Medalion literar - Mircea Marcel PETCU

,,Vreau

să mă oglindesc

în frumoșii tăi ochi,

să cad în izvorul lor,

să pot zbura

punând inimii tale

acele întrebări

mute,

să te privesc dincolo

de tine",

din poemul ,,Magia nopții", autor Mircea Marcel Petcu.

MIRCEA MARCEL PETCU - acrostih

(portret literar)

Mi-am stâmpărat șoaptele cu

Ierni coborâte din clipe - am luat

Roua zorilor și am scris tăceri

Cu parfum de catifea pentru atunci când

Eliberarea din albastru să fie

Aromă de speranță și gutuie...

Mirarea a cules maci din

Amprentele colindului care-și

Risipește privirea cu timp

Chemat să fie rugăciune pentru

Eternități pictate cu iubire și

Lumină - un dar de suflet pentru suflet...

Plecăciune adâncă și dans al cuvintelor -

Euterpe își culege vântul din fiecare

Timp - abia apoi refrenul gândurilor își

Caută libertatea visului în culorile

Urmelor lăsate de ,,ÎNGERUL IUBIRII"*...

(* numele volumului de versuri, semnat de către Mircea Marcel Petcu).

Apărut în condiții deosebite, la Editura Pim, Iași, 2019, ISBN 978-606-13-4868-8, 294 p., cu o prefață semnată de către prof. Floarea Calenic, volumul ,,Îngerii iubirii", întregește colecția literară semnată de către prof. Mircea Marcel Petcu. Cu respect și admirație pentru întreaga activitate desfășurată de către autor, vin și mulțumesc, înainte de toate, pentru tot ceea ce a însemnat colaborare și prietenie literară cu acesta - sfaturi, impresii, gânduri, păreri, critici - primite, de-a lungul timpului. Mircea Marcel Petcu - o voce literară puternică din ținutul Dobrogea - își merită locul în paginile din istoria literaturii române contemporane.

,,Aș vrea să fiu o lacrimă

să curg ușor pe obrazul tău...

că râul în ondulările sale

și... să te pot săruta mereu.

Am luat hotărârea

să nu mă despart

niciodată

de copilărie,

de adolescență,

de tinerețe,

de maturitate...",

din poemul ,,Adevăr", (p. 282).

Am să țes un CUVÂNT ÎNAINTE

doar pentru visele rătăcite

prin picuri de zâmbet.

Chiar dacă afară PLOUĂ cu șoapte

MAGIA NOPȚII își adună tinerețea

să îi fie lumină

iar FEMEIA - nufăr adunat în

buchetul cuvintelor -

încă așteaptă umbra curcubeului

sub unicul CLAR DE LUNĂ...

Cântecul zorilor își culege aroma

doar DIN IUBIRE - îmbrățișează infinitul

și scrie NUMELE TĂU pe aripile

foșnetului de vânt trimis

ÎNCOTRO va vedea cu ochii.

Doar FÂNTÂNA PĂRĂSITĂ ascunde

visele pentru viitorul

ZVON ARZÂND pe culmile gândirilor.

În CARTEA IUBIRII s-au adunat ALBE FLORI

și smaralde - FLORI-FLUTURI

într-o perfectă REGĂSIRE.

Unde? În CARTEA IUBIRII -

LA MARGINEA CLIPEI

aici vine sărutul lacrimii

aici VREAU SĂ TE ÎNTÂLNESC

să îți simt aroma cuprinsă de

verdele-miracol - umbra tăcerii albastre

dărui gânduri cu NECTAR...

MAI DEPARTE de apus vine

ÎNGERUL IUBIRII să fie lumină

în ASTEPTARE.

TU, DOAR TU îmi vei înțelege visul

pentru că NU EXISTĂ magie

există speranță și o OARECARE vibrație

care îmi stârnește CLIPA UNICĂ

unde te-am căutat să adunăm împreună

IUBIRE - țesute cu amintiri vii

din LUMEA MEA, din SUFLETUL MEU.

Nu întreba unde înflorește

GLORIA VIEȚII - răspunsul îl va găsi

doar ÎNGERUL IUBIRII care cu

PAȘI INDRAGOSTIȚI va zidi rugăciune

în anotimpul izvorului de mir...

,,Ești focul din mine,

ești inima mea,

zâmbet și faptă,

iubita mea stea.

Luna cu pulberi

limpezi de dor,

floarea ce cântă

dăruindu-mi tot",

(din ,,Dinastie").

N.A. - ce apare scris cu majuscule sunt titlurile unor poezii din volumul de versuri ,, Îngerul iubirii", autor Mircea Marcel Petcu.

II.

Motto:

,,Luna în rochia de mireasă

privește peste întinderea

sclipitoare urmărind

dansul stelelor,

ritmul muzicii stelare

zguduie spațiul cosmic

transformând-l într-o

uriașă scenă...",

din poemul ,,Lumea mea", autor Mircea Marcel Petcu.

Sărutul lacrimii din vitrina

cu speranțe așteaptă răspunsul muntelui

care mereu se întreabă - CE SUNTEM?

poate are dreptate roua zorilor

poate să răspundă ÎNGERUL IUBIRII

doar SUFLETUL MEU știe cu exactitate

că uneori chiar și zâmbetele

își culeg șoaptele din lacrimi.

IARNA își mai scrie o filă

cu smaraldele culese din lumini și tăceri

NUMAI EU îmi privesc umbra visului

și îmi văd rătăcirea prin mine

PREZENTUL TRECUTULUI își coase pe margine

de dor, cu CREDINȚĂ,

limpezimea mirului adunat în albastrul

unui bob de IUBIRE ETERNĂ...

ÎNȚELEGE visul tăcut

care își așteaptă umbra

ÎNȚELEGE aroma verdelui-miracol

născut într-o LUME AURITĂ

ÎNȚELEGE șoapta timpului

care împreună cu ÎNGERUL IUBIRII

ÎN LANUL cu grâu dat în pârg

așteaptă muza dimineților cu rouă.

EL - timpul - naște din dragoste

CU DRAGOSTE arome zidite în sclipirea

sărutului - doar într-o noapte cu

LUNĂ PLINĂ...

TE CHEM așteptare să îmi fii

zbor deasupra unui zâmbet

să îmi fii împlinire și dorință

să îmi fii ÎNCERCARE

pe meridianul sufletului

pe MERIDIANUL CERESC

pe aripa unui vis cules din amurg

cules din TOAMNA... IUBIRII fără cuvinte

MĂ PIERD când scriu despre tăcere

când țes clipe uscat

când adun cunună din vânt.

MĂ PIERD dar, tu, MIREASĂ, îmi ești

verdele-miracol al acelui timp

născut din IUBIREA INFINITULUI

doar TAINELE LUMII culeg

SENTIMENTE pentru a le trimite

veacului NEMURITOR - din glasul unui clopot

toate acestea având SENS

pentru întâiul ZBOR TĂCUT...

,,Cu trecerea anilor

mă copleșesc nălucile

izvorâte din tainicele trăiri

ca veșmintele anotimpului din care-mi

trag seva...",

din poezia ,,Nemuritor", autor Mircea Marcel Petcu.

N.A. - ce apare scris cu majuscule sunt titlurile unor poezii din volumul ,, Îngerul iubirii", autor Mircea Marcel Petcu.

III.

,,„Noul volum de versuri al poetului Mircea Marcel Petcu, marchează clar o schimbare de ton, de tehnică a versificației, de univers inspirațional, o nouă raportare a eului liric față de efemera noastră existență pe pământ. Confesiunea, întotdeauna sinceră, cu amprenta cunoscută a celui supranumit «cântărețul iubirii și al femeii», se restrânge în aceste creații la iubirea dintre bărbat și femeie, la cuplul fericit, volumul devenind o adevărată poveste de dragoste ocrotită de «îngerul iubirii»”.

Prof. Floarea Calenic

Interesant volumul, interesante versuri, strofe, poeme. Iubirea, ne este prezentată în diferite ipostaze, alături de astre (stele, soare. lună), alături de o cromatică bogată și frumos încadrată în contextul poetic. La loc de mare cinste, este așezată dorința și pofta de viață.

„Vreau

să mă oglindesc

în frumoșii tăi ochi,

să cad în izvorul lor…

(…)

să pătrund în

sufletul,

fântâna albastră

a dorului tău”, din „Magia nopții…”, (p. 12).

Poetul, în adevăratul său drum poetic, ne plimbă (sau, se plimbă!) prin univers – un univers magnific, pigmentat cu adiere, cântec, simțire, dorință, gândire, șoaptă, patimă, zbor de fluturi – și enumerația poate continua… uneori zâmbetul și gândul se plimbă prin patfumul de lăcrămioare.

„stelele sunt

lumânări

aprinse pe pământ

ce deschid magic

sufletele pline de

dorinți”, din poezia „Zvon arzând”, (p. 27).

Alteori, inima îmbrățișează sărutul, adunând sevă solară, „pe albastrul nesfârșit / al lumii”, în timp ce „cântecul / iubirii adevărate / mă face să tresalt”.

„inima-mi tremură de dor,

gândul zboară spre tine

sărutându-te

fără contenire”, din poezia „Nectar”, (p. 48).

Chiar și visul, poate fi invocat, drept motiv tematic în poemele lui Mircea Marcel Petcu. Iată, doar câteva referințe, în susținerea rostirii mele. „în cele mai multe / nopți / visez, o visez pe cea / care / ori mă va întoarce / la viață / ori mi-o va lua”, în „Așteptare”, (p. 52).

Mircea Marcel Petcu, prin poemele transmise, sau cu fiecare poem transmis, permanentizează iubirea – fiecare poem este un îndemn la iubire, dar, clar, nu orice fel de iubire, ci una sinceră, adevărată, o iubire a iubirii:

„te iubesc pentru că

dăruirea ta e pasiunea pământului

ce se rotește în jurul axei lui,

este dorul ce-mi cuprinde sufletul

făcându-l să cânte”, din poezia „Tu, doar tu”, (p. 54).

Poetul, transmițând atâta iubire, nu se simte singur. Afirmă, cu claritate:

„Singurătatea

nu există”,

și tot el ne dă răspunsul inexistenței singurătății, în același poem:

„există

doar cântec,

dragoste,

pasiune,

încredere,

sinceritate,

cuvinte vrăjite…”, în „Nu există”, (p. 56).

Vorbeam supra, despre astrele invocate de poet. Mă simt, moral, obligat să mai revin cu câteva argumente în susținerea mea. Propun, drept urmare, să parcurgeți/citiți poemele „Trăiește-o!”:

„Iubește pentru că doar dăruind

poți

primi înzecit florile iubirii lumii,

nu uita,

spunea ea veselă sub mângâierea

soarelui”, (p. 69).

sau: „A ta…”, (p. 70):

„Poate strângând soarele

în brațe

ar trebui să plâng

știindu-te departe”.

- „Soarele, luna, stelele,

comori ale sufletului meu,

mă înconjoară

luminându-mi drumul”, în poemul „Numai eu…”, (p. 85).

- „Așa cum soarele răsare

dând foc

inimii mele zbuciumate”, în „Dă-mi…”, (p. 95).

- „Somnoros soarele își face

apariția

lunecând pe fruntea bolții

de cristal

a lumii…”, în poezia „Tainele lumii”, (p. 130).

„Toate trec prin inimă!”, ar vrea să tragă un semnal de alarmă poetul, încât folosirea acestui substantiv, l-aș propune, un motiv tematic puternic. Ce am fi fără inimă? Fiecare, are răspunsul!

„dac-ai putea auzi

picăturile mari ale inimii

căzând în așteptarea ta”, în „Pași îndrăgostiți”, (p. 72).

sau: „Ești focul din mine,

ești inima mea,

zâmbet și faptă,

iubita mea stea”, (a se vedea poemul „Dinastie”, p. 75).

- „scriu pe inima înroșită

de dor și speranță

scrisori de deznădejde”, în „Lumea mea”, (p. 79).

- „în sufletul tău zăresc florile

fermecate ale dragostei înmugurind,

inima ta, astrul blând al împlinirii”, în „Ce suntem?”, (p. 83).

- „într-o inimă de flacără

ce luminează viitorul,

aducând în viețile noastre

iubire și credință”, în poemul „Credință”, (p. 94).

Recomand, poemul „Înțelege…”, (p. 101), din care aflăm ce înseamnă, inima:

„inima înseamnă iubire

și

poate atunci

ți

se vor deschide

porțile ei

și

vei putea

trăi

fericit”.

Încă un exemplu, rog să-mi mai fie permis. Am ales poemul „Îngerul iubirii”, cel care dă și numele/titlul acestui măreț volum:

„iubire

bătăile inimii mele au învățat cântecul

inimii tale care-mi înalță gândul

pe aripi sclipitoare spre cer,

în acea rugăciune magică a iubirii”, (p. 102).

Chiar dacă nu ne putem raporta la prozodie, găsesc, în poemele lui Mircea Marcel Petcu, o anume muzicalitate… una care place, încântă, încât aș putea face un pariu (chiar și cu mine!), că dacă aceste poeme ar fi puse pe note muzicale, ar ieși un lucru absolut minunat.

Cu siguranță, dacă veți citi volumul vă veți întâlni și cu lucrări grafice. Acestea, aparțin lui Adrian Pal Jr., și se încadrează extraordinar în volum, dând o anume eleganță acestuia, dând o notă aparte. Mircea Marcel Petcu ne propune aceste poeme, cu toată noblețea sufletească. Gândite și regândite, până la forma finală, propusă în volum, ele, poemele, transmit această noblețe despre care fac rostire.

Apoi, de remarcat este mesajul transmis de autor, în fiecare poem – iubire, iubiți-vă, trăiți cu intesitate, nu vă irosiți, nu vă epuizați degeaba, singurul lucru care trebuie să ne țină verticali este iubirea, este dragostea, puse cunună vieții. Avem, exemple, indubitabile încât nici eu nu știu la care să mă opresc, sau pe care să îl evidențiez. Totuși, mă opresc, la poemul „Cu dragoste…”, (p. 110):

„îmi doresc să creăm o lume a

dragostei

în care florile să fim noi,

oamenii,

să ne îmbrăcăm cu dragoste,

să mâncăm cu dragoste,

să privim cu dragoste,

să ne iubim cu dragoste,

să avem copii din dragoste,

să devenim oameni din dragoste,

să adunăm în jurul nostru oameni

plini de dragoste…

ce lume minunată s-ar putea crea

cu dragoste…”.

Folosirea unor verbe, precum – a chema, a simți, a dărui, a fi, a trăi, a căuta – (am dat doar câteva exemple!), aduc un plus de substanță literară, poemelor. Frumos șefuite aceste verbe, îmbracă în profunzime versul/poemul în sine, creându-se o frumoasă poetică, caracterizată prin autenticitate și originalitate.

Chiar și folosirea gerunziului trebuie remarcată - „lunecând”, „răcorind”, „chemând”, „adunând”, „ascultând”, „pierzând” – și mai pot aduce argumente, lucruri despre care îmi veți da dreptate dacă veți citi volumul.

Aș mai face o remarcă interesantă – poate, și implicarea/folosirea unor adverbe, în special adverbe de loc – aici, acolo, dar și dincolo (adverb demonstrativ), undeva (adverb nehotărât), azi, mâine, aici – aduc substanță și înfrumusețează textul unde au fost încadrate.

„Acolo

unde soarele răsare

și unde marea cântă

nencetat”, în „Acolo”, (p. 143);

- „Acolo

îngrămădite stau cristalele

unice ale lor,

înveșmântate în culorile preferate

ca niște balerine”, în „Zbor tăcut…”, (p. 137).

- „doar mantia nopții acoperă

gândurile ce se ascund

în liniștea nefirească

a speranței

de dincolo de noi,

de dincolo de… tăcere,

acolo unde ne întâlnim

destinul”, în „Sens”, (p. 134).

- „privind

imensitatea cerului,

mă pierd

admirând

frumusețea naturii

de dincolo…”, în „Lacrimi de dor”, (p. 202).

- „undeva în adâncul pământului,

vâlvătaia dragostei vestește

apariția altui cântec nemuritor”, în „Adâncul pământului”, (p. 159).

- „undeva la marginea zării înflorește

floarea iubită

aducând bătăile inimii la ritmul maxim…”, în „Extaz”, (p. 160).

„Îngerul iubirii”, nu este doar poezie, este o adevărată lecție de poezie. Recomand și susțin această apariție editorială, felicitând încă odată autorul și mulțumindu-i pentru acest dar de suflet. Mircea Marcel Petcu – își merită locul de cinste în istoria literaturii. Respect și prețuire pentru întreaga activitate literară. Deși, mai sunt multe lucruri de spus despre această apariție, mă voi apropia de un final, care, clar, va aparține, autorului!

„Acolo unde vraja vântului devine tăcere,

unde clopotele rugăciunilor

se amestecă cu glasurile îngerilor

din imperiul florilor,

destinul își urmează calea

sădind speranță

în sufletele tuturor”, din „Magică”, (p. 155).

Vasile Bele / UZPR

16 februarie 2025 

Iubind clipa

”Doar când vei supraviețui încercării dușmanilor de a te elimina, prietenii te vor considera un ins cu virtuți speciale”

                                                                                     Albert Camus

 

”Pe unde trec poeții, rămân în urmă flori”

Radu Stanca

 

 

 

Când am primit invitația de a scrie câteva cuvinte despre acest volum, doamna Mihaela C.D. nu mi-a spus și că acest volum are două autoare… așa că gândurile mele s-au întâlnit încercând să le cunoască cât de cât pe amândouă. Și cum oare decât prin intermediul cuvintelor, ele fiind cele care ajung la inimile cititorilor emoționându-i pentru că altfel nu există artă. La inimile dumneavoastră au ajuns?

Există o credință veche potrivit căreia, atunci când ne naștem, ni se deschide o carte cu pagini albe și noi și prin tot ce împlinim în viața noastră, ne scriem propria poveste sau a altora, care vor rămâne drept mărturie a trecerii noastre pe pământ.

Fiecare carte tinde spre frumos, încearcă să străpungă marginile esteticului, să le depășească asemenea unei raze de soare străpungând în zori de ziuă liniștea infinitului nopților.

Cartea devenită sărbătoare, își împlinește, an de an, menirea de a fi: vis, realitate, fantezie, dar și o mare bucurie pentru cei care știu să călătorească pe acest fluviu de ”litere”, adunat cu migală.

Pentru a putea înțelege mai bine acest volum ”Măsurând clipa” scris de colegele noastre Mihalea C.D. și Aurelia Oancă, voi puncta câteva lucruri despre literatură și critica literară.

Ø De ce a fost inventată literatura? Literatura a fost creată numai și numai ca sursă de plăcere. Nu are altă rațiune – semănând din acest punct de vedere cu muzica, pictura, dansul, teatrul;

Ø Mai are cineva astăzi nevoie de literatură? Toți avem nevoie de literatură; dar nu ne dăm seama că avem nevoie. Oamenii care citesc sunt frumoși. Lectura nu schimbă felul omului de a fi, dar chipul unui om cultivat iradiază noblețe, se înconjoară de un fel de aureolă ușor de recunoscut;

Ø Îți oferă plăcere lectura? Lectura reprezintă o plăcere ritualizată. Ca să citești o carte, trebuie să cunoști câteva mii de cuvinte – nu doar câteva sute folosite curent în conversație. Să dai pagină după pagină, să urmărești cu privirea rând după rând și să-ți reprezinți în minte situațiile descrise cu ajutorul cuvintelor, e o bucurie fără margini;

Ø E bine să vedem dincolo de aparențe în literatură? Unii critici literari își fac un titlu de glorie de a vedea ”dincolo de aparențe” deși, în realitate, în literatură, nu mai există nimic ”dincolo de aparențe”. Aparențele sunt chiar realitatea literaturii, nu o suprafață sub care se ascunde ceva;

Ø Cât de puternică sau fragilă e literatura? Literatura modifică în bine cunoștințele în mod indirect, ca jocul sau dragostea, producând o iluminare, dând o sugestie de eternizare a clipei, chemând oamenii la ceva mai înalt decât existența cotidiană. Forța ei provine din faptul că are acces, prin emoție, la cele mai ascunse trăiri ale noastre;

Ø Textul literar are sau nu are valoare? Literatura este literatură, doar în măsura în care emoționează. Dacă nu provoacă nimănui nicio emoție, rămâne literatură moartă.

Despre ce nu se vorbește, nu există. Afirmația se potrivește, desigur, și criticii literare. Scriitorii despre care nu se scrie nimic, sunt inexistenți. Critica are această competență: de a înființa, a confirma scriitori. De unde vine puterea ei?: de la faptul că este pregătită să dea judecăți de valoare. Este vorba de o judecată estetică, adică de o rațiune. De aceea, critica trebuie să întrunească unele condiții. Prima, și cea mai importantă, constă în faptul că recurge la o metodă, având caracter riguros, de știință. În același timp, însă, întrunește și calitățile unei arte, diferențiindu-se stilistic. Din ce în ce mai mult, critica tinde să devină creație în sine, cu trăsături eseistice. Din acest motiv, criticul trebuie să posede o cuprinzătoare și polivalentă deschidere culturală, să aibă o mare experiență de lectură (în mod special, teoretică), precum și o fină intuiție. Capabilitatea de a compara, de a face, atât cât se poate, taxonomii valorice este indispensabilă.

Puterea convingerii prin cuvânt nu e la îndemâna oricui. Pot spune cu mâna pe inimă că a meritat efortul acesta de a cunoaște, a înțelege, a transmite bucuria clipei magice, a eternității ce durează atât de mult, poți fi Tărâmul iubirii, leagănul pentru speranță pe drumul spre fericire.

Nu de alta dar vorbim despre un titlu predestinat ”Măsurând clipa”.

Acest volum al Mihaelei C.D. și al Aureliei Oancă te introduce într-o lume pestriță în care nu trebuie să-ți lași mintea să coboare în tainele inimii.

Afundându-te în lectură observi că te scufunzi într-o apa lină, văzând cum toate neliniștile aleargă încercând să supraviețuiască … iar apoi simți cum aerul respirat de ele te conduce la suprafață după ce ai conștientizat importanța timpului.

Scriitura ca apa limpede a unui pârâu … cu expresii ce te fac să tremuri, te poartă prin tărâmul plin de adevăr, făcându-te să înțelegi ce se întâmplă în jurul tău.

         Pe vreme ce trece, opera poetelor Aurelia Oancă și Mihaela C.D. iau amploare, se conturează, constituindu-se în tot mai sigure și palpabile creații originale. Poezia lor apare acum ca o modelare în sens rațional a unor confesiuni, dar și ca un manifest a ceea ce ar putea să însemne vădita exteriorizare spirituală.

         Într-un frumos ”gând pastelat”, autoarele ne vorbesc despre un: ”nou început”. ”Un mac uitat pe o margine de luncă,/Își duce floarea peste mări și țări,/ Ascultă roșu vântul și-o poruncă, / ce vine peste toți din alte zări” (Pe-un colț de cer); ”Am strâns firimituri de licurici/ Și-am așezat pe file într-o carte/ Frânturi din faptele mari și mici/ De care-n viață am avut parte”. (Bucățele din sufletu-mi cuvântat)

Uneori în vers trepidant, baladesc, zglobiu și proaspăt, ne încântă cu o feerie unică: ”Am căutat un loc în lumea asta mare,/ În care să mă simt ca și în rai,/ Am colindat pe-a timpului cărare/ Și am cântat pe aripa unui nai.” (Am căutat). ”Timpul e ca o nestemată/ Soarbe al tinereții cristalin/ Că se-nvârte a vieții roată/ Trăiește deci clipa din plin!” (Roata vieții se-nvârtește)

Alteori, versul este mai reflexiv și mai neutru, pornind dinăuntru spre înafară, ni se înfățișează, în vers subtil, surprins de plinătatea farmecului descătușării de sine: ”E prea frumos să crezi în vorba dulce/ E prea frumos să crezi și să visezi/ Dar când descoperi ce îți poate aduce/ Nu îți rămâne loc nici să oftezi.” (E prea frumos) ”Dar ninge … ninge peste noi/ E iarnă totu-i alb pe-afară/ Și verdele cel crud acum e sloi/ Însă-n noi iubirea-i cea de-odinioară”. (Anotimpurile iubirii)

         Poezia celor două autoare poartă cu ea dorința expresă de comunicare, de respirație proprie, de căutare de sensuri în ritmul prea alert al trecerii timpului.

Când vor să se revolte (ceea ce pare că se întâmplă mai rar), poetele au în vedere să ne ofere contraste imputabile lumii în care trăim: ”Și noi să ne gândim ca și natura/ Să adunăm doar soare în priviri/ Un nor voios deschide uvertura,/ La un concert al marilor iubiri!”(Parada modei). ”Și într-un fluviu de voință,/ Curge al iubirii har/ Și pe alei de biruință/ Străluciri ți-aduce-n dar. (Izbânda iubirii)

 

         Lumea în care trăim poate deveni repede o cutie de chibrituri dacă omul nu înțelege să contribuie la iubirea de oameni, dacă oroarea e prea des adusă la vedere și contrapusă libertăților noastre de pământeni credincioși:”Flori de cireș scăldate de o rază/ Ne mângâiați privirea cu fericire/ În veci fiți vesele în această oază/ Dansați într-o continuă sclipire”. (Magia florilor de cireș) ”Miracolul ce albe flori și-arată/ În strălucirea zilei de azur/ Parfumul frumuseții te îmbată/ Și armonia prinde nou contur”. (Miracolul alb)

         Se spune că omul se confundă cu universul, deci la fel de bine și cu durerea. Durerea creației trebuie să fie una majoră, eul liric trebuie să-și estetizeze toate trăirile, inclusiv cele dezagreabile:”Din catifea de noapte albastră/ Să-mi fac o rochie de bal/ Să strălucesc ca floarea în glastră/ Să fiu ca spuma unui val”. (Povești cu luna) ”Cerne cu doruri prin noapte/ Se-aude doar un murmurat/ Îngână vântul printre șoapte/ Al lunii albe fraged tremurat”. (Lacrimă de dor)

         Precum în celebrul poem ”Trei fețe” al lui Lucian Blaga, în care întâlnim sintagma: ”Copilul râde: înțelepciunea și iubirea mea e jocul”, iată și în versul celor două autoare îngerul devine copilul din noi: ”Mai ține-mă în brațele de vară/ Și dă-mi putere-n trupul obosit/ Să-mi pierd pe drum durere și povară/ Și să mă-nalț cu gândul la zenit”. (Mai vreau să zbor)

         Versul autoarelor curge de o manieră elegantă, printr-o notă lirică modernistă, de o calmitate și acuitate evidente:”Lasă-mi zbaterea aripei/ Nu-mi lua nemărginirea/ Și înlesnește-mi fericirea/ Lasă-mi tandrețea clipei”. (Lasă-mi cristalul vieții) ”Din dragoste vei face-apoi o punte/ Ce va uni meleaguri îngerești,/ Pe fruntea ta va strălucii grăunte/ Dintr-o coroană de urmași regești”. (Închide cu zăvor)

         În liniștea sufletelor nealterate, a reacției înțelegătoare, a iubirii mulțumite, versurile celor două autoare ne transpun într-o lume aproape perfectă, și cum timpul aleargă… noi muritorii încercăm să folosim fiecare secundă pentru a trăi mai bine, mai frumos, iar viața să o considerăm ca pe o clepsidră a universului care ne îmbrățișează. ”Când soarele abia trezit pare/ Și-alungă vălul nopții cu-n sărut/ De rouă și-n văl de fum ce pare/ Un scrâncet alb al nopții ce-a trecut”. (Așa arată dimineața) ”Balansăm în viață …întruna/ Zorile devin a nopții șoapte/ Vremea bună o șterge furtuna/ Verdele se face fructe coapte”. (Balansăm în viață… întruna)

         Doamne, ajută-ne să înțelegem dansul iubirii și să trăim plenar clipa fericirii!

Felicitări! Aveți în fața dumneavoastră nu doar o carte ci un crez cuprins într-un cântec al inimii ce transformă cuvântul într-un vers ce leagănă gândul dând forță trăirilor, făcându-ne mai buni, mai înțelegători.

Citiți și minunați-vă ... o poezie de suflet ce ne îmbracă trăirile într-o nouă mantie de catifea, măsurându-ne drumul prin această viață tumultoasă.

Felicitări autoarelor, dorindu-le viață lungă, cărți multe și satisfacții pe măsură.

         În concluzie, există certe motive să credem că muza poetică le călăuzesc pe autoarele Aurelia Oancă și Mihaela C.D. pe drumul cel bun!

 

                            Așa să ne ajute Dumnezeu!

 

 

Cu sinceritate

 

profesor Mircea Marcel Petcu

                                                     poet

Ambasador internațional al păcii prin literatură

Președintele Asociației Scriitorilor

din Județul Tulcea ”AEGYSSUS

REVISTA ,,STEAUA DOBROGEI" - ÎN ELITA APARIȚIILOR EDITORIALE

Motto:

,,Între cer și ape

între firul de iarbă și noi...

puțini înțeleg...

că cerul începe de la firul de iarbă

și se oprește în inimile fiecăruia dintre noi...",

(Mircea Marcel Petcu, din poemul ,,Dobrogea meleag de... dor".

Cu un conținut foarte bogat, revista ,,Steaua Dobrogei", își pune singură numele - elită între apariții editoriale. Concret, în paginile revistei semnează mulți, foarte mulți scriitori valoroși. Pe câțiva dintre ei, am bucuria să îi cunosc personal, având o prietenie bazată pe verticalitate, onestitate și obiectivitate: George Călin, Trandafir Sîmpetru, Marieta Coman, Gheorghe Bucur, Ioana Ilieși, Ionica Bandrabur, Maria Tomița Corini, Olga Văduva (Grigorov), pr. Gabriel Sandu Constantin, Angela Dumbravă, Aida Timar, Elena Spătaru, Cristina Serghiescu, Andreea Cerșamba, Gabriela Anton, Lăcrămioara Elefteriu, Silvia Giurgiu, Vasilica Mitrea, prof. dr. Natașa Peteu, Liliana Roibu, Mioara Baciu, Limona Rusu, Daniela Vîlceanu, Elvira Răceală, Camelia Pulbere, Iulian Nan, Zenovia Zamfir, prof. dr. Maria Vaida, Gavril Babiciu, Luci Trușcă, Georgeta Prodan, pr. Ionel Rusu, Geta Lipovanciuc, Ana Mihail, Victor Manole, Voica Rusu, Violeta Bobocea, Viorica Țigănescu, Viorica Cornea, Mihaela CD și, nu în final, prietenul tuturor, prof. Mircea Marcel Petcu - director publicație. Repet, am nominalizat aici, în ordinea includerii lor în paginile revistei, pe toți cei cu care am avut bucuria de a ne cunoaște în nume personal. Despre câțiva, dintre alți colegi de condei, am auzit, ba la unii le-am și citit creațiile, bune de-altfel, dar încă soarta nu ne-a surâs pentru a ne cunoaște personal. Niciodată nu e prea târziu, zic eu, apreciindu-le creațiile care sunt cuprinse în acest număr.

Așa, de exemplu, cunosc creațiile lui Valentina Becart Bisog, Elena Netcu, Elena Claudia Drugă, Victor Henrich Baumann sau Ștefan Dumitrescu.

Mă onorează includerea materialelor mele, alături de ceilalți - și mă obligă. Fiecare participant își are originalitatea și valoarea sa, în creațiile propuse spre publicare, un motiv de bucurie și emoție, gândind că literatura se află pe un drum bun, ascendent. Bravo, tuturor! Un mare și din suflet LAUDATIO, îl voi îndrepta spre colectivul de redacție, care au avut responsabilitatea alegerii materialelor propuse, apoi au depus efort substanțial pentru ca revista să își primească forma finală, așa cum ne-au dăruit-o nouă. Felicitări! Le meritați din plin!

Felicitări pentru materialul inclus și celor pe care nu i-am amintit aici. Promit, în fața Domniilor Voastre, să revin, cât de curând, cu un amplu material legat de această apariție editorială, unde absolut fiecare veți avea un loc de cinste și un cuvânt de laudă.

Azi, aici, am vrut să semnalez această apariție și mi-am permis să fac acest lucru într-un mod general. Cei care mă cunoașteți și îmi cunoașteți stilul, cu siguranță nu mă veți ,,condamna". Rogu-vă, pe fiecare, să nu faceți acest lucru. Dorindu-vă să vă bucurați de fiecare clipă din viața Dumneavoastră, vă mulțumesc pentru că m-ați înțeles. Voi reveni! Până atunci... Doamne ajută!

Felicitări:

- Mircea Marcel Petcu (director revistă);

- Gheorghe Bucur (redactorul-șef);

- Nicolae Ariton (secretar general de redacție);

- redactori: Victor Heinrich Baumann, Nicolae Rădulescu, Lăcrămioara Manea, Gheorghe Băisan, Adrian Pal, Felix Lucian Neculai, Oana Gabriela Agache, Elena Netcu și Lavinia Pavel;

- Gheorghe Neață (grafică); - Nicolae Diaconu (layout).

VASILE BELE 

A apărut numărul 7-8/2022 al revistei culturale Steaua Dobrogei

 

Motto:

„Să nu renunți niciodată!

Să nu-ți dorești niciodată ceva ce poți pierde!

Avem timp să ne facem prieteni și să-i pierdem.

Avem timp să primim daruri și să nu știm ce să facem cu ele.

Avem timp pentru dragoste dar când o facem bine și pe aceasta – murim!”

Mircea Marcel Petcu

 

REVISTA „STEAUA DOBROGEI”

An IV, Nr. 7-8 / 2022

Revistă de cultură editată de Asociația Scriitorilor din județul Tulcea „AEGYSSUS”

ISSN 1223-8880

 

Prin amabilitatea și prietenia scriitorului Mircea Marcel Petcu, (la întâlnirea literară organizată de editorul Trandafir Sîmpetru de la Brașov), am primit revista „Steaua Dobrogei”, pe care, în cele ce urmează, vreau s-o semnalez editorial. Este o revistă foarte frumos întocmită, valoroasă și cu materiale de înaltă ținută literară – toate acestea, o dovadă în plus, că cei din colectivul de redacție sunt o echipă pricepută și țin la normele literare punându-se accent pe calitatea materialelor – Mircea Marcel Petcu (director), Gheorghe Bucur (redactor-șef), Nicolae Ariton (secretar general de redacție), redactorii Victor Heinrich Baumann, Nicolae Rădulescu, Lăcrămioara Manea, Gheorghe Băisan, Adrian Pal, Felix Lucian Neculai, Oana Gabriela Agache, Elena Netcu și Lavinia Pavel, iar grafica, din interiorul acestei reviste, aparține lui Claudia Pahom Grigore.

În cele 262 de pagini din cuprinsul acestei reviste, își dau mâna, uniți în crez și credință, scriitori din întreaga țară și străinătate. Revista debutează cu un editorial (semnat de către Mircea Marcel Petcu - președintele Asociației Scriitorilor din județul Tulcea - „AEGYSSUS”), numit „Drumul către tine”, din care spicuiesc doar câteva frânturi de suflet: „Scriitorul e o poveste! Continuitatea creației îți dă valoare. Omul fără Dumnezeu e un nimic! Iubirea de sine vă creează o imagine falsă! Scriitorul lipsește din viața celor pentru care scrie și a cetății abia atunci când moare... dar opera sa rămâne și poate fi nemuritoare. Scriitorii sunt și ei oameni, ei știu să trăiască, să compună emoții. Atâta timp cât le poți produce – exiști! Lasă-i scriitorului spațiu să se pregătească pentru a-și putea dărui sufletul”, (p. 2)

 Urmează Pastorala semnată de către P.S. Visarion – Episcopul Tulcii, dăruită, nouă, creștinilor ortodocși, pentru „praznicul praznicelor și sărbătoare a sărbătorilor”, (p. 3), Praznicul Învierii Domnului. Doamne ajută, să fie bine și iubire pentru credința strămoșească! Doamne ajută, să fie pace și să fim sănătoși, să putem umbla pe căile Domnului, mereu cu cinste, ocrotiți și apărați! Să se termine pandemia și războiul, să trăim în armonie și pace sufletească. Să nu uităm sfânta și dumnezeiasca noastră biserică. Să nu uităm de rugăciune. Să nu uităm de Cristos! Amin!

Cornel Pulbere, semnează un articol despre „Monumentul Independenței – Tulcea”, aflat „pe Colnicul Hora – astăzi dealul Monumentului, în Parcul Monumentului, unde se găsesc și ruinele Cetății Aegyssus. Piatra de temelie a fost pusă la 17 octombrie 1879, în prezența regelui Carol I. Conceptul și execuția Monumentului aparține sculptorului George Vasilescu”, (p. 5), Daniela Iacoblev-Barău (cercetător științific ICEM Tulcea), semnează articolul „Lucrările lui Eugen Ispir în colecțiile Muzeului de Artă, Tulcea”, iar bunul prieten Jordan Danilencu, ne vorbește despre „Eubiotica. Învățarea înțelepciunii aplicate – învățături momești sau legi medicatrix”, pentru ca în finalul articolului Domniei Sale, prof. Jordan Danilencu, să ne sensibilizeze, în stil caracteristic, cu două poeme minunate („Poezia Eubiotica – Mărțișor” și „Focul întunericului”), din care voi cita doar o strofă:

„De foc se zice printre ceriuri,

De foc se spune pe Pământ,

Pe sus în ars de îli ce-s vreruri,

Iar înpre jos cenușă-n vânt!”, („Focul întunericului”, p. 14).

Am avut bucuria să particip la o astfel de sesiune condusă de prof. J. Danilencu, la Sinaia, în urmă cu câțiva ani. Reînnoiesc invitația de a ajunge și prin legendarul Maramureș, drag prieten. Dor de voi...

Cercetătorul George Liviu Teleoacă, ne vorbește despre „Cultura imaginii – problemă reală a școlii românești, dar și a școlii europene”, dr. Cristina Sircuța ni-i redă actualității, pe „Ion Slavici și Nicolae Iorga în corespondență”, iar la secțiunea In memoriam, îl (re)descoperim pe Constantin Găvenea (1911-1994) - „Hanuri și hoteluri din Tulcea de altădată”. Prof. Gheorghe Bucur, printr-un comentariu literar, ne vorbește despre „Îngerul iubirii de Mircea Marcel Petcu sau Împlinirea prin iubire”, în fapt, o cronică (semnal editorial) a volumului „Îngerul iubirii” și despre volumul „Nisipul roz dintr-o clepsidră” ce aparține autoarei Adina Raluca Mihon, Zenovia Zamfir, ne oferă, pe parcursul câtorva pagini, un articol, foarte frumos întocmit, despre un „Pelerinaj cultural-spiritual Moldova, Ardealul și Țara Românească”, iar Mihaela CD – trage un semnal de alarmă pentru „Responsabilitatea scriitorului de azi, pentru generațiile de mâine”.

La secțiunea poezie sunt prezenți – Mariana Paduraru, Maria Matei, Mihaela CD, Marieta Coman, Mircea Marcel Petcu, Liliana Roibu, Ana Mihail, pr. Gabriel Sandu Constantin, Eufimia Dumitrescu, Mihaela Vasile, Maria Tomița Corini (dar și proză „E toamnă...”), Olga Văduva, Alina Florica, Elena Corina Badea, Ștefan Dumitrescu, Cătălina Mihaela Chiciuc, Andreea Cerșamba, Liliana Badea-Cârstea, Constantin Oancă, Mihaela Vechiu, Violeta Bobocea, Sorin Smărăndescu, Gheorghe Oancea, Aida Timar, Mioara Baciu, Ana Șiman, Tavita Iancu, Elena Spiridon, Ioan Grăpinoiu, Lumnița Postolache, Constantin Bejenaru – Beco, Victor Manole, Victoria Furcoiu, pr. Gabriel Sandu Constantin (David - drama în V acte), Maria Rebeca Androne, Andreea Miruna Borisov, George Iota, Ruth Zotescu, Garofița Jianu, Ioan Gheorghiță, Elena Netcu (din volumul aflat în curs de apariție – „Pasăre cu aripi în zenit”), Elena Spătaru, Lăcrămioara Elefteriu, Felicia Ana Maria Stan, Vasile Bele, Dumitru Nicolae (poem inspirat din tablourile pictoriței Nathalie Mulero-Fougeras), Daniela Vîlceanu, Dumitru Ștrefan, Alexandru Cazacu, iar Alina Florica, ne mai vorbește „Despre poezie, ca act demiurgic total”, afirmând: „Sunt unii poeți, la care cuvintele se înnobilează pe ele însele, împrospătându-se și reîmprospătându-se, statornicind limbajului noi semnificații, care izvorăsc dintr-un preaplin al sufletului din care gustă originalitate, autenticitate și spontaneitate, îmbogățindu-și spiritul pentru eternitate”, (p. 61)

Dr. Laurențiu Mănăstireanu (Cluj-Napoca), scrie despre „Presa interbelică despre prezența lupilor în județul Tulcea”, Elena Netcu ne rezervă un articol numit „Câteva adnotări privind proza lui Ioan Gheorghiță”, Constantin Bejenaru-Beco, face o prezentare a volumului „Universum. Antologie de literatură contemporană: autori români de pretutindeni”, (coord. Mihaela CD și Johnny Ciatloș Deak), prof. Floarea Calenic, face și Domnia Sa, o prezentare a personalității „Dumitru Nicodim – Romar. Poet și prozator”, iar Silvia Luchian, ne „răspunde”, „Cu dragoste, din Porto Franco”.

Selma Rashid Calil, ne oferă un fragment dintr-un volum aflat în pregătire - „Când merii înfloresc din nou”, (n.a. tipărit între timp!), Daniela Vîlceanu, ne dăruie o proză numită „Liviana”, Constantin Ilie Nan, trece la amintirile din tinerețe, afirmând că „La malul mării, verile erau fericite...”, iar Victor Henrich Baumann, ne prezintă un fragment dintr-un roman aflat în curs de apariție - „Moșia Bădila”.

Despre „Iubire cu premeditate”, face rostire Silvia Giurgiu, In memoriam, lui Zaharia Potârniche (n. 1922 - d. 2021) i se publică un fragment din caietul nr. 8, redactat între 14 februarie – 26 noiembrie 1987 - „Din activitatea scriitorilor din județul Tulcea – Aegyssus”, fragmentul „De vorbă cu mine, despre destin...”, iar Alexandru Cocetov, își prezintă un studiu asupra operei lui Nicolae Gogol - „Cum este descris mielul în cultura și literatura rusă”.

Între paginile 111-114, subsemnatul, Vasile Bele, semnez o altă recenzie a acestei reviste literare. Este vorba despre nr. 4 / 2019, un motiv de a vă mulțumi pentru că ați apreciat acest semnal editorial. Mă onorează și mă obligă. Cât de curând voi finaliza și această semnalare editorială, pe care am să v-o trimit, și sunt convins că dacă veți găsi valoare va face, la rândul ei, obiectul cuprinderii într-un număr viitor. Respect și prețuire!

