropiere de
acești oameni, care poartă cu ei istorii, tablouri ale unor chipuri ale marii
poezii românești, de-acolo de pe raftul de sus. Am privit lipsa formalismului,
pe care doar noblețea ți-o poate da, în discurs, în atitudine, în îngăduință,
în creație. I-am atins cu privirea și cu sufletul în acești ani pe Adrian Alui
Gheorghe, Nichita Danilov, Ion Cristofor, George Vulturescu, Daniel Corbu și pe
atâția alții.
Și-am mai privit de pe margine cum satul întreg e
parte la această sărbătoare, așa cum orice comunitate tradițională e parte la
ritualurile de peste an. Pentru că „Serile de Poezie de la Desești”, care vin
odată cu toamna, ca o nuntire care se săvârșește în fiecare auriu de octombrie,
au devenit parte din firescul locului. Sunt ca o nuntă a poeziei cu toamna,
într-un adânc de țară, pe-acolo pe unde Nichita a pășit, ori poate a plutit…
Ori, poate, mai plutește încă…
Autor:
Dana BUZURA-GAGNIUC
Sursa:
Graiul
Maramureșului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu