RUGĂCIUNEA IEDEREI
de Lhana Roma-Nova
Doamne, de atâta ger cât lăsat-ai să pătrundă
printre strune de chitare ce-s vopsite-n nuanțe gri,
plânge vultur pasager pe o creangă din secundă:
imn pierdut printre hotare dintre două verbe „a fi”!...
Țara mea-și dorește în poartă doar eclipsa geto-dacă,
vechi străjer la curtea lunii… să nu plece a sa coroană
peste înc-o tristă hartă, căci lumina-i roz-opacă
s-a încredințat furtunii – înger fals, o fanfaroană!...
Fă din dor și din credință, din sărut de mamă, tată,
din siberii de durere Românească și Română,
doar o singură velință, nu povară-n grai sculptată…
fă din Prut un rai, vechi ere… fă o nouă săptămână!
Plânsul pietrelor zvârlite în cea grotă a neputinței
s-a prelins, precum cocorii, printre zări-mărgăritare
și-a cioplit în stalactite cruci-pecete a’ sentinței
care-a spintecat istorii de speranță, rugi, iertare!...
Doamne, de atâta iarnă cât lăsat-ai să ne-nghețe
visele pictate-n rouă, făr’ de Prut, sârmă ghimpată,
ne fă nori care să cearnă adevăr din mogâldețe…
ne fă stele care plouă peste noua veche hartă!
Ne fă inimi tricolore într-un singur piept Român,
ne fă lacrimi incolore – diamant făr’ de stăpân;
ne fă iarbă făr’ de jale, iederă urcând spre Tine,
îngeri România Mare... creștini din zidiri latine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu