sâmbătă, 12 octombrie 2024

Cătălin Cherecheș sosește în orașul păstorit de el, dar într-o altă postură!


 Fostul edil al Băii Mari, Cătălin Cherecheș, ar urma să fie adus în Penitenciarul Baia Mare. Potrivit unor surse, acesta va ajunge în oraș săptămâna viitoare, în data de 15 octombrie (marți). În momentul de față, fostul primar al orașului se află închis în Penitenciarul Aiud.

Vă reamintim că, spre finalul anului 2023, în luna noiembrie, Cătălin Cherecheș a fugit din țară, trecând “ca prin brânză” prin vamă. Acesta a reușit să ajungă nestingherit până în Germania, însă acolo a fost prins de polițiști și ulterior predat autorităților române, pentru ispășirea pedepsei.

C.L.L.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu