O mână de oameni aparent nu foarte sănătoși la cap au aruncat lumea în aer. Nesiguranța e mai mare decât în Pandemie, decât la Criza economică din 2008. În continuare, pretind sau se prefac c-ar ține hățurile, deși e evident că habar nu au ce fac, reacționează la efectele propriilor decizii proaste, nu au urmă de strategie pe termen lung. Iar noi, în Paști sau în săptămâna premergătoare, ar trebui să fim buni, blânzi, să-i iertăm și înțelegem. Nu știu…mă tem că nu există suficientă credință pentru așa ceva…
Să începem cu oile noastre de această dată. În
primele două luni din 2026 s-au închis 11.000 de firme în România! Cu 38,31%
mai multe decât în 2025. Nici ăsta nu e un semnal că se procedează greșit? Că
arunci în aer economia oricum firavă? În paralel însă, că deh, vorbim de
reformă, aflăm că în 2025, an fără miză electorală, partidele au primit 232
milioane lei de la buget și au cheltuit 244. Cei mai mulți bani s-au dus la
publicitate social media și presă, dar, atenție! Să nu vă imaginați c-a turnat
cu bani peste amărâta de presă din România…nu, nu. Banii s-au dus în contracte
majore de câte 50.000 de euro/lună doar la Realitatea, Antena 3, Mediafax și
Gândul, susține Recorder.
Între timp, Guvernul face dreptate, zice. Cea mai
mare pensie din Armata Română este de 37.000 de lei/lună, cam cât e pensia pe
toată strada mea, însumată. Am aflat și ce a fost programul iohannescian
România Educată… între 1900-1990, țara noastră a acordat 1500 de titluri de
doctor, în 90 de ani. Din 1990 până în 2022, atenție, în 32 de ani, avem încă
80.000 de doctori, în varii domenii. Ce nu înțelegem e cum nu suntem un imens
hub științific, să batem China, Japonia, Singapore, cu atâta elită?! Cum să
avem noi în paralel și cel mai mare procent european de analfabeți funcțional?
Și chiar așa, cum să avem noi una dintre cele mai severe crize demografice din
zonă? Din 1992 până în 2025, populația ne-a scăzut cu 16,5%, fără a pune la
socoteală migrația, care e de alte milioane bune, între 3-5. Pe regiuni, noi,
Nord-Vestul, stăm bine, cu minus 12,6%, conform GeoUniverse, dar Sudul are
minus 24,9%, Vestul minus 20, Sud-Estul minus 21,4%. Cum, noi? Grădina Maicii
Domnului?
Dar să ne uităm și peste gard. Să vedem dacă avem
puterea creștinească de a-i ierta pe unii-alții. Cu 5 minute înainte ca
președintele american să oprească atacurile din Iran, cineva aparent din
aceeași cameră a pus pariu pe 1,5 miliarde că vor crește stocurile și a retras
bonduri de 192 de milioane în petrol. Nu e prima dată când cineva joacă la
bursă informații la prima mână. E ca și cum cineva s-ar îmbogăți jucând șah cu
Lumea. O confirmă Anthony Scaramucci, fost șef de comunicare a Casei Albe, care
acuză o schemă de „insider trading” cu informații sensibile geopolitice ce a
adus câștiguri ilicite de 400 milioane dolari. Administrația Trump, conștientă
că de când cu excesele ICE a scăzut numărul de turiști spre SUA, impune pentru
50 de țări o taxă, o garanție, de 15.000 de dolari per turist, ca să intri în
țară. E de râsul curcilor, cu banii aceia pleci în două croaziere diferite în
jurul Lumii. Și dacă e o măsură de oprire a „suspecților” ce le aduc lor
droguri sau cine ştie ce, din Lume, uite informația reală, de primă mână: în
weekendul ce-a trecut, marina militară mexicană a prins și escortat un submarin
fără personal, ce căra, atenție, patru tone de cocaină spre SUA, scrie Reuters.
Pur informativ, s-a ajuns la acel nivel, nu la oameni cu biluțe de cocaină în
burți, pe aeroporturi…
Autor:
Alexandru Ruja
Sursa:
Graiul
Maramureșului

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu