Lansare de carte sub egida Uniunii Scriitorilor Români, Filiala Iași
Zi de iarnă capricioasă, în luna noiembrie. Fulgi mari de zăpadă au căzut în zorii zilei. Nu a durat prea mult și soarele timid a început să-și trimită razele prin norii negri ce alergau de colo-colo într-un iureș amețitor. Treptat, treptat, lumina lui a cuprins totul. La fel și manifestarea culturală din 21 noiembrie 2024, desfășurată la Casa cu Absidă, sub egida Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași, a adus lumină în inimi și gândire, Mircea Eliade spunea: „Prin cultura sa, omul își găsește un loc în univers și în istorie”.
Am
avut privilegiul de a participa la un eveniment unic, lansarea cărților:
„Scurtă preumblare prin viața și opera lui V.A. Urechia”, editura Timpul și
„Incursiune în viața și opera Arhimandritului mitrofor Iulius Scriban”, editura
Doxologia – autor, Prof. Livia Ciupercă – critic
literar, istoric, eseist, poet; „Joaca anotimpurilor”, editura PIM, albumul de
pictură „Calistrat Robu - culoare și mister”, editura PIM – autor, Dr. ec.
Corina Matei Gherman, poet și scriitor.
Moderatorul
manifestării culturale a fost președintele USR, Filiala Iași, cunoscutul poet
și eseist Cassian Maria Spiridon. După ce a anunțat tematica întâlnirii, a dat
cuvântul Pr. Prof. Liviu Petcu pentru a prezenta volumul „Incursiune în viața
și opera Arhimandritului mitrofor Iulius Scriban”. Distinsul profesor ne-a
comunicat date mai puțin cunoscute despre viața, activitatea, personalitatea și
opera personajului principal al cărții. Despre acest volum, a menționat:
„valoarea cărții este îndoită, aș putea spune că este întreită pentru că Doamna
Livia Ciupercă scoate la iveală această personalitate, pe nedrept uitată de noi
și dânsa ne-o face cunoscută nouă...”.
Cea
de a doua carte, a doamnei Livia Ciupercă, a fost prezentată de Marius Chelaru,
scriitor, poet, eseist, prozator, traducător, critic literar, jurnalist
cultural care, după ce a adus completări la viața și opera Arhim. mitrofor
Iulius Scriban, ne-a introdus în volumul „Scurtă preumblare prin viața și opera
lui V.A. Urechia” unde am făcut o scurtă călătorie, prin cartea menționată și
am aflat despre preocupările lui V.A. Urechia, activitatea de cercetător
istoric, profesor, scriitor, implicarea sa în viața culturală a țării și despre
Albumul Macedo-Român, realizat sub direcțiunea sa.
Privitor
la cartea „Joaca anotimpurilor”, redactată bilingv română-italiană, domnul
Marius Chelaru a scos în evidență rolul educativ al poeziilor pentru copii și a
ilustrațiilor care întregesc mesajul și ajută la o înțelegere mai bună. De
asemenea, vorbitorul a amintit de importanța literaturii pentru copii, cum este
tratat acest gen de către autoritățile din educație și cum ar trebui rezolvată
problema literaturii pentru copii, factor esențial în dezvoltarea
personalității.
Autoarea,
poeta Corina Matei Gherman, a recitat din creația proprie versuri emoționante
ce au amintit de perioada magică din viața fiecărui om - copilăria.
Albumul
de excepție „Calistrat Robu - culoare și armonie”, autor Corina Matei Gherman,
cuprinde date biobibliografice, opinii ale unor scriitori și critici de artă în
timp, diferite teme ilustrate cu picturi însoțite de poezii, frânturi de viață
în imagini etc. Scriitorul Marius Chelaru a remarcat „modul cum este prezentat
acest album, cum este tipărit”, „tipologia culorilor folosite de pictorul naiv,
Calistrat Robu, este un pic diferită și tematica este diferită” și a argumentat
făcând trimiteri la reprezentanți de seamă ai artei naive. Domnul Cassian Maria
Spiridon consideră că pictorul Calistrat Robu este „cel mai bun pictor naiv”.
Doamna
Corina Matei Gherman a vorbit despre cum a colaborat cu pictorul Calistrat Robu
în vederea realizării unui album personal, deoarece dânsul avea reproduse
lucrările doar în albume colective. A fost o muncă dificilă, fiindcă au trebuit
adunate picturile (unele fotografiate) din țară, de la diverse muzee sau
persoane, dar și din străinătate, pentru că dânsul a participat la multe
concursuri internaționale. În album a afirmat că: „Din vizuina sa,
pictorul/poetul Calistrat Robu scoate la lumină lucrări de valoare,
nonconformiste așa cum este personalitatea sa, o personalitate puternică care a
trecut prin valurile vieții și cu bucurie și cu durere.”
Pictorul
și poetul Calistrat Robu a întărit ideea conform căreia realizarea unui
asemenea album presupune o muncă titanică, a precizat că va urma „o nouă ediție
sau un nou album cu lucrările realizate ulterior”.
În
cuvântul său, scriitoarea Livia Ciupercă a motivat de ce s-a aplecat asupra
scrierii vieții și operei unor personalități mai puțin cunoscute: „totul
pornește de la originile mele”. Munca de cercetare e minuțioasă și imensă. De-a
lungul timpului s-a străduit și se destăinuie: „să scot la lumină personalități
despre care azi nu se mai vorbește”, le enumeră pentru a ni le readuce în
memorie. Citez, din cartea „Scurtă preumblare prin viața și opera lui V.A.
Urechia”, o mărturisire emoționantă ce-ți cuprinde mintea și sufletul: „Și
totuși, mângâind mormântul unei personalități (din alte vremuri), în mod cert,
se va naște și dorința de a-i îmbrățișa creația. Și să nu fie cu supărare,
întotdeauna vom avea de învățat de la înaintașii noștri!”. Un îndemn de a
respecta valorile și a nu le trece în neuitare.
Din
partea Cercului Militar Iași, la împlinirea unei frumoase vârste, a primit
DIPLOMĂ ANIVERSARĂ însoțită de urări de bine și sănătate, realizări depline în
continuare.
La
evenimentul de excepție au luat parte cunoscuți scriitori, oameni de artă,
iubitori de poezie și proză, de frumos etc. Autoarele au mulțumit publicului
prietenos și cald, au primit felicitări, au dăruit cărți și acordat autografe.
Această
întâlnire între iubitorii de cultură a fost o ocazie deosebită de bucurie
pentru toți cei prezenți, de a pătrunde pe calea cunoașterii a unor
personalități cum ar fi V.A. Urechia și Iulius Scriban, prezentate în cărțile
lansate astăzi: „Scurtă preumblare prin viața și opera lui V.A. Urechia” și
„Incursiune în viața și opera Arhimandritului mitrofor Iulius Scriban”; o
oportunitate de întoarcere la copilărie cu nostalgie și a descoperi lumea ei în
poeziile din „Joaca anotimpurilor” și popas de vis în răsfoirea albumului
„Calistrat Robu - armonie și culoare”, unde vom cunoaște omul, opera, poetul și
pictorul Calistrat Robu așa cum se prezintă prin picturile sale pline de
culoare și mister și ne vor duce „Pe drumul lung al razelor universale”
(Calistrat Robu).
Lansarea
cărților a fost o adevărată sărbătoare a culturii, a cunoașterii, a bucuriei,
un dar către viitor.
Silvia
Hodaș
UZPR,
Filiala Iași
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu