„NICIODATĂ, aceste 18 muzee nu ar fi pus la bătaie pisele din patrimoniul lor dacă MINISTRUL CULTURII nu le-ar fi cerut-o în mod EXPLICIT!”
Val de critici după furtul pieselor dacice de la muzeul din Olanda. Istoricul Petre Crăciun, de pildă, spune că NICIODATĂ
18 muzee nu ar fi pus la bătaie piesele din patrimoniul lor dacă MINISTRUL
CULTURII, pe atunci Raluca Turcan, nu le-ar fi cerut-o în mod EXPLICIT.
„Fostul ministru al Culturii, doamna Raluca Turcan,
recunoaște într-o postare pe contul său de Facebook, că expoziția de la Muzeul
Drents din Assen a adunat pentru prima dată exponate (circa 700 de piese de
excepțională activitate) din 18 muzee românești. Curatorii expoziției au fost
Muzeul de Istorie a României și Muzeul din micuța localitate olandeză.
Niciodată, repet NICIODATĂ, aceste 18 muzee nu ar fi pus la bătaie pisele din
patrimoniul lor dacă MINISTRUL CULTURII nu le-ar fi cerut-o în mod EXPLICIT.
DE CE A FACUT RALUCA TURCAN AȘA CEVA?
Cine avea interesul să ducă toate aceste valori de
patrimoniu într-un orășel de 66.000 de locuitori?
Cine răspunde pentru modul în care au fost lăsate
ȘASE LUNI în custodia acelui muzeu? Cine răspunde de modul în care era
asigurată paza? În presă a fost comunicată înformația că muzeul, cu un personal
de 80 de persoane, nu era păzit de nimeni. Și atunci? Nu era o invitație pentru
rețelele de crimă organizată?Acest furt nu este unul ca oricare altul, pentru
că aici este VORBA DESPRE PATRIMONIU NAȚIONAL.
Ca istoric, sunt revoltat ce se s-a putut întâmpla.
Este limpede că s-a întâmplat pentru că statul român este cel mai prost
negociator și că, pentru o poză a unui efemer om politic, se anulează orice
măsură de protejare a patrimoniului cultural-național. Mă uit la această poză
în care doamna ministru Turcan zâmbește, alături de cei doi directori,
Târnoveanu și Harry Tupan, cu vitrina în care se află coiful de aur de la
Poiana Coțofenești.
Aud că Parchetul General a deschis un dosar penal in
rem. Sper ca cele patru piese furate să fie recuperate. Și mai sper ca acel
dosar să ducă la condamnări, pentru că aici nu a fost hazardul, ci au greșit
oameni care au nume și funcții!”, a scris istoricul pe pagina sa de Facebook.
C.L.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu