Ieri, joi 28.11.2024, am avut plăcerea să particip la o lansare de carte ce a adunat iubitorii literaturii, într-un număr apreciabil. Este vorba despre volumul:„EMINESCU ÎN MEMORIA TIMPULUI”, Editura „Școala Ardeleană”, Cluj-Napoca, 2024. Autorul ei este binecunoscutul eminescolog Săluc Horvat. Cine nu îl cunoaște pe neobositul istoric literar Săluc Horvat? Profesor de meserie, el a fost directorul Bibliotecii Centrului Universitar Nord-Baia Mare. Este președinte și membru fondator al Asociației Scriitorilor „Baia Mare”. Este membru fondator al Revistei „Nord Literar”, revistă pe care a condus-o timp de două decenii. Alături de Domnia sa au fost prezenți, în prezidiu, câțiva reprezentanți de seamă ai învățământului universitar băimărean. Așadar, am avut plăcerea să îi ascultăm pe: dr.Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”, Baia Mare, moderatorul evenimentului, conf. univ. dr. Ștefan Vișovan, conf. univ. dr. Florian Roatiș, conf .univ. dr. Gheorghe Mihai Bârlea. A încheiat prezentarea cărții și autorului binecunoscutul poet și ziarist Gheorghe Pârja, președintele Reprezentanței Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România. Au vorbit despre carte și autor și doamna conf. dr. Terezia Filip, prof. Vasile Leschian și mulți alții. Îl cunosc pe domnul Săluc Horvat de peste trei decenii, am frecventat cenaclul condus de el în jurul anilor 2000, am beneficiat, alături de alți scriitori maramureșeni, de sfaturile sale și de sprijinul acordat necondiționat. Credeam că știu aproape totul despre activitatea sa literară, dar ieri am aflat lucruri noi din prezentarea celor din prezidiu și din sală. Doresc omului Săluc Horvat sănătate și putere de muncă alături de familia sa și în familia scriitoricească maramureșeană și nu numai. Felicitări, domnule profesor Săluc Horvat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu