Așteptând învingătorii

                                                                        de Gheorghe Pârja

Campania electorală derulată pentru alegerile prezidențiale a fost suficient de subțire pentru a aborda problemele mari ale țării pentru viitorii ani. Cum acest text l-am scris sâmbătă, nu am avut cum să comentez rezultatele parțiale care s-au decantat ieri, 24 noiembrie. Așa că voi aminti câteva secvențe electorale care au marcat neliniștile partidelor politice, dar mai ales ale celor care au năzuit să urce dealul Cotrocenilor. Cam mănoși pentru un singur tron! Am văzut prea mult spectacol, uneori jenant de ieftin, din partea aspiranților la președinția României, mult scandal și puțină cunoaștere, așa că m-a înduioșat pornirea unora spre înalta funcție în stat. Dar este dreptul omului să încerce. Zădărnicia multora dintre ei s-a văzut când au fost întrebați de către presă sau de cetățeni. Unii au rezolvat ecuația, alții s-au încurcat în propriul lor nume. Multe păreri năstrușnice, glazurate cu vorbe urâte, vecine cu înjurăturile camuflate.

Liberalii și pesediștii, care sunt la guvernare, au pus în mișcare cuvinte jignitoare, că nu pot să le scriu. Așa ceva n-ar trebui să auzi de la oameni care conduc țara. Ce pildă dați poporului pe care-l invocați la fiecare popas electoral? Că este multă agitație în lumea politică românească mi se pare de așteptat. Dar parcă a fost și este prea multă viforniță fără rost. Apoi nu prea am constatat viziuni care să ne protejeze de năvălirea unor ideologii care nu ni se potrivesc. Am sentimentul că aspiranții de până ieri la președinția țării, nu prea sunt la curent cu aceste mișcări de idei, care ne privesc. Am citit recent o carte a eseistului francez Emmanuel Todd, istoric, antropolog, demograf, în care autorul caracteriza această perioadă a lumii drept era democrațiilor autoritare.

Se instaurează treptat o poziție nihilistă de distrugere a reperelor și valorilor trecutului, prin noua ideologie woke și cancel culture, emanația marilor universități americane, dar și europene, noua corectitudine politică. Se insinuează un pericol antidemocratic, antisemit, negarea biologicului. Identitatea este considerată obscurantistă. Negarea normalului s-a impus ca normalitate, directiva oficială ni se impune, iar sistemul se simte în pericol. Popoarele și logica națională sunt considerate depășite. Tradiția, identitatea sunt considerate nocive și vor trebui înlocuite. Exemplul Franței este elocvent, acolo islamul a devenit radical și colonizator.

Occidentul comite o mare greșeală sugerând distrugerea credinței creștine, în timp ce lumea musulmană își respectă credința care o unește și urmărește să o impună în întreaga lume. Auziți, obscurantism! Unde am mai auzit acest cuvânt? În vremea când eram elev la sat și erau alungați din mintea noastră îngerii și Moș Crăciun. Aud că prin alegerea lui Trump, americanii au dorit să-și păstreze identitatea și țara. Și poporul român are nevoie de un președinte care să-l apere. Cu mintea și cu faptele. Știu, este mai greu ca în această construcție geo-politică să fie posibilă o asemenea vrere. Noi suntem piesa esențială din flancul de Est. Despre asemenea aspecte, și multe altele, aș fi dorit să aud din mintea candidaților. Unii s-au încumetat să abordeze asemenea teme esențiale, dar cei mai mulți au încurcat geografia cu aritmetica. Așa că nu am rămas cu mare lucru din campania electorală pentru primul tur al prezidențialelor.

Au fost 14 înscriși în cursă. Au rămas doi. Nicio revelație majoră, nicio descoperire importantă. Cei care au produs mici revelații nu au avut puncte politice de sprijin. Timid și fără comentarii relevante a fost abordat războiul de la graniță, cu evoluții surprinzătoare pe câmpul de luptă, dar și în marile cancelarii. Mai ales după ascensiunea lui Trump la Casa Albă. Numărul mare de candidați, alunecarea în derizoriu a subiectelor importante au generat un electorat nehotărât, care, ieri, a oferit suficiente surprize. Am fost trist că nu am auzit, din partea candidaților, un cuvânt despre cultură. Sfătuitorii din umbră au uitat să le spună aspiranților spusa celebră, câtă cultură atâta libertate! Cultura dă durată națiunii! În loc de rapsodii am ascultat manele și multe învinuiri între candidați, care au dat un ton nervos dezbaterilor sau altor întâlniri electorale.

S-a mers pe ideea că acela care strigă mai tare câștigă aplauze. Am constatat o aprigă bătălie pentru turul doi. Ieri s-au limpezit apele. Au rămas doi candidați. Unora le-a plăcut discordia democratică. Eu știu că aceste alegeri din România au loc într-un context extern extrem de complicat. Că îmi vine să repet întrebarea: pe noi cine ne apără? Noi stăm pe malurile acestor vremuri așteptând să se aleagă învingătorii. Evident, să ne apere!