Felix Lucian Neculai, semnează un articol extrem de sensibil. Doamnia Sa, desigur este preot și-și denumește creația literară, dând un citat din Matei 5, 44, „Iar Eu vă zic vouă: binecuvântați pe cei ce vă blesteamă – Mt. 5, 44”, iar Mihaela Meravei face o cronică a volumului „Când merii înfloresc din nou”, semnat de constănțeanca Selma Rashid Calil, numind acest semnal „Un roman al emoțiilor și situațiilor exponețiale”.

Gheorghe Oancea, ne dăruie câteva „Elemente geografice și creștin ortodoxe perceptibile în pozia «Frumoasă-i...». Mihai Eminescu – pater patria”, iar despre „Un roman al condiției umane”, face rostire interesantă, scriitorul Ion Roșioru, referindu-se la romanul Elenei Netcu, „Omul pădurilor”.  

Prof. Gheorghe Băisan, ne prezintă unele „Particularități ale vieții etno-culturale și spirituale în Dobrogea de Nord”, urmat de Nicolae Rădulescu, cu articolul „Celții la Dunărea de Jos. Întemeierea orașului Cetate Noviodunum”, iar dr. Nicolae Georgescu-Tulcea, ne prezintă articolul „Preotul Hariton din Karamankioi (Sălcioara) – martir al revoltei antiotomane”.

Scriitoarea Vasilica Mitrea, semnează o cronică literară pentru volumul „Nestematele iubirii”, ce aparține lui Gabriel Sandu Constantin, iar Claudia Pahom Grigore, ne încântă cu cele mai frumoase realizări picturale. Includerea acestor lucrări în varianta color este o încântare. Felicitări!

Gicu Valentin Dogaru, scrie despre „Etica în contextul valorilor morale și educaționale”, iar scriitoarea Ionica Bandrabur, ne oferă câteva pagini din jurnalul  Taberei de creație literare și tradiții ruso-lipovenești, de la Dunavățu de Jos, numindu-și scrierea „Tăcerea din liniști”. 

Julia Kalman, ne dărui o „Prefață. Versiunea în limba română a textului tradus în engleză la romanul – Preventorium”, iar Pham Viet Dao, afirmă că „România este ținutul multor creatori, artiști și oameni de știință, mari ai lumii”, de fapt, o „Prefață pentru «Maiestuoasele și tragicele imne ale iubirii»”.

Compozitorul Octavia Ursulescu, ne surprinde plăcut cu „Muzica în pandemie: artistă în linia întâi”, (un articol despre Corina Elena Badea), Elena Netcu ne mai prezintă un fragment din „Zbor deasupra bălților”, iar, cu titlul „Cine sunt eu?”, scriitoarea și buna prietenă Angela Dumbravă, își face o prezentare. Felicitări pentru întreaga activitate literară, bună prietenă, Angela Dumbravă, așa cum felicitări merită toți participanții cuprinși în acest număr al revistei. Vă așteptăm în Maramureș!

Emil I. Bozga, un român plecat în Spania, m-a rugat să-i prefațez al doilea volum de versuri. Nu l-am putut refuza. A fost o bucurie și o încântare să colaborez cu Domnia Sa. Volumul se numește „Al optulea cer”, iar prefața „Omul din poezie, poezia din om...”, văd că este cuprinsă în revistă. Felcitări, Emil! Sunt convins că nu peste multă vreme ne vei surprinde din nou, cu alte minunății literare. Bravo!

Președintele Asociației Scriitorilor din județul Tulcea, scriitorul Mircea Marcel Petcu (și director al revistei de față!), ne dăruie o parte din discursul Domniei Sale, la Festivalul de literatură din R. Macedonia, Adrian Pal, scrie un articol despre „Evreii în arta plastică românească și europeană”, iar Nicolae Ariton ne oferă „O mică introspecție asupra istoriei existenței țânțarilor”. 

Ana Maria Ducuță, ne „poartă”, pe „Calea sufletului. Ce este un program mintal de victimizare?”, Ilie Zanfir, își amintește despre minunata „Studenție eternă în Micul Paris”, iar Floarea Calenic, poartă un dialog cu dr. Ligia Dima – managerul Bibliotecii Județene „Panait Cerna”, Tulcea, despre „Biblioteca proiectelor reușite”. Felicitări! 

Traian Bogdan Ivanov, ne prezintă proza „Androgen”, Mircea Marcel Petcu mai semnează un articol „In memoriam. Zaharia Potârniche”, ilustrând cu coperta față, a volumului „Spovedania unui copil al Dunării”, aparținând regretatului Zaharia Potârniche și continuând cu un grupaj de poeme, pentru ca în finalul revistei la secțiunea „Am primit la redacție”, să ne fie prezentate câteva cărți și reviste literare, primite pe adresa redacției revistei „Steaua Dobrogei”.

Cam acestea ar fi, în linii mari, aspectele dorite a fi semanlate și totodată, cuprinsul revistei „Steaua Dobrogei”. Se vede de departe profesionalismul celor care au trudit la conceperea și editarea acesteia, felicitându-i pe toți, și pe fiecare în parte. Mă bucur să constat valoarea materialelor, repet! Asta înseamnă, printre multe altele, că omul sfințește locul sau că este în timp și loc potrivit. Din adânc de suflet, aduc, mulțumiri, pentru includerea unor materiale din portofoliul personal. Acest lucru mă onorează.

Vă doresc să aveți parte de sănătate și să continuați acest proiect, pentru a rămâne posterității frumosul literar oferit prin muncă, osteneală sau trudă. Felicitări, întregului colectiv de redacție pentru munca și efortul depus - „omul potrivit, în locul potrivit”, mai zice o vorbă la români, care vi se potrivește extraordinar.

 

Al dumneavoastră, cu sufletul și gândul... Vasile Bele

Chiuzbaia, 8 mai 2022

Membru L.S.R. – filiala Cluj-Napoca;

Membru Asociația Scriitorilor din Baia Mare;

Secretarul  Cenaclului literar „Petre Dulfu”, com. Satulung (MM);

Președinte ASCIOR – Baia Mare (MM).